Aurul, Tezaurul și Încrederea

În iarna lui 1916, bancherul Maurice Blank îl sfătuia pe Ion I. Brătianu, premierul din epocă, să trimită aurul României la Londra, pentru a-l proteja de mâna hrăpăreață a invadatorilor. Capitala țării era mutată la Iași, unde fusese adus și tezaurul Băncii Naționale a României, împreună cu tiparnița de lei. Blank, care conducea cea mai mare instituție financiară a țării, Marmorosch Blank, a criticat planul de a trimite tezaurul la Moscova, deoarece considera că nu este o destinație sigură, ceea ce s-a adeverit, de altfel. „Cunosc Rusia, cunosc mobilitatea spiritelor de acolo, nesiguranţa terenului pe care se calcă în acel vast imperiu. Un asemenea depozit în mâna Moscovei nu e sigur în clipele actuale şi vom avea deziluzii amarnice. Mult mai indicat ar fi să trimitem Tezaurul la Londra”, ar fi spus Blank. Brătianu a ignorat sfatul și își argumenta refuzul prin prudență, susținând că asigurarea transportului până la Londra ar fi costat mult, vreo 10 milioane de lei aur. În replică Blank i-ar fi răspuns: „Într-o vreme când se prăpădesc miliarde prin război, o primă de asigurare chiar de zece milioane pentru Tezaurul ţării noastre nu e exagerată”.

Iată că după mai bine de un secol de la trimiterea aurului în vistieria Moscovei țariste, metalul prețios revine în atenția politicienilor, de data asta în vremuri de pace. Astăzi, o parte din aurul Băncii Naționale se află depozitat în siguranță, la Londra, dar impulsuri politicianiste împing în Parlament o lege care să impună, pe de o parte, păstrarea metalului galben acasă, pe de altă parte, activarea rezervei pentru tranzacții.

Ce au în comun cele două idei, una materializată, de a duce aurul la Moscova, deoarece era o opțiune ieftină, și alta, din contemporaneitate, de a-l repatria de la Londra și de a-l pune la treabă în tranzacții speculative? Ambele ipoteze ignoră un element esențial pentru piața financiară: încrederea. Pentru Brătianu, costurile mici, economicoase, au cântărit mai greu decât prudența și încrederea într-o fortăreață liberală care proteja averile lumii. Pentru politicienii care-și pun imaginația la lucru și speră că readucerea aurului „acasă” ar asigura un plus de imagine care să acompanieze campaniile electorale suveraniste, cu parfum naționalist, încrederea este un cuvânt abstract. Totuși, socoteala asta de imagine electorală, o proiecție sărbătorească a repatrierii lingourilor, s-ar putea întoarce ca un bumerang împotriva inițiatorilor. În mentalul colectiv românesc, Tezaurul ar trebui recuperat de la Moscova. Însăși imaginea Rusiei în ochii românilor este iremediabil alterată de refuzul autorităților ruse de a ne returna Tezaurul. Din perspectivă electorală, aurul este un subiect sensibil, deoarece electoratul, nostalgic după aur, vrea mai degrabă măsuri clare și eficiente de recuperare a Tezaurului rătăcit la ruși decât readucerea acasă a depozitelor din Londra.

Dar dincolo de naivitatea speranței că imaginea lingourilor readuse în țară ar cuceri entuziasmul electoratului, pericolul real al demersului politicianist stă în ignorarea fundamentului pieței financiare: încrederea. Și această opacitate a politicienilor poate afecta profund și dramatic economia românească, nu doar prin episodul inutil și ineficient al adăpostirii rezervei de aur în țară.

Dar ce este creditul, dacă nu expresia concretă a încrederii? Cine pe lumea asta împrumută bani unui jucător la ruletă? Or, păstrarea aurului la Londra este expresia confirmării încrederii în economia românească. În ciuda tensiunilor geopolitice actuale, deocamdată moda păstrării aurului în vistieriile mari și sigure ale lumii nu se mai justifică prin teama că metalul galben ar putea fi paradă de război. Rațiunea păstrării la Londra sau la Paris ori la New York este afișarea respectabilității, cu scopul obținerii încrederii pieței financiare.

Guvernatorul Mugur Isărescu cunoaște bine aceste argumente.  „Rezerva este rezervă, nu reprezintă o investitie. Ideea că rezerva trebuie să-ți dea un câștig este mai mult sau mai puțin pe lângă subiect. O pui deoparte pentru momente deosebite, pentru credibilitate. Rezervele reduc costurile de finanțare și aduc mai multe avantaje”, a observat Isărescu la ultima conferință de presă. Până la urmă, banca centrală poate acomoda rezerva în vistieria sa, dacă autorităților le convine scăderea încrederii în imaginea afacerilor financiare ale țării. Însă ideea ca aurul să fie tranzacționat pentru a se obține câștiguri, năstrușnică și inoportună într-o perioadă în care toate băncile centrale cumpără aur pentru a-și consolida rezervele, îl îngrijorează pe guvernator.

„Am fi obținut câștiguri dacă făceam operațiuni speculative. Dar noi nu facem asemenea operațiuni cu rezerva țării. Am mai spus-o, nu jucăm la păcănele aurul României”, a spus Isărescu. În esență, guvernatorul explică pe înțelesul tuturor riscul pe care-l implică tranzacțiile speculative cu rezerva de aur a țării.

Nu trebuie să ignorăm adevărata goană după aur a momentului. Anul trecut, băncile centrale au depășit toate recordurile de cumpărare a aurului, piața metalului galben înregistrând cel mai mare volum de tranzacții din ultimii 50 de ani. Dacă în urmă cu zece ani, înainte de criză, băncile centrale erau dispuse să vândă aur, astăzi tendința s-a inversat radical. Până și băncile islamice au reconsiderat investițiile în aur, exercițiu financiar interzis până în urmă cu șase ani.

Din păcate, banca noastră centrală nu a cumpărat aur în ultimii ani, dar o parte din reținerea de a intra în piață are rădăcini în obsesia șefilor ei privind metalul galben. După dramatica pierdere a Tezaurului, dacă vrei să enervezi boardul băncii centrale, propune-i tranzacții cu aur.

Comentarii

Lidia Moise
Lidia Moise este jurnalist, comentator și realizator de televiziune cu articole publicate în presa română și internațională. A fost publicist comentator la Televiziunea Română, unde a realizat emisiunile Jurnal economic și Express Economic. A fost director executiv al săptămânalului Revista 22. A fost redactor șef adjunct la România liberă, a condus departamentul economic al agenției de știri Newsin, a colaborat cu postul de știri economice Money Channel. A condus secția economică a cotidianului Evenimentul zilei. Lidia Moise este comentator al agenției Xinhua pentru economia regiunii Central și Est Europene.