La 100 de ani de la Marea Unire, putem spune că România a fost un proiect de succes. Visul unui mic grup de tineri romantici, de la mijlocul seolului al XIX-lea, de a scoate Țările Române din colbul Balcanilor și de a construi un stat modern, după model european, a reușit. România este astăzi o democrație pluralistă, membră în cele mai importante cluburi ale democrației, stabilității și bunăstării: Uniunea Europeană și NATO.
Acum 100 de ani, nu mulți ar fi dat șanse acestei țări, ridicată în mod miraculos din marele război. Micul Regat al României, care-și cucerise independența după războiul din 1877–1878 și care se mișcase promițător timp de aproximativ trei decenii, se trezise aproape distrus în timpul războiului. Într-un „top” al pierderilor pricinuite de război, România se află pe locul al nouălea, cu 680.000 de morți, dintre care 430.000 de civili, la o populație de 7,7 milioane de locuitori în 1914. Imperiul Rus a pierdut 3,3 milioane de oameni, la o populație de aproape 130 de milioane, Franța a pierdut 1,7 milioane de oameni, dintre care 300.000 de civili, la o populație care în 1914 număra 39 de milioane de locuitori. Comparați pierderile suferite de toate aceste țări cu numărul cetățenilor înregistrați la începutul războiului și veți putea avea o imagine mai clară privind impactul devastator pe care războiul l-a avut asupra regatului român.
Ei bine, odată cu instalarea păcii, regatului român îi revenea sarcina colosală de a pune împreună și de a face să funcționeze împreună noi provincii, cu grade de dezvoltare și mentalități extrem de diverse: Transilvania, Banatul, Basarabia, Bucovina. Minoritățile constituiau circa 30% din populație, iar în multe orașe ponderea românilor nu era majoritară. În schimb, rata analfabetismului era cea mai mare tocmai printre români, cu excepția populației rome.
România modernă, cea de la 1859, de la 1866 și de la 1918, este un produs – și încă unul reușit! – al lumii liberale. Căci ce altceva erau revoluționarii de la 1848, care aveau să se regăsească în proiectul Unirii de la 1859 și, mai târziu, în declararea independenței, la 1877.
Citiți documentul lor programatic, lansat la Islaz în 9 iunie 1848, și veți regăsi principiile unui stat de drept, european: egalitatea tuturor în fața legii, Domn responsabil ales pe cinci ani din toate straturile societății, responsabilitatea funcționarilor publici, orice recompensă să fie provenită de la instituțiile statului și nu de la Domn, abolirea pedepsei cu moartea, egalitatea drepturilor politice indiferent de confesiune.
Europa wilsoniană, clădită după Primul Război Mondial, a fost, evident, una liberală, având la bază principiul autodeterminării, pe care românii din fostul Imperiu Austro-Ungar l-au aplicat în mod strălucit.
Da, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avea dreptate atunci când spunea despre centenarul Marii Uniri că este și o sărbătoare europeană. Românii chiar au reușit, cu multe eforturi și la capătul multor suferințe, să-și clădească un sistem liberal, de tip european, în pofida războaielor și a nopții comuniste.
Afirmația președintelui Comisiei Europene a stârnit proteste la Budapesta, iar asta este de înțeles – Ungaria iliberală de azi se consideră victima Europei liberale a lui Wilson.
Dacă ponderea minorităților la 1918 se ridica la aproape 30%, România numără azi circa 11% cetățeni de alte etnii, conform recensământului din 2011. Aceasta este o pierdere, orice am spune.
Mulți români privesc sărbătoarea de la 1 Decembrie ca pe una cu un caracter pronunțat etnic. Ei greșesc. Ziua de 1 Decembrie nu trebuie să fie una a triumfului românilor asupra ne-românilor, ci momentul constituirii unui mare stat liberal, în care fiecare să se bucure de drepturi și îndatoriri egale, indiferent de etnie și confesiune – așa cum au vrut și revoluționarii de la 1848. Și așa cum au spus, nu o dată, românii transilvăneni și așa cum a spus însuși Iuliu Maniu la Alba Iulia: nu vrem să devenim din asupriți asupritori.
Greșesc în aceeași măsură și acei concetățeni de etnie maghiară care spun că prima zi a iernii este pentru ei una de doliu. Tristețea bunicilor și străbunicilor lor, care s-au văzut desprinși de țara în care se născuseră, este de înțeles – iar noi, românii, trebuie cu atât mai mult să o înțelegem, câtă vreme frați de-ai noștri se află și ei azi în aceeași situație, rupți de trupul țării.
România s-a dovedit însă, în perioadele ei de grație democratică, un teren bun pentru toți. Sub dictaturi, ne-a fost rău tuturor. În democrație, chiar dacă uneori au apărut tensiuni sau chiar violențe, precum în martie 1990 la Târgu Mureș, am reușit să trăim unii cu alții și nu am alunecat pe panta confruntării, după model balcanic. Depinde de noi toți să construim o democrație mai bună, inclusiv pentru minorități.
Și chiar dacă la Budapesta se proclamă iliberalismul și se simte o orientare tot mai pronunțată spre Rusia, concetățenii maghiari știu, probabil foarte bine, că numai o Românie liberală și europeană poate răspunde aspirațiilor lor.
Putem să ne bucurăm fără teamă la 1 Decembrie, iar de a doua zi, să ne întoarcem la problemele noastre.