Anchetatorii sesizează Baroul după ce avocatul familiei Luizei și-a făcut selfie în casa lui Dincă

150
2 minute de lectură

Procurorii DIICOT, care lucrează la cazul din Caracal, vor să sesizeze Baroul în privința avocatului familiei Luizei, după ce acesta a fotografiat casa lui Gheorghe Dincă și a făcut și un selfie, spun surse judiciare pentru Mediafax. Inițial, avocatul a spus că un anchetator i-a făcut o poză.

Sursele judiciare au precizat că procurorii care anchetează cazul crimelor din Caracal vor să sesizeze Baroul București în privința avocatului Tonel Pop, care reprezintă familia Luizei.

Avocatul ar fi făcut mai multe fotografii în câmpul infracțional (casa lui Gheorghe Dincă) cercetat de anchetatori și și-ar fi făcut și un selfie, îmbrăcat în combinezon. Ulterior, acesta a fost îndepărtat de la cercetări.

Pe de altă parte, avocatul Tonel Pop a declarat jurnaliștilor că procurorul de caz nu îi mai permite accesul la anchetă pentru că anchetatorii nu vor ca acesta să anunțe în presă detaliile.

Pop a mai spus că a rugat un anchetator să îi facă o singură fotografie în cort, departe de spațiul unde se efectuau percheziții, iar faptul că nu i se mai permite accesul la anchetă nu are legătură cu poza.

„Am cerut șefului criminaliștilor de aici să-mi facă o fotografie cu combinezonul pentru că era haios au făcut o fotografie în fața prelatei. Cu combinezonul.(…) Pentru că era haios. Dânșii au făcut o poză pe o prelată. Nu se vede nicio frunză. (…) Era haioasă cu combinezonul cu toate, cu mănuși și am vrut să fac o poză cu acel costum deosebit. Acea fotografie nu e în câmpul delimitat, ci e la corp. Eram la 30 de metri, nu în câmpul infracțional. Au găsit un pretext, pretextul a fost înainte de a face poza, nu are legătură una cu alta. (…) Am șters, au șters și dânșii, a fost un pretext”, a explicat Tonel Pop.

Totodată, apărătorul a mai spus că nu mai are voie să participe la anchetă pentru că procurorii nu vor ca acesta să știe cum decurge urmărirea penală: „Nu le convine ce spun despre dumnealor, nu le convine să știe nimeni ce fac, ce nu fac sau fac prost”.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele