Despre referendumul căruia i se spune „pentru familia tradițională”, pentru – adică – înlocuirea în Constituție a formulării „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți” (art. 48, al. 1) cu „…între un bărbat și o femeie”, s-a vorbit mult și în toate felurile, pro și contra. Aici – un inventar de argumente raționale împotriva ideii de consultare populară pe această temă.

1. N-ar trebui să votăm concepții!

Nu e rațional ca, în materie de legiferare, cetățenii să fie chemați să voteze o concepție, o viziune asupra lumii și a vieții, un mit perpetuat prin tradiție, chiar dacă are la bază date naturale, biologice.
Societățile democratice moderne, astăzi postmoderne, și-au elaborat reglementări pornind de la un set de valori – da! – general-umane, din categoria binelui și a libertății, mergând până la cea a fericirii (menționată în Constituția Statelor Unite ale Americii ca deziderat legitim al cetățenilor). Discutabile, firește, căci imposibil de „măsurat”, de cuantificat. Din asemenea minunate principii generale a derivat o listă de drepturi și de obligații de conviețuire. Cum pot fi ele impuse? Prin soluții pragmatice, preponderent „tehnice”, prin construcții instituționale și prin reguli de funcționare, nu prin proclamări emfatice.

Absurd – deci – în sine, un vot pentru o concepție e și implicit discriminator față de concetățenii care au alte idei, alte opțiuni, alte filozofii de viață, ceea ce poate transforma consultarea populației, în caz de succes majoritar, într-un abuz față de minoritățile cu alte viziuni asupra dreptului lor de conviețuire liberă. Inacceptabil moralmente!

Aș mai semnala și problema mai generală, nediscutată în atmosfera de acum, foarte aprinsă, a modificării legislative, relativ recente, care a permis consultări referendare fără limitări tematice. Or, cum să supui votului popular drepturi și libertăți, când ele sunt deja garantate constituțional ca urmare tot a votului cetățenilor, care și-au exprimat voința de a trăi într-o democrație?!

2. Se votează pentru nimic!

Dacă referendumul va fi validat și aliniatul 1 al articolului 48 din Constituție va fi modificat, nu vor fi niciun fel de consecințe juridice. Codul civil stipulează că prin căsătorie se înțelege uniunea doar dintre un bărbat și o femeie. Dacă precizarea va apărea și în Legea fundamentală, nu se va schimba de facto nimic.

Pentru a se justifica, promotorii consultării populare au tot explicat că va exista astfel o garanție suplimentară cum că nu va fi modificat Codul civil astfel încât în România persoanele de același sex să capete dreptul de a se căsători. Sfântă naivitate! Cum să nu se poată, din moment ce chiar inițiatorii arată prin acțiunea lor ce trebuie să faci ca să obții amendarea Constituției?! Îți imaginezi că votezi ca să nu mai poată vota alții după tine?!… (Nu mai adaug ca argument distinct costurile enorme ale consultării populare. Susținătorii referendumului vin imediat cu sloganul „democrația costă!”; sigur că da, însă asta nu poate fi o justificare pentru risipa banilor publici pentru operațiuni inutile.)

3. Nu se poate vota împotriva evoluției!

Apărătorii inflexibili ai „familiei tradiționale” au de ce să se teamă: într-adevăr, nu puține democrații contemporane au adoptat deja modificări legislative care permit căsătoriile

homosexuale. Susținătorii referendumului consideră atare tendință „decadentă”. Însă, din perspectiva drepturilor individuale, e un progres evident, o emancipare: categorii de persoane cărora anumite lucruri le-au fost dintotdeauna interzise se vor putea comporta cum doresc. E un spor de libertate. Contrariant pentru unii, eventual pentru mulți? Sigur că da, la început! Lumea se obișnuiește apoi cu ceea ce părea cândva scandalos și a devenit banal, normal. Istoria e un șir de emancipări, de câștiguri de libertăți, cu unele reculuri, cu totalitarisme și războaie stupide, după care e reluat sensul general de evoluție, ascendent.

Cum să votezi împotriva evoluției?!

4. Să nu-i ajutăm prin vot pe ticăloși!

Partizanii își consideră cauza nobilă: ne respectăm tradiția ș.a.m.d. Însă de ce în acest front seren al „familiei tradiționale” se înrolează atât de ușor persoane și grupuri încrâncenate, retrograde, extremiste? Și – mai ales – de ce principalul sprijinitor politic al referendumului e tocmai partidul care, din ianuarie 2017 încoace, atacă furibund democrația, statul de drept, bunul-simț?

E ceva în mare neregulă dacă, votând cu iluzia că facem o faptă bună, îi ajutăm pe ticăloși!

5. Să nu votăm cum ne dictează Bisericile!

O regulă deja veche a modernității: organizarea statului trebuie să fie separată de religie. Când se mai produc în vremurile noastre interferențe, vorbim despre regimuri „fundamentaliste”. Implicarea Bisericilor, în special a celei Ortodoxe majoritare, în campania de strângere a semnăturilor pentru petiția populară, apoi în propaganda pentru mobilizarea la vot, se-nțelege în ce direcție, e foarte nesănătoasă. Într-o democrație, statul trebuie să fie laic! Legislația nu poate fi rațională dacă e impusă de sisteme de gândire dogmatice.

*

Firește, pentru ca argumentele pe care le-am sistematizat să nu fie considerate partizanate în cine știe ce feluri, probabil că e util să-mi declar datele de identitate relevante în context: sunt creștin ortodox, heterosexual și căsătorit, am o fată și nu-mi doresc să trăiesc în alt fel de familie decât a mea, „tradițională”. Dar în cestiunile lumești, în opțiunile noastre privitoare la funcționarea rațională a societății, se cuvine să refuzăm dogmatismul, obscurantismele, discriminările imorale…