Alegerea conducerii PSD, contestată de Dragnea, aflat în pușcărie

359
1 minut de lectură

Tribunalul București judecă azi, după ora 17.00, o contestație depusă de Liviu Dragnea și care vizează deciziile luate la Congres. Instanța ar fi trebuit să valideze deciziile din Congresul din 29 iunie, dar validarea a fost amânată pe motivul existenței unei contestații a fostului lider PSD, informează Medifafax.

Fostul președinte PSD Liviu Dragnea nu contestă direct alegerea Vioricăi Dăncilă. Informațiile apărute în spațiul pubic fac referire la situația lui Liviu Dragnea din momentul organizării Congresului, și anume că nu demisionase din funcția de președinte.

Contestația depusă însă pe 3 iulie și amânată în 22 iulie a făcut ca nici deciziile Congresului PSD să nu fie validate de instanță până la o hotărâre definitivă privind contestația lui Dragnea.

Sesizarea se judecă la Secția Civilă din cadrul Tribunalului București joi după-amiaza, obiectul fiind “modificarea conducerii partidului”, la care au fost depuse mai multe cereri de intervenție.

Prin amânarea validării deciziilor privind congresul din 29 iunie, s-a amânat practic și validarea noii conduceri a PSD: Viorica Dăncilă- președinte al formațiunii, Eugen Teodorovici- președinte executiv PSD și Mihai Fifor- secretar general PSD.

Liviu Dragnea este încarcerat în Penitenciarul Rahova, începând cu 27 mai, unde ispășește o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele