Digital Europe, confederaţia ce reuneşte asociaţiile de IT din Europa, solicită liderilor europeni creşterea bugetului alocat digitalizării de la 3% la 10%, relatează Mediafax.
Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii ANIS, parte din Digital Europe, a trimis o solicitare către preşedintele Klaus Iohannis, reprezentantul României în cadrul reuniunii în care se va discuta bugetul UE, de a pune pe agenda negocierilor creșterea bugetului alocat digitalizării.
Demersurile sunt făcute în contextul reuniunii extraordinare din 20 februarie a Consiliului European în care se va discuta bugetul pe termen lung al UE.
În prezent, bugetul propus de Comisia Europeană pentru programul Europa Digitală este de 9,2 miliarde de euro, reprezentând 3% din bugetul UE.
Potrivit Digital Europe, propunerea Comisiei reprezintă un procent insuficient acordat digitalizării, comparativ cu alte cheltuieli asumate din buget, iar asociaţiile solicită creşterea bugetului UE pentru transformare digitală cu până la 10%, precum şi extinderea programului Europa digitală, de la 9,2 miliarde de euro la 25 miliarde de euro, pentru a dezvolta competenţelor digitale ale cetăţenilor, IMM-urilor şi dezvoltării AI la nivelul UE.
„Investiţiile sunt necesare pentru educarea noii generaţii, dar şi pentru formarea competenţelor digitale ale angajaţilor deja existenţi, pentru a ne menţine ţara competitivă şi în conformitate cu transformarea digitală a societăţii. Pe scurt, pentru a permite companiilor locale să se dezvolte, dar şi pentru a menţine un stil de viaţă occidental, avem nevoie de investiţii concentrate în infrastructura şi abilităţile digitale”, a declarat Gabriela Mechea, director executiv al ANIS.
Potrivit Digital Europe, companiile digitale cresc de două ori şi jumătate mai repede decât companiile non-digitale. Cu toate acestea, 52% dintre cetăţeni trebuie să dobândească noi abilităţi digitale pentru a performa la locul de muncă, iar la nivelul întregii Europe avem un deficit de 900.000 de specialişti în IT&C.
De asemenea, segmentul inteligenţei artificiale, care ar putea adăuga 3.600 de miliarde de euro la creşterea economică a Europei până în 2030, reprezintă un alt domeniu în care nu se investeşte suficient.
Comparativ, SUA investeşte de 4 ori mai mult decât Europa în această arie, iar China de două ori mai mult. De asemenea, se estimează că industriile digitalizate ar putea duce la o reducere de 20% a emisiilor globale de CO2.
„Pentru a concura la nivel mondial şi a crea locuri de muncă bine plătite, companiile au nevoie de o piaţă europeană în care să poată creşte rapid, respectiv de investiţii concentrate pe transformarea digitală, în domenii precum big data, inteligenţă artificială, 5G şi calcul performant. Pentru a stimula cetăţenii, dar şi regiunile mai sărace, trebuie să ne asigurăm că aceştia au competenţele necesare pentru joburile viitorului, iar industriile principale sunt din ce în ce mai digitalizate”, a declarat Cecilia Bonefeld-Dahl, director general al Digital Europe. ■