Alianța USR PLUS vrea o reformă reală în PNL, nu doar calcule politice

23
3 minute de lectură
Sursa: Facebook

Alianța USR PLUS a făcut primele declarații legate de anunțul liberalilor privind susținerea candidaturii lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei prin purtătorul de cuvânt, deputatul Ionuț Moșteanu.

Vlad Voiculescu, candidatul PLUS, nu a fost prezent la conferință și Ionuț Moșteanu a evitat să răspundă la întrebările care-l vizau direct pe acesta. A spus doar că „Vlad este un om valoros și își va găsi locul”. Moșteanu a salutat decizia PNL și a spus că este una care poate garanta îndepărtarea Gabrielei Firea.

„Proiectul Alianței USR PLUS, de îndepărtare a Gabrielei Firea intră în linie dreaptă. Am văzut anunțul PNL de astăzi și mă bucură că asta arată că Alianța USR PLUS rămâne principalul proiect politic reformist al acestei țări”, a spus Moșteanu.

El le-a transmis tuturor parttidelor de Dreapta să apeleze la ei, că au resurse să se lupte cu PSD, nu doar în București, ci în toată țara. „Aș vrea să văd o dorință de reformă reală la PNL și la celelalte partide care au anunțat că, iată, ar vrea să ne susțină candidații. Vreau să văd dorință de reformă reală, nu doar calcule politice. Același PNL care a anunțat că-l susține pe Nicușor Dan a anunțat că-l susține pe Chirica la Iași.  

Deputatul USR s-a declarat ușor nemulțumit față de faptul că PNL nu i-a contactat în vederea formării guvernului. „Mâine se formează guvernul și vedem o încercare de a forma unul monocolor în jurul PNL, un partid de 20%. Nu există o intenție clară de a forma o majoritate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al alianței.

Ionuț Moșteanu spune că discuția despre anticipate nu este încă închisă.

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a transmis și el un mesaj cu multe subînțelesuri.

„Desemnarea unui premier și alegerile anticipate sunt lucruri serioase, care nu trebuie tratate de niciun partid ca fiind o mascaradă.

Pentru noi, anticipatele rămân o prioritate. O spunem de mult timp, am venit și cu soluții. Dar, ca să se întâmple, trebuie tratate și pregătite cu responsabilitate de toată clasa politică”, a scris europarlamentarul pe Facebook.

În legătură cu gestul liberalilor, de a-l susține pe Nicușor Dan, Cioloș nu a spus nimic. Recent, acesta se declara exasperat de faptul că cei doi candidați, Nicușor Dan și Vlad Voiculescu, nu găsesc un numitor comun pentru a se alege unul dintre ei.

Liderul USR, Dan Barna, luat prin surprindere, s-a declarat mulțmit. „O veste bună – PNL tocmai a anunțat că îl susține pe Nicușor Dan, candidatul USR pentru Primăria Capitalei. Anunțul este un mare pas înainte pentru perspectiva unui candidat unic anti-PSD la București”, a scris el pe Facebook.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele