
Ministrul Finanțelor Florin Cîțu este audiat în comisia de buget-finanțe a Parlamentului în marja calendarului pentru învestirea Guvernului Orban 2. Este primul membru al Executivului audiat și în sală e foarte multă lume.
Cîțu a început prin a-i ruga pe parlamentari să fie civilizați, dar fiind faptul că la audierea pentru prima învestire între el și Eugen Teodorovici a existat un schimb dur de replici, care a împărțit comisia și auditoriul în două. Ministrul a declarat că este dispus să stea în sală până când se lămurește toată lumea.
Președintele comisiei, senatorul Viorel Arcaș, l-a asigurat pe Cîțu că este în siguranță.
Florin Cîțu face o expunere a realizărilor pe care le-a avut în cele 3 luni de mandat și intențiile pe care le are. După care vor urma întrebările.
„În programul de guvernare care a fost aprobat în Parlament anul trecut au fost câteva lucruri pe care deja le-am făcut şi aş vrea să le menţionez, pentru că sunt foarte mândru că s-au rezolvat. În primul rând, Ordonanţa 114, care, deşi a trebuit să avem două încercări, până la urmă a fost ucisă prin ordonanţă de urgenţă. A fost eliminat split TVA, a fost eliminată supraimpozitarea contractelor de muncă part-time şi, bineînţeles, eliminarea supraaccizei la carburanţi. Deci, câteva lucruri pe care eu sunt mândru că am reuşit să le facem în aceste trei luni de mandat”, a afirmat Cîțu. El a precizat că rectificarea bugetară pentru 2019 s-a bazat pe execuţia bugetară la 10 luni.
Guvernul Orban 2 se prezintă și la audieri și la votul în plen cu gândul că trebuie să pice, pentru a face posibile alegerile anticipate.
„Toate procedurile care se vor derula de acum înainte se vor derula, din punctul de vedere al PNL, doar pentru atingerea acestui obiectiv și anume a reuși îndeplinirea condițiilor constituționale care să permită președintelui României dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate”, a declarat premierul Ludovic Orban, luni dimineața, după ședința BEx.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care a votat pentru învestirea guvernului Orban 1, a declarat că formațiunea pe care o conduce nu participă la această „mascaradă”.
Aceiași candidați care în urmă cu 3 luni veneau în fața parlamentarilor să-i convingă de faptul că sunt potriviți să conducă destinele românilor vor veni, în zilele care urmează, să ne convingă de faptul că nu sunt buni de nimic și în consecință nu ar trebuie votați. Noaptea minții, nu altceva!
O vorbă de duh spune că dacă m-ai păcălit o dată, să-ți fie rușine, dar dacă m-ai păcălit și a doua oară să-mi fie mie rușine.
Noi ne-am luat porția de păcăleală și nu suntem singuri, ci împreună cu toți românii care și-au pus speranțele în președintele Iohannis și guvernul PNL.
Nu vom participa la șarada guvernului Orban II și nu vom fi parte la mascarada pusă la cale de cei cărora le pasă doar de interesul lor. Vom arăta tot atâta interes față de audierile sau votul din Parlament pe cât interes arată ei poporului roman”, a declarat, luni, Tăriceanu.