Antisemitismul, rasismul și antielitismul se răspândesc în Franța

    Nivelul de ură exprimată public amintește de anii ’30

    7 minute de lectură

    Un climat de ură

    Ediția tipărită | Europa – 21 februarie 2019 | PARIS

    CÂND HERVÉ BERVILLE creștea în Bretania rurală, el era adesea singurul copil negru din împrejurimi. Dar, spune el, nu a întâlnit aproape deloc rasismul. Adoptat de un cuplu francez în timpul genocidului din Ruanda din 1994, acest economist înalt și slab a fost apoi ales în Adunarea Națională în 2017, pentru partidul președintelui Emmanuel Macron. Anul trecut, când Berville a primit prin poștă, la biroul său parlamentar, un bilet de amenințare cu moartea, scris la mașină, l-a aruncat la gunoi. Când, luna trecută, a mai primit unul, care regreta c-a scăpat „de macete”, parlamentarul s-a decis să vorbească deschis despre asta. „A fost atât de violent”, spune el, iar atmosfera s-a schimbat. „Granița dintre amenințări și acțiunea conform acelor amenințări se subțiază”.

    Un climat de ură apare în Franța. Țintele sunt variate, aparent neconectare una cu alta și în mișcare: evrei, jurnaliști, cei bogați, polițiști, membri ai parlamentului, președintele. Uneori violența apare, dar ca amenințare, ca în cazul lui Berville; doi dintre colegii săi parlamentari (negri) au primit aceleași amenințări. Altminteri, violența a fost perpetuată împotriva simbolurilor (un minister, mașini de lux), dar și împotriva oamenilor, mai ales în legătură cu protestele gilets jaunes (Vestele galbene). Acea mișcare, veche de trei luni, s-a radicalizat pe măsură ce pierde din amploare. Circa 1.700 de oameni și 1.000 de polițiști au fost răniți de la începutul protestelor.

    Când mișcarea gilets jaunes a apărut în noiembrie trecut, a fost în mare un protest social și o revoltă fiscală. Dar infiltrarea unor agitatori de extremă stânga și dreapta și determinarea unui nucleu radical de a cere răsturnarea lui Macron au dus la ascuțirea tăișului mișcării. Scenele săptămânale de ciocniri violente cu poliția, antidemonstranți, umplu ecranele de televizor și vălătuci de gaz lacrimogen umplu aerul pe străzile Parisului și ale altor orașe. Acest fundal fără intermitențe pare să fi legitimat o formă de ură violentă. Ceea ce se limita odinioară la elucubrațiile deșănțate ale unor grupuri de pe rețelele sociale a erupt acum în public.

    Vandalized tombs with tagged swastikas are pictured in the Jewish cemetery of Quatzenheim, eastern France, Tuesday, Feb.19, 2019. Marches and gatherings against anti-Semitism are taking place across France following a series of anti-Semitic acts that shocked the country. (AP Photo/Jean-Francois Badias)

    La începutul lunii acesteia, reședința din Bretania a lui Richard Ferrand, președintele Adunării Naționale, a fost incendiată. Săptămâna trecută, biroul de circumscripție din Le Mans al lui Damien Pichereau, un alt deputat din partidul lui Macron, La République en Marche (LREM), a fost distrus. Berville spune că 100 de parlamentari din partidul său au fost victimele unor avertismente sau ale unor atacuri de un anumit gen. Printre aceștia, multe sunt femei. Aurore Bergé, o altă parlamentară LREM, a fost destinatara unei amenințări deosebit de dure. În timpul unui protest, o efigie a lui Macron a fost decapitată. Christophe Chalençon, un organizator al gilets jaunes, a avertizat recent că „dacă primesc un glonț în cap, Macron va ajunge la ghilotină”.

    Antisemitismul face parte din acest amestec. După ce a înregistrat o scădere timp de doi ani la rând, numărul incidentelor antisemite din Franța a crescut brusc cu 74% în 2018. Pe 19 februarie, 80 de morminte dintr-un cimitir evreiesc din estul Franței au fost pulverizate cu însemnele unor zvastici. Ministrul de interne, Christophe Castaner, spune că antisemitismul „se întinde ca o otravă”. În ultimele zile, o patiserie din Paris a fost mânjită cu cuvântul „Juden”, iar zvastici au fost pictate pe postere de stradă cu imaginea lui Simone Veil, un fost ministru și o supraviețuitoare de la Auschwitz, iar pe ușa unui garaj din capitală a fost mâzgălit însemnul „Macron, cățeaua evreilor”. Orice legătură cu gilets jaunes este nedovedită. La sfârșitul săptămânii trecute însă, demonstranți gilets jaunes au fost surprinși pe un video cum urlau „rahat sionist împuțit” și „marș înapoi la Tel Aviv” lui Alain Finkielkraut, un filosof francez de origine poloneză, care mergea pe stradă în apropierea casei sale de pe malul stâng al Senei, la Paris.

    Amenințările cu moartea și intimidările nu sunt elemente noi în politică. Iar antisemitismul are rădăcini adânci în țară, care merg dincolo de Franța de la Vichy, la publicarea popularului text antisemit al lui Edouard Drumont, „La France Juive” („Franța evreiască”), în 1886. Franței nu îi sunt străine nici perioadele de spasme de violență, cum a fost revolta din mai 1968 sau revoltele din banlieues (cartierele mărginașe) din 2005. „Specificitatea perioadei actuale”, a scris Alain Duhamel în ziarul Libération, „nu este violența, ci ura”.

    Nu există un precedent sub a Cincea Republică pentru nivelul de ură exprimată public, spune Jean Garrigues, un istoric de la Universitatea din Orléans. El compară melanjul toxic de azi cu antiparlamentarismul și antisemitismul anilor ’30. Dacă există o legătură între aceste curente diferite, ea pare să fie aceea că aceia care sunt țintiți sunt toți considerați, pe bună dreptate sau nu, că fac parte din elită sau, mai bine zis, fac parte dintr-o elită nelegitimă și care nu merită să fie considerată așa, care îi înșală pe oameni. Iar cei care fac cel mai mult ca să promoveze această fisură, în momentul unor atașamente ideologice erodate, sunt populiștii din țară.

    După ce Macron a bătut partidele politice mainstream în alegerile din 2017, opoziția politică din Franța s-a mutat la extreme. „Sunteți urât, sunteți urât masiv”, i-a spus François Ruffin, un parlamentar din partidul Franța Nesupusă, de extremă stânga, președintelui, într-o scrisoare deschisă la finele anului trecut. Marine Le Pen, pe extrema dreaptă, îi acuză pe „agitatorii, revoluționarii și anarhiștii” de pe extrema stângă de violențele comise de gilets jaunes. Dar foarte adesea, ea însăși atacă elita politică complezentă. Sloganul ei de campanie sună simplu: „puterea la oameni”.

    Ca semn de protest față de starea actuală de spirit, un marș împotriva antisemitismului a adunat o selecție transpartinică de politicieni și circa 20.000 de oameni la Paris, pe 19 februarie. Chiar și Le Pen a pus flori pentru victimele antisemitismului; ea încearcă în mod constant să îndepărteze partidul său de trecutul lui antisemit, în timp ce vorbește despre politici identitare.

    Înainte de vizita la un cimitir evreiesc vandalizat, săptămâna aceasta, Macron a descris antisemitismul drept „antiteza a tot ceea ce este Franța”. El speră că „marea sa dezbatere națională”, o serie de consultări din întreaga țară și de întâlniri la primării, va contracara vocile urii. Din nefericire, în timp ce țara se pregătește pentru alegerile europarlamentare din mai, în care principalii candidați sunt partidele lui Macron și Le Pen, tonul dur nu se va îmblânzi, probabil.


    Acest articol a apărut în secțiunea Europa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Se întinde ca otrava”

    LĂSAȚI UN COMENTARIU

    Comentariul:
    Introduceți numele