Home Actualitate ALDE nu are propunere de premier. Tăriceanu: Nu suntem în favoarea alegerilor anticipate

ALDE nu are propunere de premier. Tăriceanu: Nu suntem în favoarea alegerilor anticipate

0
ALDE nu are propunere de premier. Tăriceanu: Nu suntem în favoarea alegerilor anticipate
Călin Popescu Tăriceanu / Foto Agepres
2 minute de lectură
Călin Popescu Tăriceanu / Foto Agepres

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, joi, după consultările cu președintele Iohannis privind desemnarea unui Guvern, că formațiunea condusă de el nu are o propunere de premier și nici nu susține alegerile parlamentare anticipate.

“I-am spus președintelui, foarte explicit, că nu suntem în favoarea alegerilor anticipate, și acest lucru din două considerente. Primul, cel legat de ordin procedural constituțional. Constituția prevede niște pași care sunt extrem de anevoioși și consumatori de timp. Drumul până la alegerile anticipate înseamnă aproximativ patru luni de zile, care creează o serie de consecințe defavorabile”, a declarat Tăriceanu, la Palatul Cotroceni.

ALDE nu are o propunere de prim-ministru.

“I-am explicat președintelui că mi se pare mai firesc ca o propunere să vină din partea partidelor care au ponderea cea mai mare în Parlament și că avem toată deschiderea să discutăm cu partidele politice găsirea unei soluții de agregare a unei majorități care să poată să dea votul de susținere pentru viitorul prim-ministru. (…) Nu refuzăm niciun fel de discuție. În perioada următoare mă aștept ca să existe contacte diverse și încercarea de a vedea dacă se poate agrega o majoritate în jurul unei propuneri de prim-ministru care să dea o soluție politică de stabilitate, nu care să ducă la anticipate”, a mai afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here