La 24 februarie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri legislative. Le-am putea numi „cruciale”, dacă acest epitet n-ar fi fost folosit de atâtea și atâtea ori în legătură cu alegerile de dincolo de Prut. De data aceasta, s-ar putea chiar să fie…

La o privire superficială, scena politică din Republica Moldova pare împărțită între un guvern care se declară proeuropean și un președinte cu simpatii declarate proruse. O ilustrare cum nu se poate mai semnificativă a ambivalenței din societatea moldovenească: opțiunile pro-Europa și pro-Rusia sunt aproape egale, la fel ca numărul moldovenilor plecați să muncească în Europa și în Rusia. Aici însă, cu o tendință negativă în dreptul Rusiei, din cauza problemelor economice generate de sancțiunile occidentale impuse Moscovei după anexarea Crimeei.

Prin Constituția sa, Republica Moldova se declară stat neutru, ceea ce, evident, ar exclude aderarea la blocul militar euro-atlantic – deși există în țară un curent de opinie pro-NATO, minoritar. În aceste condiții, țara n-ar putea relua experiența României de racordare la Occident, cu aderare la Alianța Nord-Atlantică, urmată de aderarea la UE.

Europa versus Rusia și ceva mai mult…

Președintele prorus Igor Dodon a câștigat, cu 52%, turul al doilea al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2016, în fața liderei Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Au fost primele alegeri prezidențiale de după 2000, când Moldova trecuse la regim parlamentar.

Igor Dodon, care a fost președinte al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, speră ca succesul din alegerile prezidențiale să-i ajute pe socialiști să dobândească și guvernarea după februarie 2019.

În campania electorală, Dodon promisese că va denunța Acordul de Asociere și Liber Schimb încheiat de R. Moldova cu Uniunea Europeană, deși o asemenea decizie nici nu făcea parte din prerogativele președintelui, ci ale guvernului.

Igor Dodon președinte, majoritate constituțională în Parlament pentru socialiștii proruși (două treimi), introducerea unui regim prezidențial cu număr nelimitat de mandate, precum în Belarus, federalizarea țării și posibilitatea ca entitățile constitutive (Transnistria, Găgăuzia) să aibă drept de veto în privința stabilirii orientării geopolitice – iată scenariul de groază pentru Republica Moldova după februarie 2019.

Guvernul Republicii Moldova, condus de Pavel Filip, 53 de ani, se declară proeuropean. Este dominat de Partidul Democrat, membru al familiei socialiștilor europeni și al Internaționalei Socialiste. Partidul a sosit al treilea în alegerile parlamentare din noiembrie 2014, dar acum deține pozițiile de forță, în legislativ, în administrația centrală și în plan local, ca urmare a unui mare număr de racolări.

Despre președintele Partidului Democrat, Vladimir (Vlad) Plahotniuc, se spune că este omul fără de care nici iarba nu crește în Republica Moldova, simbolul puterii absolute și cel care ar fi capturat statul. Nu deține o funcție în stat, fiind doar președintele partidului de guvernământ. Cu toate acestea, numeroși jurnaliști și comentatori moldoveni spun că deciziile în politica statului se iau într-un grup din jurul lui Vlad Plahotniuc, după care sunt oficializate, formal, prin guvern și parlament.

Iar când președintele Dodon refuză să promulge vreo lege, este suspendat temporar de către parlament (Constituția permite asta fără să se ajungă la referendum pentru demitere, ca la noi), timp în care președintele parlamentului îi preia atribuțiile și, cu asta, problema se rezolvă. După care, președintele Dodon revine bine-mersi la locul lui, nu înainte de a critica vârtos guvernarea vândută Occidentului și de a promite că va face el ordine, după alegerile parlamentare.

Vlad Plahotniuc, 52 de ani, este om de afaceri și politician. Licențiat în inginerie și drept la Chișinău, a fost director comercial și apoi director general al Petrom Moldova, din 2001 până în 2010, și a fost în același timp vicepreședinte al Consiliului de Administrație al băncii comerciale Viktoriabank.

A devenit membru al parlamentului în 2010 și, încetul cu încetul, a dobândit controlul asupra partidului, parlamentului și guvernului. Pe cât de brusc a apărut în politică, pe atât de repede a reușit să se impună, ceea ce i-a făcut pe jurnaliștii moldoveni să-l numească „Omul-fantomă”.

Despre Plahotniuc se spune că ar avea sub control un adevărat imperiu media, cu mai multe posturi tv (inclusiv programe preluate din Rusia), radiouri și publicații online sau pe hârtie. Toate aceste entități media ocupă cam două treimi din piața locală, inclusiv în privința agențiilor de publicitate.

În 2011, ziarul Adevărul scria că Plahotniuc ar deține și cetățenia română, sub identitatea de Vladimir Ulinici, după numele de dinainte de căsătorie al mamei sale.

Există în R. Moldova și o opoziție care se numește antioligarhică, reprezentată de Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, al lui Andrei Năstase, și Partidul Liberal Democrat, fondat de fostul premier Vlad Filat și condus de Viorel Cibotaru. Dintre acestea, doar ultimul este reprezentat în actualul parlament, dar speranțele opoziției sunt mari pentru următoarele alegeri parlamentare.

Potrivit opoziției antioligarhice, Republica Moldova este actualmente deținută pe persoană fizică de Vlad Plahotniuc. Acesta controlează totul, nu doar propriul partid și propriul guvern, dar și pe socialiștii proruși sau micile formațiuni unioniste, altminteri foarte gălăgioase.

Opoziția se declară mai curând neutră în spinoasa chestiune unionistă, susținând că mai întâi trebuie întărite instituțiile, corupția să fie ținută sub control, iar țara, îndreptată către Uniunea Europeană. De-abia după aceea s-ar putea deschide cu adevărat o discuție, după care cetățenii Republicii Moldova să aleagă în cunoștință de cauză calea de urmat.

Cât despre opoziția președinte-guvern, aceasta ar fi una doar mimată, spun reprezentanții opoziției.

O lege electorală controversată

Și câteva evenimente recente par să le dea dreptate. Mai ales noua lege electorală, adoptată în această vară, în contra recomandărilor Comisiei de la Veneția, prin votul comun al democraților și socialiștilor. Această nouă lege stabilește alegerea a jumătate dintre membrii parlamentului prin vot de listă și cealaltă jumătate în circumscripții uninominale, într-un singur tur, primul clasat urmând să câștige mandatul.

Opoziția spune că acest sistem este anume gândit pentru a-i minimiza șansele, iar colaborarea dintre democrați și socialiști se vede și din avion.

Un alt moment important s-a petrecut în iulie, când alegerile pentru funcția de primar al municipiului Chișinău au fost invalidate de justiție, după ce fuseseră câștigate „pe teren” de Andrei Năstase. Acesta l-a învins în turul al doilea pe candidatul socialiștilor, Ion Ceban. O dovadă – spune opoziția – a controlului pe care Partidul Democrat îl exercită asupra justiției, dar și a colaborării cu socialiștii.

Evenimentul a marcat o schimbare de abordare din partea instituțiilor UE, care până atunci mai închideau ochii la derapajele de la democrație, în ideea că vor menține guvernarea pe orbita europeană. Iar aici, un rol important l-a avut România, care a susținut mereu că proeuropenii de la Chișinău trebuie ajutați, în fața amenințării socialiștilor proruși.

Dar guvernanții și-au pierdut credibilitatea și Comisia Europeană s-a cam săturat să susțină „răul cel mai mic”, așa că a suspendat finanțările. O veste primită de guvernanți cu accente antieuropene – din cauza celor de la Bruxelles vor suferi copiii din Republica Moldova, avea să spună premierul Pavel Filip. El a dat însă asigurări că economia Moldovei este suficient de puternică pentru a se descurca și fără banii Uniunii Europene. Peste 700 de primari au semnat o scrisoare către liderii Uniunii Europene și comunitatea diplomatică acreditată în Republica Moldova. În document au pus suspendarea fondurilor pe seama acțiunilor „lipsite de patriotism” ale liderilor Platformei DA (Andrei Năstase) și PAS (Maia Sandu).

Asta, în timp ce opoziția antioligarhică a reclamat vehement „falsul europenism” al guvernului controlat de Plahotniuc.

De ce și Bucureștiul trebuie să fie atent

Ce se va întâmpla, până la urmă, în vecinătatea răsăriteană a României, a Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice?

Vom da nas în nas cu interesele rusești, având ca vecin un fel de Transnistrie mai mare? Vom avea în coasta noastră un stat mafiot, o imensă spălătorie de bani și o placă turnantă a traficului de toate felurile? Sau, printr-o trezire de conștiință, această mică țară, una dintre cele mai sărace din Europa (dacă nu cumva cea mai…) se va scutura de praf și va opta către valorile europene?

În orice caz, apropiatele alegeri pentru Parlamentul Republicii Moldova ar putea indica direcția spre care va tinde această țară. Sau, de ce nu, ar putea să o mențină în imponderabilitate.

Fragment din cartea „Povestiri de peste Prut”, de Ovidiu Nahoi, în curs de apariție la Editura Seneca, București. Subtitlurile aparțin redacției