Home Opinii Arestarea unui idol

Arestarea unui idol

0
Arestarea unui idol
Foto: Getty Images
4 minute de lectură

Carlos Ghosn a fost un lider de business imens. A avut toate atributele pentru un astfel de titlu pe care îl merita cu prisosință. Ghosn a trecut prin toate încercările și toate reușitele unui CEO. I s-a spus „Le cost killer”, „Ice breaker” sau „Mr. Fix It”. Și am scris apelativele în engleză, pentru că este mult mai relevant. Carlos Ghosn era în industria auto un adevărat guru. Toată lumea îl lăuda, dar toată lumea se și temea de el. Jurnaliștii spun azi că în țările în care Renault-Nissan avea fabrici, Carlos Ghosn avea statutul unui adevărat șef de stat.

Managerul francez de origine braziliano-libaneză a trecut prin mai multe crize pe care a știut să le gestioneze. În anul 2000, a devenit președinte-director general pentru noua alianță Renault-Nissan. A preluat Nissan cu datorii de 20 de miliarde de dolari și cu pierderi de 6 miliarde de dolari. Într-un an, Ghosn a transformat Nissan dintr-o companie pe pierderi într-una care a ajuns la un profit de 2,7 miliarde de dolari, este adevărat, cu prețul renunțării la 21.000 de locuri de muncă. Carlos Ghosn a fost primul manager din lume care a condus două companii aflate în clasamentul Fortune 500.

Managerul de la Renault-Nissan a primit, de-a lungul timpului, o serie de distincții, printre care cea de „Cel mai respectat CEO”, premiu primit de la CEO Quarterly Magazine, „Liderul de business din Asia în anul 2011”, acordat de CNBC, și a fost inclus în Japan Automotive Hall of Fame. El era prezent cu regularitate la Forumul Economic de la Davos sau la diverse conferințe internaționale pe teme de transport.

La începutul acestei săptămâni, a fost arestat de autoritățile japoneze. Motivele cunoscute, până acum, ale arestării lui Carlos Goshn sunt legate de o fraudă fiscală de 44 de milioane de dolari realizată în Japonia. Reacția pieței a fost rapidă. Acțiunile grupului Renault au scăzut pe Bursa de la Paris, dar mai complicată este situația conducerii executive a companiei. Sunt câteva mari semne de întrebare. Impactul schimbărilor de la vârful companiei Renault-Nissan se poate răsfrânge și asupra României. Dincolo de numele succesorului, marea problemă a companiei, a partenerilor și angajaților săi este care va fi noua strategie de dezvoltare. Va mai rămâne fabrica de la Mioveni în prim-planul interesului companiei franceze? Nu știm, și deocamdată nu avem motive serioase să credem că strategia se va schimba, neapărat.

Să ne aducem, însă, din nou aminte că Goshn a fost cel care a gândit strategia grupului privind construcția unei mașini de tip low-cost. L-a ajutat venirea crizei și Renault și-a consolidat poziția pe mai multe piețe prin proiectarea și construcția unui automobil ieftin. Care nu a fost altul decât Dacia, cu diversele sale modele. Inclusiv pe piața germană vânzările Dacia au crescut, într-un moment în care criza lovea puternic constructorii de automobile.

În cadrul strategiei Renault de fabricare a unui autoturism low-cost, fabrica de la Mioveni a avut un rol important, fiind printre centrele de producție care au salvat, în criză, constructorul francez. În acest context, Automobile Dacia a devenit cel mai mare exportator român și una dintre cele mai importante companii din economia locală. O schimbare a strategiei grupului Renault va aduce semne de întrebare și asupra funcționării la actuala capacitate a fabricii de la Pitești. Iar o eventuală reducere a producției din România va crea o mare problemă economiei locale și, implicit, guvernului de la București. Dacă Renault strănută, economia românească se îmbolnăvește de gripă.

Carlos Ghosn nu a creat doar conceptul mașinii low-cost. El a avut viziunea de a proiecta și dezvolta mașini electrice. A fost printre primii conducători de companii din industria auto care au gândit o astfel de dezvoltare.

Ghosn a fost un vizionar. Un guru. Un manager cu mână forte, adulat și invidiat, în aceeași măsură, în industria auto. O industrie care a traversat, în ultimii ani, multe crize. De la scăderile de vânzări din perioada 2008-2010, la scandalul-monstru privind manipularea normelor de poluare în care sunt implicați mai mulți constructori auto. Industria a trecut și va trece peste toate crizele, dar aventura fiscală a lui Carlos Ghosn nu poate fi uitată și iertată. Pentru managerul francez, a venit scadența și toți cei care i-au fost alături sau subalterni nu vor ezita să îl atace direct.

Dar Ghosn nu se mai gândește, acum, la prieteni sau la dușmani, ci la cum se va descurca în fața acuzațiilor autorităților japoneze. Urâtă ieșire din scenă a unui geniu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here