18 milioane de euro de la UE pentru încurajarea consumului de fructe, legume și lapte în școli

Comisia Europeană a adoptat alocările bugetare pentru programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli în perioada 2019-2020 . Din cele aproape 18 milioane de euro puse la dispoziția României, 6,86 milioane de euro sunt destinate încurajării consumului de fructe şi legume în şcoli, iar 10,8 milioane de euro sunt destinați programului de distribuire a laptelui în şcoli.

Comisia Europeană a publicat și un raport de evaluare care arată că în anul școlar 2017-2018, aproximativ 159.000 școli din UE au participat în acest program. În perioadă menționată, o cantitate totală de 255.500 de tone de fructe şi legume proaspete şi 178 de milioane de litri de lapte au fost distribuite şcolarilor europeni, urmare a alocării unei sume totale la nivelul UE de peste 182 milioane de euro de la bugetul UE.

Comisarul european pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a declarat: „Graţie acestui program, tinerii noştri cetăţeni pot beneficia de produse alimentare hrănitoare, sigure şi de calitate ridicată pe care fermierii europeni le produc, învățând simultan de unde provin acestea. Comisia este mândră să contribuie la această călătorie educațională importantă, încurajând obiceiurile sănătoase de la o vârstă fragedă”.

Alocarea orientativă a bugetului UE pentru fiecare stat membru se bazează pe numărul școlarilor din fiecare țară și, pentru partea distribuirii de lapte, pe interesul manifestat în schema precedentă. Autoritățile naționale sunt libere să transfere o parte din bugetul alocat (20-25%) dintr-un sector în altul. De asemenea, își pot manifesta disponibilitatea de a cheltui mai mult decât suma cerută dacă celelalte state membre refuză partea lor de alocare.

În plus, statele membre pot decide modalitatea de a implementa programul, inclusiv prin stabilirea produselor pe care elevii le vor primi sau temele măsurilor educaționale care vor fi abordate. De asemenea, au posibilitatea de a suplimenta fondurile UE existente cu fonduri naționale în vederea finanțării programului.

Comentarii

Gabriel Nițulescu
Gabriel Nițulescu este jurnalist, comentator, analist economic și autor de cărți economice, cu articole publicate în presa economică românească. A fost jurnalist la Curentul, Ziarul Financiar, Capital, Banii Noștri, Ghidul de Bani și Financial Director Romania. A fost editor coordonator al săptămânalului Banii Noștri și redactor-șef al revistei lunare Financial Director România.