Home Life Exit Alexandre Dumas, din tată-n fiu

Alexandre Dumas, din tată-n fiu

0
Alexandre Dumas,  din tată-n fiu
4 minute de lectură

Spune multe despre un om ce nume îi alege copilului lui. Să-l luăm, de pildă, pe Alexandre Dumas tatăl. Pe bunicul său îl chema Alexandre. Pe tată-su îl chema Alexandre. Când a venit și rândul lui Alexandre să vină pe lume, tatăl i-a pus numele Alexandre. Deși era gras și urâțel, Alexandre Dumas tatăl avea succes la femei poate și pentru că era pe jumătate negru. Bunică-sa fusese o sclavă de culoare din Haiti, de care, evident, se îndrăgostise iremediabil bunicul Alexandre. Şi iată că soseşte și vremea ca Alexandre Dumas tatăl să facă un copil. L-a făcut cu o cameristă pe care o fi înghesuit-o în vreun colț de cameră de hotel. A plătit-o bine, fiindcă doamna a acceptat să nu recunoască progenitura, ca să nu-l facă de ocară pe marele scriitor. După niște ani buni, scriitorul se înmoaie și își recunoaște fiul din flori, căruia îi spune, n-o să ghiciți, Alexandre. Lanțul acesta alexandric îl rupe fiul care, deși căsătorit de două ori, nu reușește să producă decât o fată, pe care, evident, n-avea cum s-o boteze Alexandre. Din nefericire, fiul moşteneşte o picătură din talentul tatălui şi de aici se naşte un mic dubiu onomastic. Ca să-l evite, cei doi şi-au spus unul tatăl şi celălalt fiul. Au fost voci care au râs ironic că mâna tatălui se simte în creaţia fiului. Mai exact singura carte care contează un pic în literatură: Dama cu camelii. Carte după care Verdi a compus şi opera Traviata. Dacă citim cu atenţie, observăm că tatăl n-a avut nicio contribuţie. E pur şi simplu o poveste tragică şi uşor stupidă pe care fiul Dumas o scrie fără strălucirea tatălui. Un băiat se îndrăgosteşte de o curvă. Îi cere să renunţe la prostituţie şi să se mărite cu el. Fata acceptă şi aici intervine tatăl băiatului, care o convinge că nu e ok ca un băiat de familie bună să se ia cu o boarfă. La mijloc a fost probabil şi o sumă de bani pe care doamna a primit-o. Ea moare de tuberculoză şi pe patul de suferinţă îi mărturiseşte că-l iubeşte şi că tatăl băiatului a fost cel care a stricat tot amorul. Cu alte cuvinte îl dă pe ăla în gât. Băiatul suferă ce suferă, după care, cel mai probabil, îşi găseşte o altă prostituată. Au fost, de asemenea, o mulţime de scormonitori care au descoperit că povestea e una adevărată şi că e într-un fel un mic episod autobiografic. Aşa, şi? Dacă e adevărată, e mai bună? Nu rămâne aceeaşi telenovelă dulceagă cu mic accent tragic pe final?
Singurul lucru interesant e că-l implică pe Dumas tatăl. Intervenţia lui, dacă a existat, arată caracterul mic al marelui scriitor. Pentru că, într-adevăr, cine e mare aici e Dumas tatăl. Contele de Monte Cristo, Cei trei muschetari, Regina Margot, După 20 de ani şi toate scrierile lui înglobează cam toată istoria clasică a Franţei.
Cea mai cunoscută e, desigur, Cei trei muschetari. Dar Contele e capodopera lui.
Un tânăr pe nume Edmond Dantes, îndrăgostit de o domnişoară cu nume de maşină de lux, este lucrat pe la spate de mai mulţi domni care o doreau pe domnişoara. Junelui i se intentează proces. E acuzat de complot şi azvârlit într-una dintre cele mai temute temniţe. Cu noroc reuşeşte să evadeze după vreo 20 de ani. (Se pare că Dumas avea o  obsesie cu vârsta de 20 de ani, aşa cum avea şi cu numele Alexandre). Găseşte o comoară şi devine cel mai bogat om din lume. Se răzbună pe rând pe toţi cei care au contribuit la întemniţarea lui. Mai ales că unul dintre ei se căsătorise cu aleasa lui, care îl uitase destul de rapid. 
La final se însoară şi el cu o domnişoară de sorginte orientală, pe care o cumpărase de la un târg de sclavi. Romantic, uşor siropos, dar captivant. Mă mir că nu i-a pus şi personajului principal numele Alexandre.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here