Alt ministru al Sănătăţii, Suceava-n carantină, recul şi-ntoarcere a primăverii…

319
15 minute de lectură

Cât timp epidemia avansează, continuă şi jurnalul ei…

Foto: Bogdan Cristel

Joi 26 martie. Noutatea dimineţii: Victor Costache, medic şi ministru al Sănătăţii, şi-a dat demisia din guvern. E consecinţa anunţului său abracadabrant de aseară, repetat la câteva posturi de televiziune, cum că, în urma unui protocol semnat împreună cu doctorul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, întreaga populaţie a Bucureştiului va fi testată pentru identificarea contaminărilor cu noul coronavirus. România are în acest moment capacitatea de a analiza 1.000 de probe pe zi, cu perspectiva de creştere, foarte curând, la 3.000. La cele 2-3 milioane de locuitori ai Capitalei, ar fi necesare – deci – multe luni de zile, chiar ani pentru testare! Pe deasupra, ministrul Costache ar fi făcut anunţul fără să fi informat Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi Grupul de Comunicare Strategică de pe lângă guvern, structurile de coordonare ale acţiunilor privitoare la criza CoViD-19, fără să-l pună la curent pe şeful său direct, primul-ministru, fără să-l fi înştiinţat pe preşedinte.

În locul demisionarului Costache e numit unul dintre secretarii de stat, Nelu Tătaru, tot medic, poate cel mai eficient „comunicator” al sistemului de Sănătate, în ultimele săptămâni.

Bilanţul de prânz: 1.029 de cazuri de contaminare pe ţară şi 17 decese. Către ora 3 – al 18-lea. S-au stins 11 români şi în străinătate, şi anume 8 in Italia, 2 în Franţa, 1 în Marea Britanie. Până la miezul nopţii – 23 decese…

De ieri seară aflasem că a murit Paul Goma, internat de-o săptămână într-un spital parizian, infectat cu coronavirusul ucigaş. Avea 84 de ani şi aproape jumătate. Prozator valoros, personalitate importantă a istoriei noastre nu doar culturale, ci şi politice postbelice: dizident anticomunist din studenţie şi până-n 1977, apoi expulzat, arestat în 1956, deţinut în sistemul penitenciar şi-n domiciliu obligatoriu în Bărăgan până-n 1963, protestatar şi din exil împotriva regimului din ţară. Figură controversată în perioada postcomunistă, când evocările şi opiniile sale au atins acute exagerate, uneori nedrepte, şi cu câte-o notă antisemită, şi şi-a atacat rând pe rând nu numai contestatarii, ci şi susţinătorii. Meritele dizidentului vor rămâne, incontestabile. Prozatorul – foarte talentat, inegal, de neocolit în viitoarele panorame literare ale perioadei…

Vineri 27. Bilanţul de prânz: 1.292 de cazuri, 263 în plus faţă de ieri, 24 de decese, 32 de pacienţi internaţi la Terapie intensivă, din care 24 în stare gravă, 115 vindecaţi.

Rutina informaţiilor zilnice, a declaraţiilor oficiale şi-a interviurilor cu medici specialişti şi responsabili guvernamentali e „spartă” de câte-o pată de culoare. În Internet circulă ştiri, preluate şi de posturile de televiziune, despre inventivitatea unor cetăţeni în căutare de pretexte pentru ieşiri din case, în ciuda restricţiilor impuse de ordonanţele militare. De pildă: Poliţia l-a filmat pe-un şmecher care, profitând de permisiunea de a scoate la aer animalele de companie, se plimba ţinând în mână o pungă de plastic transparent plină cu apă şi-năuntru c-un… peştişor roşu!

Sau: un domn aflat la volanul Daciei sale, oprit la un filtru de verificare, şi-a arătat pe bancheta din spate… pisica, pe post de „paşaport” de circulaţie la mare distanţă, căci se aflau amândoi, şoferul şi felina, la… 30 de kilometri de domiciliu! Or, …Ordonanţa militară nr. 3 permite doar „deplasările scurte, în apropierea locuinţei/ gospodăriei” pentru „nevoile” animalelor de companie!

Alt caz, tot cu un animal, dar în alt fel „de companie”: un tânăr de la ţară, din Judeţul Iaşi, s-a dus la o maternitate din Capitala regională… călare! Nevasta născuse şi omul trebuia să-i ducă de-ale gurii la spital. Liniile de autobuz către oraş erau suspendate, aşa că… a-ncălecat pe-o şa şi-a pornit la drum. L-au oprit poliţiştii şi l-au avertizat că încalcă o reglementare care interzice intrarea în Târgul Ieşilor cu animale (oare şi cu cele „de companie”?!). Miloşi, l-au lăsat să ajungă la destinaţie. Televiziunile ni l-au arătat avansând călare pe… trotuare, probabil pentru ca să nu fie pus în pericol traficul auto, foarte rarefiat, altfel!

Şi-un caz de sfidare încheiată cu un dosar penal: doi tineri puşi pe farse s-au apucat să-i sperie pe puţinii trecători din Centrul vechi al Bucureştiului că-i contaminează cu coronavirusul momentului. Unul dintre ei se deghizase în… tufiş, ţinând în faţă un mic arbore ornamental din spatele căruia ieşea şi le tuşea în faţă grăbiţilor aflaţi în zonă, în timp ce tovarăşul lui filma scenele, ambii amuzându-se copios de asemenea glume proaste. Parchetul le-a deschis dosar pentru „zădărnicirea combaterii bolilor” şi pentru „ameninţare”…

Până la miezul nopţii bilanţul deceselor din ţară urcă la 26.

Sâmbătă 28 martie. Preşedintele, primul-ministru şi o mică suită vizitează spitalul de campanie instalat de armată, într-un timp record, pe un teren din Nordul oraşului, în preajma Institutului de geriatrie „Ana Aslan”. Pregătit pentru pacienţii epidemiei, dacă răspândirea va lua proporţii.

Bilanţul de prânz: 1.452 de cazuri de infectare, cu 160 în plus faţă de vineri, 29 de decese, 34 de internaţi la Terapie intensivă, din care 25 în stare gravă.

Trebuie să recuperez telefonul Dandei, reparat, aşa că fac şi cumpărături. Puțin după 4 după-masa. Oraşul – aproape de tot pustiu. Pe Bulevardul Magheru, pe care şi-n weekend e aglomeraţie, abia se vede câte-o maşină-n depărtare. Parchez în faţă la MEGA Image-ul din fostul magazin Eva şi, înainte să intru, traversez după telefon. Aştept cuminte să se facă stopul verde. L-aş fi putut ignora: timp de-un minut-două nu trece nici un vehicul. Aceeaşi situaţie când fac cale-ntoarsă. Umplu sacoşele la MEGA şi pornesc spre casă, ocolind pe la Scala şi pe la Grădina Icoanei, pe unde mă obligă sensurile unice ale străzilor. Rar câte-o maşină şi aproape nici un trecător. Acolo unde trebuie de obicei să aştept, dând prioritate traficului de pe axele principale, cotesc acum fără să opresc. În 2 timpi şi 3 mişcări sunt înapoi în „buncărul” nostru de refugiu din faţa inamicului public numărul 1: minusculul, invizibilul coronavirus 2019. În „izolarea” care ne ţine-n case atmosfera e mai firească decât în oraşul golit de viaţă, parcă-n agonie.

Până să intrăm în noapte ajungem la 37 de decese provocate de epidemie.

Duminică 29. Am trecut la „ora de vară”: noaptea, la 3, cronometrele computerelor conectate la Internet şi-ale ceasurilor „deştepte” au fost „resetate” automat şi s-a făcut dintr-o dată 4. Cum stau mereu târziu, până către ziuă, am prins din mers „saltul”. Când m-am dus la culcare, pe la 6, a trebuit să corectez eu ceasurile cu funcţionare mecanică: cel de mână, un Casio discret, dar de foarte bună calitate, primit mai demult cadou, şi micul deşteptător, ieftin, dar incredibil de rezistent, pe care mi l-am cumpărat în 1991, în Washington (nu existau alte feluri de „alarme” pe-atunci, nu-ţi puteai programa telefonul să te scoale, de fapt nici nu apăruseră încă „mobilele”!). Şi-o să-l mai am de potrivit şi pe cel rotund, de perete, din bucătărie, simplu-electronic, neconectat la „reţeaua globală” care le ştie pe tot, deci şi când 3 se dă peste cap şi se preface-n 4!

Vasăzică, am „pierdut” o oră… Şi epidemia ne face să ne „pierdem” zile-ntregi din viaţă, săptămâni, poate se vor face luni de „izolare”-n casă. Ca-n expresia colocvială: „timp pierdut” – adică „risipit”, „consumat” degeaba, „păpădit” aiurea. Sau ca-n titlul lui Proust: À la recherche du temps perdu. Sau ca-ntr-un anunţ şugubăţ pentru o rubrică de „mică publicitate” fantastă: „Pierdut timp. Îl declar nul”! S-o fi făcut vreo farsă de felul ăsta, i-o fi venit cuiva ideea?

Doar că… oare să fie chiar „timp pierdut”? Al lui Proust era – de fapt – „trecut”, „rămas în urmă”, pe care-l vroia păstrat „viu” în amintire şi, ca să fie sigur, îl transscrisese, îl prinsese în pagină, în textul liniar, „recuperat” măcar aşa (…retrouvé). Zilele şi săptămânile astea şi lunile care vor mai fi nu trec degeaba: ne pun în faţa unei mari ameninţări, le trăim într-o tensiune specială (unii intră-n panică şi ajung la depresii sau la isterie, cu tot felul de reacţii individuale şi colective), ne-obligă să ne gândim la ce ni se-ntâmplă, la iminenţa pericolului, la soartă şi-n felul ăsta ne schimbă…

Bilanţul de prânz: 1.760 de cazuri confirmate, 38 decese, 38 pacienţi internaţi la Terapie intensivă, din care 31 în stare gravă, 169 pacienţi vindecaţi.

Micii noastre „grădini” de pe terasă i-au priit zilele calde: verdele plantelor care-au rezistat peste iarnă a devenit crud şi-au ieşit şi alte tulpiniţe-firişoare. Ar mai fi nevoie de pământ fertil şi de câteva plicuri cu seminţe. N-am apucat să le cumpărăm înainte de „izolare” şi-acum nu ne mai ducem la magazinele mari, cu sectoare pentru grădinărit…

La 10 seara, ministrul de Interne anunţă Ordonanţa militară nr. 4 (primele 3 – emise pe 18, 21 şi 24 martie). Amenzile pentru deplasări nejustificate, până acum între 100 şi 5.000 de lei, cresc până la minimum 2.000 şi maximum 20.000! În schimb se relaxează restricţiile impuse persoanelor de peste 65 de ani, cărora li se lăsase pentru târguieli doar intervalul dintre orele 11 şi 13, acum adăugându-se permisiunea de a ieşi oricând pentru nevoi de sănătate sau pentru plimbarea „animalelor de companie”.

În aceeaşi declaraţie-anunţ de presă a(l) ministrului Vela (forma „aceeaşi” pentru adjectivul demonstrativ de dinaintea termenului feminin din stânga sintagmei-valiză, acordul „înmuindu-se” – îmi dictează „auzul” de vorbitor nativ… – către ambiguitatea ambelor genuri la dreapta, de partea substantivului neutru, cu singular masculin!), flancat de chestorul Despescu şi de doctorul Arafat, ultimul actualizează bilanţul cu date de la orele 20: 1815 cazuri, 43 decese, 52 pacienţi internaţi la Terapie intensivă, 206 vindecări.

Luni 30. Vreme din nou mai rece, recul al primăverii. Aici, în Sudul ţării, avem parte doar de-o scădere de la circa 20 de grade Celsius la 5-6-7. În Nord-Vest, coborând către centrul Transilvaniei, valul de frig vine cu temperaturi apropiate de îngheţ şi cu scurte reprize de lapoviţă şi ninsoare. Nu se-ntoarce efectiv iarna, însă vor fi 2-3 zile prea răcoroase ca să mai ieşim pe terasă.

Bilanţul de prânz: 1.952 de cazuri confirmate, 44 decese, 180 pacienţi vindecaţi.

Către seară se-ncinge subiectul Sucevei: „bombă epidemiologică”, „Lombardia a României” (în Lombardia înregistrându-se cele mai multe cazuri de infectare din Italia) şi alte excese acuzatoare la adresa responsabililor de-acolo, a managerului Spitalului judeţean, demis între timp, gratulat cu calificative precum „criminal” ş.a.m.d. Situaţie scăpată de sub control, ceea ce nu justifică, nici acum, nici niciodată, „justiţiarismele” dezlănţuite.

Se mai discută despre apariţia câtorva cazuri de refuz al unor cadre medicale, doctori, asistente şi infirmiere, de-a mai lucra, de teama infectării.

La 11 şi un sfert noaptea, ministrul de Interne anunţă instituirea, prin Ordonanţa militară nr. 6, a carantinei asupra municipiului Suceava şi a 8 comune limitrofe. Ştire importantă, situaţie gravă, măsură severă. Simultan, Ordonanţa 5 vine cu precizări şi extinderi ale restricţiilor de circulaţie, de transport aerian etc.

Apropo de timp: deşi, minus cele câteva ieşiri pentru aprovizionare, stau de 20 de zile în casă, fără alergăturile obişnuite, care-mi tot „mâncau”… timpul, constat că nu prea reuşesc să lucrez. Răsfoiesc cărţi din teancurile adunate în ultima vreme, fără să pot citi cursiv, sar de la una la alta şi, în afara jurnalului, nici nu scriu ce-aş vrea, n-am reluat nici unul dintre multele proiecte întrerupte, ediţii de îngrijit, prefeţe, cărţi proprii de finisat sau măcar articole pe care le-am tot amânat, le-am început, le-am abandonat. Am convenit, la telefon, cu câţiva prieteni că pentru noi şi-ai noştri, literaţi sau de alte formaţii artistice sau umaniste, recluziunea e uşor de suportat, suntem obişnuiţi, ba chiar jinduim să stăm în case şi să putem citi sau să scriem, să tastăm în linişte claviaturile computerelor; şi totuşi… presiunea situaţiei e mare, fluxurile de ştiri ne ţin captivi, televizoarele merg continuu şi orice-ncepem să facem se fragmentează, timpul trece pe nesimţite la vale „cu epidemia”.

Dacă mă gândesc mai bine, s-ar prea putea ca „izolarea la domiciliu” să fie destul de uşor suportată de multă lume, indiferent de meserii, căci s-au învăţat mai-toţi cu ecranele, mai ales ale telefoanelor „deştepte” („smart…”), cu „navigarea” maniacală pe „apele” Internetului, pe site-uri şi-n „reţelele sociale”. O „boală” recentă, provocatoare de dependenţă şi de alte probleme psihice, se-arată de folos în timpul bolii CoViD, cea provocată de fiorosul nou coronavirus…

Marţi 31. Bilanţul de prânz: 2.245 de cazuri confirmate, cu 293 mai multe decât luni, 69 decese, 220 pacienţi vindecaţi şi externaţi.

„Subiectele zilei” sunt Suceava şi dezertările din sistemul medical. Reacţii disproporţionate: problema din Nordul Moldovei se cuvenea tratată radical, apăruse la Spitalul judeţean de-acolo un focar, totuşi nu e vorba decât de câteva sute de cazuri într-un oraş de circa 120.000 de locuitori (116.404 înregistraţi prin recensământul din 2011), plus alte câteva mii, probabil, în suburbane; iar despre medici şi alţi angajaţi din sănătate speriaţi de pericolul contaminării sau revoltaţi de livrările insuficiente de măşti, mănuşi, combinezoane protectoare se ştie doar de ici-colo, din 2-3 locuri de pe hartă. Nemulţumirile din sistem, mai extinse, sunt covârşite de mărturiile unui devotament extraordinar, admirabil, răsplătit de mulţi oameni care le transmit profesioniştilor din spitale mesaje de recunoştinţă şi de încurajare, se-nscriu ca voluntari, fac donaţii sau oferă sprijin de diverse feluri, de la locuri de cazare în spaţiile proprii, în pensiunile sau în hotelurile rămase pustii în urma interdicţiei de funcţionare pe timpul stării de urgenţă, la soluţii tehnice de producţie artizanală a echipamentelor de protecţie.

Miercuri 1 aprilie. Ce mai 1 aprilie („mai” adverb, nu substantiv calendaristic!)…: nimănui nu-i arde de „păcăleli”, nici măcar junilor farseuri din Centrul vechi nu le-o mai fi gândul la prostii.

Bilanţul de prânz: 2.460 de bolnavi, cu 215 mai mulţi decât marţi, 85 de decese (între care mai multe victime de la Suceava, ignorate până acum ca infectate cu coronavirusul…), 57 de pacienţi la Terapie intensivă, dintre care 34 în stare gravă, şi 252 vindecaţi. În carantină „instituţionalizată” şi-n izolare la domiciliu impusă expres de autorităţi în cazurile unor suspecţi de contaminare: 12.218 şi 119.218 persoane, monitorizate medical.

A ieşit din nou soarele, continuă să fie răcoare, nu mai mult de 8-9 grade, dar e primăvară-primăvară, şi pe „vechile dureri”, argheziană, şi pe cele noi, aduse de epidemia asta de coşmar, incredibilă…■

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele