Ar fi trebuit să fie anul președinției Consiliului Uniunii Europene, în care fixam câteva obiective esențiale pentru noi pe agenda europeană. 2019 va fi un an electoral, plin de tensiuni, promisiuni și amăgiri din partea politicienilor. Voci avizate vorbesc deja despre o președinție formală, peste care atât partea română, cât și oficialii europeni se așteaptă să treacă fără prea multe daune pentru agenda europeană.

Un fel de „pilot automat”, la care România nu poate decât să subscrie, neavând consensul politic necesar pentru a avea un rol activ. Puterea de la București ar trebui să gestioneze atent problema Brexit-ului, în care sunt afectați aproape o jumătate de milion de români, și a viitorului Uniunii Europene, care va fi decis la anul. Nu o va face însă, din cauza acelorași probleme de consens și obiective, așa încât salvarea va veni de la aparatul tehnic al Consiliului. Acesta va compensa, grație experienței sale, lipsa de viziune politică a Bucureștiului în exercitarea acestei președinții.
Pe de altă parte, nicio temă cu beneficiu intern nu a fost pusă în dezbatere în România, pentru a fructifica șansa exercițiului european, prima de la aderarea noastră la Uniune, în 2007. Ar fi fost și nefiresc să fie altfel, atâta vreme cât agenda publică internă a fost confiscată de PSD și de liderul său, cu o atenție excesivă acordată Justiției și modificării legilor sale de funcționare. Așa se face că România va prelua președinția din postura de stat criticat de parteneri și de oficialii UE pentru modificarea vicioasă a Legilor Justiției și a Codurilor penale, cu efecte asupra credibilității.

Cu nici două luni înainte de preluarea ștafetei președinției Consiliului UE, România a devenit ținta unei rezoluții a Parlamentului European pentru încălcări flagrante ale statului de drept și a unui raport dezastruos emis de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. În loc să se apropie de spațiul Schengen, România s-a ales cu o povară suplimentară de recomandări. Puterea de la București a ales să reacționeze extrem de agresiv, a respins concluziile raportului MCV și i-a criticat pe oficialii europeni.

Nici gând de însușire a recomandărilor sau de punere a lor în aplicare și e puțin probabilă o schimbare de optică în 2019.

Mai mult decât atât, cu o jumătate de lună înainte de preluarea președinției, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declanșat, de la tribuna Consiliului Național al PSD, un atac furibund la adresa tuturor: Justiție, multinaționale, președintele Iohannis, servicii secrete, presă, societate civilă, oficiali europeni, Parlament European. Nu au fost cruțați nici membrii familiei politice europene din care face parte PSD. Șeful PSD a trasat și directive pentru a rezolva situația: anchetarea președintelui Iohannis pentru înaltă trădare, emiterea unei ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere, prezentându-se, pentru prima oară, explicit, ca victimă a „nedreptăților din justiție”. La două zile de la discursul șefului PSD, ministrul finanțelor a anunțat că guvernul de la București ia în calcul supraimpozitarea companiilor care fac profit.

Puterea de la București dovedește încă o dată că are propria sa agendă, paralelă, fără legătură cu temele pe care ar trebui să le soluționeze ca stat membru UE și cu așteptările românilor.
Atacurile la justiție au erodat PSD în sondaje, aducându-l la jumătate din opțiunile cu care a câștigat alegerile în decembrie 2016. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a ajuns cel mai detestat român, cu 77% opțiuni negative. Este pentru prima oară când șeful celui mai puternic partid din România atinge o asemenea performanță negativă, lucru care va atârna în opțiunile românilor la europarlamentare și la prezidențiale.

Liderul PSD le cere românilor să fie solidari cu el și să accepte amnistia și grațierea ca pe un simbol al maturității societății, fără să ofere un schimb echitabil. România va trebui să facă față spectrului crizei economice dintr-o postură fragilă, dominată de conflictul politic cu efecte grave în plan economic. Statul român nu oferă economiei anticorpii necesari sau pârghiile minimale pentru a se pune la adăpost, ci, mai grav, prin măsuri de tip supraimpozitare, se expune riscului de a capota.

În plan intern, România are de dat în 2019 două teste importante: europarlamentarele din mai și prezidențialele de la sfârșitul anului. Dacă 2018 a fost anul consacrat Justiției, 2019 ar putea deveni o bună anticameră pentru resetarea scenei politice pentru parlamentarele din 2020.

Cu un MCV menținut până când România va avea o clasă politică dispusă să-și asume corecțiile de sistem, cu o perspectivă din ce în ce mai îndepărtată de intrare în spațiul Schengen și o relație pe picior de război cu oficialii europeni, asimilați și ei statului paralel, perspectiva pentru România anului 2019 este una destul de tensionată și imprevizibilă.