
A treia amânare a verdictului pentru Liviu Dragnea
de Adelina Rădulescu
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au amânat pentru 21 iunie decizia în dosarul angajărilor fictive, în care DNA a cerut condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la zece ani de închisoare.
Este cea de-a treia amânare a verdictului în acest proces, în care liderul social-democrat este acuzat de instigare la abuz în serviciu (cu o pedeapsă de doi ani şi jumătate), precum și de pentru instigare la fals intelectual (cu o pedeapsă de doi ani și jumătate).
În cazul în care judecătorii vor decide o pedeapsă cu închisoarea, aceasta nu va putea fi cu suspendare, întrucât Liviu Dragnea mai are o condamnare cu suspendare în Dosarul Referendumul. De altminteri, procurorii DNA au cerut, în cazul procesului legat de angajările fictive, să fie anulată suspendarea condamnării de doi ani din Dosarul Referendumului.
Fosta soție a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, și-a achitat deja partea de prejudiciu, pentru aceasta considerându-se procesul încheiat.
Pe parcursul procesului, Dragnea a respins acuzațiile pe care DNA i le-a imputat, acelea de a fi implicat în angajarea fictivă, vreme de șase ani, la Protecția Copilului, a două dintre persoanele care lucrau și la organizația de Teleorman a PSD, pe vremea când acesta o conducea.
Tot în timpul acestui proces, început în 2016, fosta soție a lui Liviu Dragnea, a invocat la Curtea Constituțională o excepție de neconstituționalitate legată de definirea abuzului în serviciu. CCR i-a dat câștig de cauză și a decis că Parlamentul trebuie să impună un prag la abuzul în serviciu, pentru a delimita răspunderea penală de alte forme de răspundere juridică.
După decizia în primă instanță din Dosarul Referendumului, în mai 2015, când liderul PSD a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, Liviu Dragnea a dmisionat din Guvern, unde ocupa funcția de ministru al Dezvoltării Regionale.
De asemenea, el a demisionat atunci și din funcția de președinte executiv al PSD, însă partidul nu i-a acceptat decizia din această ultimă funcție. Condamnarea a menținută și în sentința definitivă,de doi ani, pronunțată în 2016.
Între timp, Liviu Dragnea a cerut ștergerea sentinței finale din dosarul Referendumului, întrucât motivarea a fost semnată de un alt judecător, diferit de cel care a deliberat și a fosrmulat verdictul. Instanța a respins solicitarea.
În Comisia Iordache, însă, a fost adoptat un amendament la Codul de procedură penală, potrivit căruia, dacă ar fi adoptat de Parlament și promulgat de președinte, solicitarea menționată a lui Dragnea ar devein lege – se șterge condamnarea unui inculpat dacă sunt doi judecători diferiți la momentul verdictului și la momentul motivării sentinței.