America și Iranul acționează dur, iar riscul de conflict crește

Între timp, acordul nuclear este făcut țăndări

110
ARAK, IRAN - OCTOBER 27: Iran's controversial heavy water production facility is seen in this general view, October 27, 2004 at Arak, south of the Iranian capital Tehran. Iran said Wednesday that the plant will go online within a month despite international pressure to suspend such nuclear-related activities. (Photo by Majid Saeedi/Getty Images)

Mergând într-o direcție periculoasă

Ediția tipărită| Orientul Mijlociu și Africa

11 mai 2019

„CEL MAI prost acord negociat vreodată”, așa vede președintele Donald Trump realizarea istorică diplomatică a lui Barack Obama: un acord care a instituit limite stricte asupra programului nuclear al Iranului, în schimbul unei relaxări a sancțiunilor. Acordul, semnat în 2015 de Iran și șase puteri mondiale, numit stângaci Planul Comun de Acțiune Complexă (JCPOA), făcea să fie mult mai greu pentru Iran să construiască o bombă nucleară, cel puțin o vreme. Dar documentul stă la reanimare din momentul în care Trump a declarat, acum un an, că se retrage din el.

Pe 8 mai, Hassan Rouhani, președintele Iranului, l-a împins mai aproape de moarte. Rouhani a spus că Iranul va înceta să se conformeze unor părți din acord și a avertizat că ar putea să urmeze și alte încălcări. Anunțul său a venit pe un fundal sumbru. În 5 mai, America a trimis un grup de atac de portavioane și bombardiere în Orientul Mijlociu, ca răspuns la „indiciile și avertismentele tulburătoare și de escaladare” ale agresiunii iraniene. Două zile mai târziu, Mike Pompeo, Secretatul de Stat american, a apărut pe neașteptate în Irak, unde America acuză de mult Iranul că sponsorizează atacurile asupra forțelor americane. Combinația dintre acordul nuclear pe cale de dizolvare și mișcările agresive sporește riscul ca America și Iranul să intre într-un război – fie printr-un accident, fie în mod deliberat.

Deocamdată, acordul nuclear se menține. Iranul, a declarat Rouhani, va înceta să exporte uraniu îmbogățit din momentul în care rezervele sale vor atinge 300 kg și cele de apă grea, peste 130 de tone, ceea ce încalcă limitele stabilite prin acord. Asta este îngrijorător. Uraniul îmbogățit, dacă este amestecat în centrifuge la niveluri mai mari de puritate, poate fi folosit pentru acționarea bombelor nucleare. Apa grea este folosită la reactoarele nucleare, care pot să producă plutoniu, un combustibil alternativ pentru bombe.

Ruhani le-a dat, de asemenea, celorlalți semnatari ai acordului – Marea Britanie, China, Franța, Germania, Rusia și Uniunea Europeană – 60 de zile ca să găsească o soluție pentru a elimina presiunea sancțiunilor americane, impuse de Trump, care au afectat economia Iranului. Dacă nu vor reuși, Rouhani amenință că va spori nu doar volumul de uraniu îmbogățit, ci și puritatea acestuia, care este limitată la 3,67%, mult sub nivelul de circa 90% necesar pentru a produce o bombă. Dacă Iranul și-ar crește o parte sau toate rezervele sale la 20%, asta ar înjumătăți timpul necesar pentru a face saltul final spre niveluri de grad de armament. El a mai spus și că Iranul ar putea să reînceapă lucrările la reactorul cu apă grea de la Arak, care se opriseră, conform acordului nuclear.

Calculul și speranța lui Rouhani este că aceste măsuri vor fi suficient de puternice pentru a-i convinge pe adepții liniei dure din interior și pentru a semnala Americii voința Iranului, dar suficient de calibrate pentru a evita să provoace reimpunerea  sancțiunilor din partea Europei. Semnatarii UE au avertizat Iranul, într-o declarație comună, în 9 mai, că ei „resping orice ultimatumuri”. Dar Mark Fitzpatrick, un fost oficial de la Departamentul de Stat (actualmente, la Institutul Internațional de Studii Strategice din Londra), consideră că tactica Iranului ar putea funcționa. Limita pentru apa grea este vag definită și este „o problemă prea minoră” pentru a torpila acordul. Va trece, de asemenea, ceva timp pentru ca Iranul să depășească limita de 300 kg de uraniu îmbogățit. „Când va fi depășită, cantitatea va fi considerată, probabil, ca nefiind atât de mare încât să genereze o criză,” spune Fitzpatrick.

Totuși, este improbabil ca ceilalți semnatari să poată îndeplini cerințele Iranului. În 31 ianuarie, Marea Britanie, Franța și Germania au anunțat crearea Instex, un canal bazat pe barter de izolare a comerțului Europa – Iran de sancțiunile americane. Acesta a fost însă dezamăgitor, acoperind doar alimentele și medicamentele. Aniseh Bassiri Tabrizi de la think tank-ul Royal United Services Institute, spune că oficialii iranieni s-au înfuriat mai ales la decizia Americii din 22 aprilie de a înceta excepțiile de la sancțiunile sale, care le permiseseră unor țări să cumpere petrol iranian. Cele mai mari eforturi ale Europei nu vor compensa probabil această lovitură.

„În cele din urmă, vom ajunge la alt punct în care iranienii vor considera că trebuie să mai facă încă un pas înainte”, spune Ilan Goldenberg, un fost oficial de la Departamentul de Stat. Întrebarea este cât de departe vor face acest pas. Dacă Iranul s-ar retrage în totalitate din acordul nuclear, ar putea scoate din rezerve mii de vechi centrifuge pe care să le instaleze în subteran și să acumuleze un stoc uriaș de uraniu îmbogățit la niveluri mai mari. Toate astea ar putea să ducă timpul de declanșare – timpul care este necesar pentru a produce suficient material pentru o singură armă nucleară – la două sau trei luni, unde se situa în 2005, sau chiar la mai puțin.

https://cdn.static-economist.com/sites/default/files/images/print-edition/20190511_MAM984.png

Dar niște pași atât de dramatici ar duce la evaporarea sprijinului european, la izolare diplomatică și, posibil, chiar la acțiune militară. Este mai probabil ca Iranul să continue, în timp, decorticarea acordului JCPOA. „Ceea ce se va întâmpla nu va fi o criză imediată, ci o criză în mișcare lentă, care se va desfășura ani de zile – exact cum a fost înainte,” spune Goldenberg.

O cursă între sancțiunile americane, pe de o parte, și o escaladare treptată a Iranului, pe de alta, ar duce lumea înapoi la anii febrili de dinaintea acordului nuclear, când loviturile aeriene americane sau israeliene păreau uneori iminente. Situația poate însă să fie mai periculoasă azi. Forțele sprijinite de Iran au devenit mai puternice în Liban, Siria, Irak și Yemen.

Mai important, a crescut ostilitatea americană față de Iran. Anul trecut, Pompeo a emis o duzină de „cerințe” extinse față de Iran, care semănau cu temenii unui armistițiu. Acestea includeau încetarea îmbogățirii uraniului (permisă conform acordului) și retragerea din Siria. John Bolton, consilierul național pentru securitate al Americii, susține demult o schimbare de regim. El a fost cel care a anunțat desfășurarea de nave de război, în 5 mai. „Nu cred că președintele Trump vrea să meargă la război,” spune Wendy Sherman, un fost diplomat american care a negociat acordul. „Dar nu cred că el înțelege pe deplin ciclul de escaladare pe care l-a declanșat Bolton, precum și riscurile de război, care cresc în fiecare zi.”


Acest articol a apărut în secțiunea Orientul Mijlociu și Africa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „O direcție periculoasă.”

Comentarii

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele