Continui ce-am început săptămâna trecută, în ideea că marea majoritate a majorităţii parlamentare de care avem parte de aproape doi ani, de joasă condiţie, e însoţită ruşinos de politicieni şi susţinători propagandistici al căror nivel mai ridicat ar fi trebuit să le impună oarecari rigori etice.

Am început cu exemple din Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE, micul companion al Partidului Social Democrat. Chiar şi aici, în rândurile principalei formaţiuni de guvernare, există figuri – de pildă – de profesori cu cariere în universităţi. Cum de reuşesc domniile lor să se împace cu încălcarea grosolană a regulilor democraţiei şi ale statului de drept pentru ca anumiţi lideri şi clientelele lor politice să scape de justiţie?!

Să ne rezumăm la rectori. Ecaterina Andronescu a condus Universitatea Politehnică din Bucureşti, instituţie veche, importantă. Profesoară la Facultatea de Chimie industrială/ Chimie aplicată şi Ştiinţa materialelor. A deţinut de trei ori funcţia de ministru al educaţiei: decembrie 2000 – iunie 2003, decembrie 2008 – octombrie 2009 şi iulie – decembrie 2012. Din 1996 – membră a Camerei Deputaţilor, apoi a Senatului României. De mai bine de un deceniu, a reprezentat mediatic PSD-ul, oferind discursului de partid un chip intelectual atipic, elegant, plauzibil în perioadele în care politica grupării descendente din Partidul Comunist, responsabilă pentru „mineriade” etc., a dat semne de redresare, de pildă atunci când liberalii le-au oferit aşa-zişilor social-democraţi şansa asocierii în USL. Distinsa profesoară a continuat şi după alegerile din decembrie 2016 să argumenteze în favoarea liniei de-acum agresiv-antidemocratice adoptate de PSD, în intervenţii televizuale mai degrabă laconice, însoţite de comentarii nonverbale în registrul uimirii, cu ochii măriţi uneori până la indignarea că despre tăvălugul antijustiţie se spune ce e de spus. Până când, marginalizată în partid, jignită de gruparea liderului Liviu Dragnea, a decis să se delimiteze, mai întâi pe jumătate, după congresul din martie 2018, până la scrisoarea deschisă din august, în care a făcut un rechizitoriu sever, acuzând proasta conducere a PSD, calitatea foarte slabă a guvernării, apropierea dezastrului. Solicitări exprese: retragerea lui Dragnea şi înlocuirea întregului cabinet, incompetent, cu unul de „superprofesionişti”. După trei luni, când, încolţit de tot mai mulţi contestatari din partid, Dragnea îi oferă un nou mandat la Educaţie, îl acceptă, sub acelaşi premier, în echipa despre care afirmase că „nu este expresia PSD-ului şi nu reprezintă nivelul şi capacitatea profesioniştilor din partidul nostru”. Compensează de una singură?!

Alt rector, al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi: Tudorel Toader. Profesor de drept, fost judecător al Curţii Constituţionale. Chemat în guvern pentru a gestiona situaţia de calamitate de după adoptarea şi retragerea, în ianuarie – februarie 2017, a infamei Ordonanţe 13. De-atunci încoace, profesorul tot caută soluţii indirecte de rezolvare a problemelor pe care şefii politici le au cu justiţia: atacă independenţa magistraţilor, îşi plantează fideli în poziţii de influenţă în sistem şi încearcă să-i disloce pe cei care nu acceptă malformarea statului de drept, propune modificări normative care să anuleze fraude, să diminueze pedepse şi să le transforme în suspendări – totul, cu complicitatea unei Curţi Constituţionale partizane, condusă de fostul preşedinte pesedist al Camerei Deputaţilor. Contrazis mereu de profesioniştii din ţară şi din străinătate, care-i demontează argumentaţiile falacioase în riguroase rapoarte tehnice, rectorul-ministru s-a tot afundat în sofisme, în piruete oportuniste, în ridicolul unei şiretenii prost mascate de frazarea lentă, intelectualmente şi uneori şi gramatical şchioapă. Ce ruşine!

Şi mai stângaci în exprimare – rectorul sucevean Valentin Popa, adus la Educaţie în 2018, din ianuarie până-n septembrie. Inginer în electronică şi telecomunicaţii, profesor la Facultatea de Inginerie electrică şi Ştiinţa calculatoarelor de la Universitatea „Ştefan cel Mare”. Taxat sever în presă pentru dezacorduri şi pentru alte exprimări anapoda, a continuat politicile scandaloase ale predecesorului, Liviu Pop (la rândul său, profesor de matematică în licee şi şcoli generale, fost lider sindical, recent autor al unei teze de doctorat în… ordine publică şi securitate naţională, la… Academia de Poliţie, a cărei susţinere a fost întreruptă în iulie crt. din cauza suspiciunii de plagiat…): anularea treptată a marilor reforme care au remodelat sistemul nostru de educaţie în perioada postcomunistă, recentralizare, reîntoarcerea la manuale unice, limitarea drastică a libertăţii de alegere a profesorilor în materie de „suporturi” ale învăţării ş.a.m.d. Pe deasupra, împletind aversiunea coaliţiei de guvernare faţă de principalele universităţi din ţară, ai căror profesori şi studenţi nu vor să abdice de la susţinerea democraţiei şi a statului de drept, cu propriile sale resentimente, de reprezentant al unei „surate” mai mici, Valentin Popa a atacat ignobil, tăind masiv din cotele de locuri pentru masteranzi şi doctoranzi finanţate de stat la marile instituţii din sistem, ceea ce a şi provocat reacţia fermă, în solidar, a universităţilor din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, precum şi a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Ce atac ministerial ruşinos!

…Şi ce contrast teribil faţă de prestaţiile la Educaţie ale unui Andrei Marga sau Mircea Dumitru, rectorii de la Cluj şi Bucureşti! Păcat că, descins în guvern din Iaşi, Tudorel Toader a ales altceva. Onoarea instituţiei fiind – totuşi – salvată de reacţiile studenţilor şi, mai nou, pare-se că şi ale corpului profesoral din Capitala Moldovei: cel ce-i face de ruşine e blamat şi avertizat că nu va mai fi acceptat în fruntea Universităţii…

(Continuare – fireşte – în numărul următor!)