
Rezultatele exit-poll-ului publicat de IRES sunt însoțite de o analiză statistică a profilului votanților din acest prim tur al alegerilor prezidențiale, din care reiese cine a votat candidații de pe podium, respectiv Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă și Dan Barna.
Din această analiză reiese, printre altele, că Viorica Dăncilă a fost susținută de majoritatea votanților săi în virtutea apartenenței la PSD, că votanții lui Klaus Iohannis au încredere în calitățile sale sau că o parte semnificativă din adeziunea față de Dan Barna a fost câștigată în săptămânile de campanie.
Cei trei candidați au fost aleși deopotrivă de persoanele de gen masculin și feminin, însă vârsta, nivelul studiilor și statutul ocupațional diferă vizibil: mai mult de jumătate din voturile pentru Dăncilă au venit din partea pensionarilor, față de procentul mult mai mic al pensionarilor care îl preferă pe Barna, preferatul unui public tânăr, prin comparație.
Acesta din urmă și cu Iohannis au atras voturi ceva mai multe din mediul urban decât Dăncilă. Sudul României a fost mai înclinat către Dăncilă, însă vestul și Moldova au contribuit de asemenea.



Populația de referință – Național, populația neinstituționalizată cu drept de vot
Cadrul de eșantionare – Lista secțiilor de vot din 2019
Număr puncte de eșantionare (secții de vot) – 352
Număr subiecți – 23.003
Culegerea datelor – La ieșirea de la urne, metoda TAPI (față în față, chestionarul a fost aplicat de către operatorul de interviu, cu ajutorul tabletei)
Eroarea teoretică de eșantionare (încredere 95%; dispersie maximă) – 2%
Erori care nu țin de eșantionare – Erorile de non-eșantionare care pot influența semnificativ estimările obținute (uneori pot fi chiar mai mari comparativ cu erorile de eșantionare) au fost:
- refuzul alegătorilor de a răspunde la întreg chestionarul sau la întrebări de vot,
- tipul de anchetă în relație cu tema (în ce măsură e afectată de dezirabilitatea socială) și modul de formulare a întrebărilor,
- dificultățile legate de munca operatorilor în secția de vot (în special poziția relativ la încăperea în care se află secția de vot),
- caracteristicile respondenților,
- contextul local (socio-demografic, economic și politic).
Perioada de culegere a datelor – 10 noiembrie 2019, orele 7-21
Asigurarea calității – Operatorii au fost verificați de cel puțin 3 ori pe parcursul zilei prin telefon și în teren.
Urmăriți-ne pe Facebook: Reporter Global.