

Urmăriți-ne și pe Facebook
Boeing a testat un vehicul spațial conceput pentru a transporta astronauți pe Stația Spațială Internațională. Compania aerospațială a testat, luni, în New Mexico, sistemul de urgență al capsulei Starliner.
Considerat a fi un succes, testul a fost unul dintre ultimele demersuri pe care trebuie să le parcurgă Boeing înainte de a primi aprobarea de a transporta echipaje umane, relatează CNN.
Cu toate acestea, experimentul nu a decurs în totalitate conform planurilor, în condițiile în care doar două din cele trei parașute s-au deschis. Potrivit Boeing, este mult „prea devreme pentru a determina“ ce nu a funcționat, însă „deschiderea a două parașute din trei este acceptabilă din punctul de vedere al parametrilor de test și al siguranței echipajului“.
Compania se așteaptă ca testul următor — un zbor demonstrativ pe orbită fără echipaj — să aibă loc conform planului, la 17 decembrie. „Vom face tot ce este necesar pentru asigura zboruri orbitale cu echipaj uman în siguranță totală“, se arată într-un comunicat dat publicității de Boeing.
Starliner va fi lansată în spațiu la bordul unei rachete construite de United Launch Alliance — parteneriat între Boeing și Lockheed Martin. Noul test a observat capacitatea capsulei de a se detașa și a aduce în siguranță echipajul la sol, în cazul unei funcționări incorecte a rachetei.
NASA a apelat la sectorul privat pentru proiectarea și realizarea unui vehicul spațial în vederea înlocuirii navetei spațiale scoase din uz în 2011. SpaceX, a lui Elon Musk, a primit în acest sens 2,6 miliarde de dolari, în timp ce 4,2 miliarde au fost alocate companiei Boeing. NASA estima inițial că ambele vehicule urmau să fie funcționale în 2017, însă ambele companii sunt în urma programului.
Capsula Crew Dragon a SpaceX a efectuat deja o misiune demonstrative fără echipaj pe orbită, însă urmează să efectueze testul sistemului de abandonare în condiții de siguranță a zborului. Potrivit unei postări făcute de Musk pe Twitter, acest test ar putea avea loc în noiembrie. ■
Urmăriți-ne și pe Facebook