Grade de comparaţie: de la „bezmetic” la „spasmodic”!

62
5 minute de lectură

La sfârşitul lui 2018, exact la mijlocul mandatului obţinut de actualul Parlament al României în decembrie 2016, calificam jumătatea deja scursă drept „bezmetică” şi priveam către cea „electorală” care urma, cu patru scrutinuri la intervale de circa şase luni (în articolul meu din suplimentul anual al Reporterului global, formulă tradiţională „de Sărbători” a revistei-mamă britanice, The Economist).

După doar două luni şi-un pic, evoluţia evenimentelor ne obligă să ne-ntrebăm care-ar fi gradele şi mai avansate de destructurare a guvernării faţă de cel pe care-l numisem (cu un termen prea „colorat”, poate…) „bezmetic”?! Nu trece zi fără mutări aiuristice, contraziceri, răzgândiri, paşi înapoi, declaraţii rizibile, uimitoare inovaţii argumentative, de un teribil comic involuntar de care ne-am bucura dacă n-ar fi în joc stabilitatea ţării, echilibrele economice, independenţa justiţiei, statul nostru de drept.

Coaliţia care controlează Legislativul şi Executivul e condusă de un cerc de lideri din ce în ce mai strâmt, după numeroasele excluderi din PSD şi dezertări către Pro România, partidul fostului preşedinte social-democrat şi prim-ministru Victor Ponta, semnificativă fiind şi „efasarea”, impusă ori preferată strategic, a altor grupuri de pesedişti proeminenţi până nu demult. De foarte slabă calitate politică, intelectuală, morală, decidenţii şi „purtătorii de mesaje” ai tandemului PSD-ALDE vin mereu cu idei şocante, aberante, moralmente revoltătoare, căci atacă principiile democratice, lansează binecunoscutele „trăsnăi” şi „ţopăieli” fiscale, bugetare, economice,  rulează fără jenă discursuri agresive, insolente, presărate cu vulgarităţi sau cu ieşiri de un pitoresc grosier, adeseori incoerente, inculte, până la exhibarea de agramatisme.

Prestaţiile sunt tot mai jalnice pe măsură ce situaţia se tot complică: tensiunea socială creşte constant, la fel şi contestarea civică, fireşte că şi cea a partidelor de opoziţie, se extind protestele magistraţilor, ale profesorilor universitari, ale artiştilor, ale altor intelectuali publici. Şi s-au înmulţit şi criticile severe din exterior: oficialii care asigură funcţionarea structurilor de tip federal ale Uniunii Europene, reprezentanţii cancelariilor naţionale, organismele de monitorizare, experţii politici, economici, financiari, juridici fac analize şi rapoarte, se delimitează, cer corecţii şi redresări, lansează avertismente, pregătesc sancţiuni.

Supuşi acestei formidabile presiuni, încolţiţi din toate părţile, guvernanţii de la Bucureşti sunt – într-adevăr – din ce în ce mai „bezmetici”. Poate că următorul calificativ adecvat ar fi „spasmodic”: incapacitatea de coordonare lasă loc mişcărilor convulsive, „zmucelilor” incontrolabile. Mecanismele descentrate se-nvârt anapoda şi se izbesc imprevizibil de obstacole şi de pereţi înainte de-a se prăbuşi la podea. Cam în această fază pare să fi intrat glorioasa coaliţie PSD-ALDE.

(Las în paranteză alte interpretări posibile, şi anume acelea care ar presupune cultivarea – cu intenţie, adică – a „zăpăcelilor”, a incoerenţelor, a haosului, astfel încât statul democratic să iasă şubrezit, cu cine ştie ce scopuri…)

Fundal mai general: şi alte mecanisme politice euro-americane au dat în ultimii ani semne de descentrare, câteva se-nvârt chiar mai „bezmetic” şi mai „spasmodic” decât cel parlamentaro-guvernamental de la noi. Elitele politice, intelectuale, economice ale lumii libere au intrat în alertă, sunt îngrijorate, înţeleg că trebuie să găsească soluţii de stopare a fenomenului. Marile, uluitoarele reculuri înregistrate în Marea Britanie, în vara lui 2016, la referendumul pentru „Brexit”, şi în Statele Unite ale Americii, în toamna aceluiaşi an, când a fost ales preşedinte Donald Trump, au fost duşuri reci, de gheaţă. „Bonus”: dovezile de manipulare dinspre Rusia a opiniei publice prin stimularea îngrijorărilor, a spaimelor colective, în beneficiul competitorilor populişti, naţionalişti, izolaţionişti, care contribuie la erodarea din interior a încrederii în democraţie şi tensionează societăţile. În imediată consecinţă, alte populaţii ameninţate de mişcări de asemenea orientări, în Olanda, în Germania, în Franţa, s-au mobilizat şi au votat încurajator, pentru valori pozitive. Totuşi, n-a fost chiar un triumf general al binelui: s-au mai adăugat mici victorii parţiale ale populiştilor în Austria şi în Italia, precum şi derivele cu tendinţe autocratice din statele Central-europene foste comuniste.

Împrejurări în care elitele responsabile ale Continentului strâng rândurile. Guvernările cu deficite grave de democraţie sunt sancţionate. Partidele care, basculând către noi forme de populism şi naţionalism, încalcă principiile eticii publice sunt pe punctul de a fi excluse din „familiile” lor politice, recte din conglomeratele ideologice active în Parlamentul de la Strasbourg. Principalii lideri occidentali îndeamnă la mobilizarea electoratelor în sprijinul valorilor fondatoare ale Uniunii, pe care s-au construit în timp democraţiile moderne şi apoi postmoderne. Preşedintele francez Emmanuel Macron a lansat pe 4 martie un mesaj Pentru o Renaştere europeană, pledând pentru libertate, pentru protejarea de ameninţările care ne asaltează şi pentru progres, pentru regăsirea „spiritului de progres” la scara mare a Continentului nostru.

Problemă de rezolvat şi la scara mai mică a României, a actualei sale guvernări autoritariste, câtuşi de puţin social-democrată, cum s-a pretins mereu partidul care a preluat denumirea de la vechiul PSDR. Tot mai larg contestată în ţară, somată de partenerii externi să-şi revină, coaliţia încă-(vag)-majoritară de la Bucureşti nu pare capabilă să mai reziste mult: epuizantă, faza „spasmodică” se consumă rapid, până când mecanismul cel descentrat cedează, se opreşte în zvâcnete ultime, se desface în tije, rotiţe, piuliţe şi şaibe disparate, prăbuşite, inerte, la pământ…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele