Ele au un risc mai mic de a se confrunta cu un aflux de vânzători, față de cumpărători

BILL HICKS, un comic mult regretat, făcea o pauză în mijlocul numărului său ca și cum tocmai îi venise o idee. Cerea apoi ca o persoană din sală care lucrează în publicitate sau marketing să se sinucidă. Aceasta era singura cale de salvare rămasă. Nimeni nu accepta invitația sa. Știu ce gândesc oamenii din marketing, ar fi continuat el. Piața de anti-marketing, asta e o piață bună. Uită-te la cercetare! Bill e deștept să o abordeze.

O astfel de gândire de nivel următor are loc când piețele emergente sunt analizate. Pentru investitorii profesioniști, a devia capital din bursa americană către alte locuri mai puțin binecuvântate pare ca o invitație la sinuciderea carierei. Dolarul constant puternic este o criptonită pentru piețele emergente. Ele resimt pagubele războiului comercial mult mai acut. Sigur, piețele emergente par ieftine. Dar nicio lege nu zice că nu pot să devină și mai ieftine.

În afară de prețul mic, mai există însă un alt aspect, mai puțin analizat, al piețelor emergente. Pe măsură ce capitalul se înghesuie într-un set din ce în ce mai îngust de active favorite din țările bogate, apare o anxietate în creștere că totul ar putea să se prăbușească. Cel puțin piețele emergente sunt un comerț neaglomerat. Acesta este un paradox pe care cei din marketingul sofisticat ar trebui să îl aprecieze: clasa de active ne-iubită, asta e o piață bună. Ar putea fi o idee bună să intri în ea.

Dar de ce sunt piețele emergente defavorizate? Frica perenă este că sunt mai probabil să fie afectate de crize. Priviți la Argentina. S-a mișcat cu o viteză amețitoare de la default la statutul de stea a piețelor emergente și apoi – în ciuda unui pachet de sprijin de 57 de miliarde de dolari de la FMI – înapoi aproape de default. Dar frica de crize nu este singurul motiv de precauție. Indicii acțiunilor de pe piețele emergente, cum ar fi indicele MSCI, sunt puternic influențați de „Fabrica Asia” și, astfel, de lanțul de furnizare al Chinei. Faptul pune investitorii în prima linie a războiului comercial. Chiar departe de tranșee, există multe motive de nervozitate. India a eșuat în repararea băncilor sale defecte. Politica de divizare a ANC în Africa de Sud stă în calea reformelor necesare. Rusia nu are o poveste convingătoare de creștere economică. Lista continuă.

Crizele de pe piețele emergente urmează un șablon. Investitorii străini pleacă și nu există destui cumpărători interni care să-i înlocuiască. Unii factori pot face astfel de crize de lichiditate mai probabile: un deficit umflat de cont curent; o monedă supraevaluată; multe datorii pe termen scurt; sau inflație galopantă. Însă în zilele noastre astfel de vulnerabilități au devenit rare.

Piețele emergente mai mari tind să aibă monede care fluctuează liber. Acest lucru militează împotriva acumulării de datorii externe și de presiuni interne. Băncile lor centrale independente țintesc o inflație mică. Majoritatea celor 25 de piețe emergente listate pe pagina indicatorilor a The Economist au o inflație de sub 4%. Aceasta are două cifre doar în două din ele – Argentina și Pakistan. Inflația mică și stabilă a permis piețelor locale pentru obligațiuni guvernamentale să crească. Povara datoriilor finanțate cu maturități mici face țările să fie mai probabil să între în crize. Datoria pe termen lung le face mai stabile. Conform FMI, media piețelor emergente are o datorie publică de 54% din PIB, în jur de jumătate față de cât au țările bogate. Maturitatea medie a datoriei e similară, la aproximativ 7 ani.

Toate acestea au făcut ca piețele emergente să fie mult mai puțin fragile. Cu toate acestea, activele se vând cu preț redus. Raportul preț-câștiguri pentru acțiunile de pe piețele emergente din indicele MSCI se află sub media sa de la mijlocul anilor 1990. Pare o valoare chiar mai bună atunci când îl comparăm cu cel din lumea bogată. Indicele de preț al acțiunilor S&P 500 a fost arareori mai scump relativ la piețele emergente decât este acum (vezi grafic).

Ar trebui să ne așteptăm ca piețele nefavorizate să fie ieftine. Însă ele au o calitate mai puțin apreciată. Ele tind să fie neaglomerate, deci mai puțin la risc de a avea un aflux de vânzători față de cumpărători. În timp ce riscul de lichiditate a scăzut pe piețele emergente, probabil el a crescut pe piețele dezvoltate. Îngrijorarea este că investitorii se bat pe aceleași active: cele mai sigure obligațiuni guvernamentale; obligațiuni corporatiste cu rating investițional; acțiuni în firme de tehnologie; și active în dolari în general. Cu cât se aglomerează mi mult investitorii pe aceste piețe, cu atât mai mare este riscul de a vedea o îmbulzeală la ieșire.

O alocare către active nefavorizate oferă o asigurare împotriva unei astfel de îmbulzeli. Este dificil să găsești entuziasm pentru conducerile sau traiectoriile de creștere ale Chinei, Indiei, Rusiei etc. Sunt puține sau nici nu există povești captivante despre reforme și reînnoire. Dar atractivitatea piețelor emergente constă chiar în lipsa lor de atractivitate la nivel superficial. Un luminat din marketing ar putea să pună asta pe un panou luminos. ■