Închipuiți-vă că Pierre Moscovici, pe când părăsea fotoliul de ministru de finanțe al Franței, i-ar fi spus succesorului său, Emanuelle Macron: „Eşti frumos! Chiparosule!…”. Sau că Dominique Strauss Kahn, remarcabil reprezentant a ceea ce francezii numesc „gauche caviar”, i-ar fi spus succesorului său la Ministerul de Finanțe al Franței, Christian Sautter: „Îmi plac curvele, dar nu în politică”. Ei? Ce carieră ar fi avut apoi Moscovici sau Kahn? Dar acesta este un exercițiu de imaginație absurd, deoarece Moscovici sau Strauss Kahn sunt erudiți, bine educați, se poartă firesc cu toată lumea, știu să respecte oamenii.

Ei bine, încă ministrul de finanțe al României ne uluiește pe toți cu un limbaj vulgar, sub demnitatea unui demnitar, cu nonșalanța cu care-și exprimă disprețul și desconsiderația când față de un coleg din parlament, fie vorba între noi, infinit mai bine pregătit decât el, fie față de jurnaliste, pe care le suspectează că-l plac. Misoginismul afișat fără jenă atunci când o întreabă pe o jurnalistă: „Îmi faceți curte? Faceți curte că nu vă văd ochișorii, dinții văd că îi aveți puși!”, ar trebui s-o deranjeze direct pe doamna care își propune să spargă tradiția și să devină prima președintă a țării. N-ar fi dificil să definim acest comportament, amplu, cu argumentele izvorâte din comportamentul lipsit de eleganță al vremelnicului ministru al finanțelor. Dar îngrijorarea noastră nu se referă la spectacolul stânjenitor oferit de acesta, ci la performanțele sale ca ministru al finanțelor. La incapacitatea sa de a înțelege mecanismele economiei de piață, la inexistentul său respect față de reglementările în vigoare. Este ministrul care a ignorat legislația de prudență fiscală și a acceptat un proiect de buget scris de un alt vremelnic ministru de finanțe, cel scos din scenă după dezgroparea lingourilor de aur pitite prin cavouri. E drept, probabil încrederea în calculele aventuriste ale marelui colecționar de tablouri, zidite și ele prin pereții caselor prietenilor, de frica Fiscului, pardon, a DNA-ului, se baza pe cordiala lor atitudine față de restul lumii. Încurajați de succesul lor (și el, vremelnic) în politică, susținuți de interese obscure, probabil, ei au făcut praf legislația fiscală. Au împrăștiat pomeni menite să cumpere nu doar liniștea socială, ci și voturile celor mai săraci dintre noi, cărora le livrau iluzia că le pasă de ei. În realitate, lor, acestui cuplu de fiscaliști improvizați, nu le păsa decât de averile lor, de carierele lor și, în cazul punctual al colecționarului, de libertatea proprie. Sub conducerea lor, bugetul statului a devenit un izvor de pomeni, legislația economică a fost ciuruită, iar țara nu s-a putut bucura de o perioadă de expansiune economică, de calm în piețele financiare, de un leu puternic. Sunt ratele mari la credite? E vina lor, strict vina acelor politicieni care au mutilat permanent legislația economică, au lăsat intenționat goluri pentru ca un grup de inițiați să facă afaceri profitabile. Cinismul s-a instalat de mult în politica românească. În ultimii ani, partidul care a dominat scena politică postdecembristă și-a „mâncat” copiii, precum Cronos, cu alte cuvinte, și-a alungat sau ignorat valorile. A promovat incultura, lipsa de eleganță, dar și neprofesionalismul și impostura. În fața acestui succes în politică și uitându-ne la dimensiunea averilor acumulate, personaje obscure se cred zei. Nu avem autostrăzi, deși Corina Crețu, pe când era comisar european, se ruga pur și simplu de guvernanții vremii să-i trimită proiecte. Nu i-a interesat, probabil deoarece, suspectează unii, nu se putea ciordi din bani europeni. Corupția a atins proporții uriașe, dar dacă ar fi mecanisme de recuperare a banilor obținuți prin fraudă, prin evaziune, a averilor strânse din condiționarea actului administrativ, atunci cred că am putea plăti cel puțin jumătate din factura de pensii a anului 2021. Dar nici aici nu avem o legislație clară, care să permită Fiscului să confiște averea construită din furt. Alphonse Gabriel Capone, rămas în memoria colectivă cu numele Al Capone, gangsterul absolut al anilor ‘30 ai secolului trecut, a fost răpus de Fisc. N-a putut să-și justifice veniturile, averea. Oare fostul președinte al social-democraților ar putea? Sau chiar vremelnicul ministru al finanțelor, acum interimar, poate?

Problema acestor politicieni nu este doar impostura cu lăcomia. Ei sunt modele pentru alții care vin din urmă. Încercând să înțeleg cum s-a creionat o legislație care favorizează absolut unele afaceri de reparații auto, fără viziunea că aceste costuri vor sfârși prin a urca prețul polițelor de RCA, am aflat că, recent, se pregătea o corecție a legii asigurărilor RCA. Dar nu în sensul de transparență a competiției loiale sau în interesul asiguraților. Nici vorbă. Unul dintre inițiatori tocmai și-a pus pe picioare un service auto și, probabil, acolo la el acasă, angajați loiali i-au explicat ce anume ar trebui schimbat în lege pentru a maximiza afacerea. Și omul a lansat o inițiativă legislativă alături de alți politicieni, niște modificări, acolo, să fie bine. Acest stil de a pune bețe în roatele economiei ne ține pe loc, captivi în urma altor state europene, care au știut să profite de banii europeni. Din cauza acestor legislații care-i favorizează deseori pe șmecheri, fie și prin omisiune suntem țara cea mai săracă din Uniunea Europeană și riscăm să băltim în sărăcie. De ce? Simplu, pentru că dacă n-ai încasări la buget suficiente, ca să majorezi pensiile, ai câteva soluții. Poți să mărești taxele, dar în ani electorali nu găsești politicieni de sacrificiu. Sau, mai interesant, dai drumul la tiparnița de lei, ai inflație, devalorizezi leul și, zbang!, pe când se dezmeticește omul, treaba e făcută, discret, bugetul e echilibrat. Fiecare mie de lei cumpără cam tot atât cât cumpărau 300 de lei însă. Vinovații? Păi țipi tare: noi v-am dat! Un scenariu cinic, pe care l-am trăit în anii ‘90 și pe care trebuie să-l evităm. De ce nu le pasă acestor vremelnici șefi? Pentru că averile lor sunt protejate: case, valută, lingouri. ■