Problema cu promisiunea Theresei May că va demisiona

    Asta nu rezolvă nimic din problemele Marii Britanii cu Brexitul

    70
    LONDON, ENGLAND - APRIL 2: British Prime Minister Theresa May gives a press conference inside Downing Street on April 2, 2019 in London, England. Cabinet Ministers have held a two-part meeting in Downing Street today. Last night MPs still couldn't decide an alternative to the Prime Minister's Brexit Deal in the latest round of indicative votes. (Photo by Jack Taylor/Getty Images)

    Insulele nătângi

    Ediția tipărită | Lideri – 28 martie 2019

    THERESA MAY trebuia să conducă ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană săptămâna aceasta. În schimb, Marea Britanie a rămas pe loc, iar prim-ministrul s-a trezit anunțându-și propria-i plecare. După ce a rezistat luni la rând criticilor legate de modul în care a gestionat negocierile pe Brexit, în care Marea Britanie a fost obligată, săptămâna trecută, să ceară o prelungire a datei limită de 29 martie, doamna May a cedat apelurilor ca ea să declare că va demisiona. Ea le-a promis parlamentarilor săi conservatori că va demisiona dacă Marea Britanie va ieși în mod oficial din UE și va preda succesorului ei următoarea fază, crucială, de negocieri asupra viitoarei relații a Marii Britanii cu continentul.

    După săptămâni de haos, evoluțiile ultimelor zile par să indice că Marea Britanie ar putea bâjbâi, în cele din urmă, spre o soluție a crizei în care se află. Supremul sacrificiu al doamnei May este menit să îi convingă pe rebelii parlamentari conservatori să voteze pentru nepopularul ei acord de Brexit. Mai promițător, Parlamentul lucrează acum la un plan de rezervă propriu, începând săptămâna aceasta cu o serie de voturi menite să contureze o idee despre tipul de acord pe Brexit care ar putea întruni o majoritate dacă acordul doamnei May eșuează.

    Totuși, în realitate, promisiunea că prim-ministrul va pleca nu face nimic ca să rezolve neînțelegerile care împiedică Marea Britanie să accepte un acord de ieșire din UE. Poate chiar le va exacerba.

    Anunțul doamnei May a venit după săptămâni de negocieri furibunde. Un prim-ministru care părea aproape invincibil acum doi ani a fost golit încet de autoritate, începând cu dezastruoasa ei pierdere a majorității conservatorilor din 2017, în alegeri pe care ei crezuseră că le vor câștiga cu mâna sus. Acordul ei nepopular pe Brexit a fost respins de două ori în Parlament cu marje record sau aproape de record. Ea nu are realizări interne de care să se poată vorbi. Și are cu greu controlul propriului cabinet, ca să nu mai vorbim de cel al partidului său. Doamna May a primit o mână proastă cu Brexitul, pe care a jucat-o și mai  prost.

    Atât de dezastruoasă este situația în care se află Marea Britanie, încât chiar și debarcarea unui prim-ministru neputincios nu este, realmente, un pas înainte. În ciuda ofertei prezentate, o ultimă încercare disperată de a obține sprijinul conservatorilor rebeli, acordul ei rămâne neschimbat și neiubit. Există slabe șanse ca acest gest de kamikaze să reușească. Unii partizani duri ai Brexitului, inclusiv Boris Johnson și Jacob Rees-Mogg, care au dat demult de pământ cu acordul doamnei May, consideră acum că cea mai probabilă alternativă este ceva pus la cale (?) de Parlament, care ar păstra Marea Britanie mai aproape de UE. Promisiunea ei de a demisiona le dă lor o scuză pentru o întoarcere la 180 de grade. Ea are chiar și acum prea puține șanse de partea ei. Cei zece parlamentari din Partidul Democrat Unionist al Irlandei de Nord, împreună cu zecile de conservatori „spartani” pro-Brexit se mențin cu încăpățânare pe poziții. Există o limită la numărul de câte ori doamna May poate fi respinsă pe acordul ei înainte ca acesta să moară.

    Un motiv fundamental pentru care oferta doamnei May nu rezolvă Brexitul este că ea amplifică diviziunile din Parlament mai puternic decât oricând. Chiar dacă un număr suficient de parlamentari s-ar ține de nas (?) și ar vota pentru acordul ei, aceasta nu s-ar întâmpla pentru că s-ar fi pus brusc de acord privind calea de mers înainte, ci deoarece fiecare facțiune crede că, după plecarea doamnei May, ar avea o șansă să obțină controlul asupra următoarei etape de negocieri. Partizanii puri și duri ai Brexitului visează că unul dintre ei va avea, în cele din urmă, un cuvânt de spus la Bruxelles și că va arăta lumii cum poate fi învinsă UE la negocieri. Pro-europenii, care își ling rănile, ar lupta ca să salveze un Brexit soft. Atât cei în favoarea ieșirii, cât și cei pentru rămânerea în UE, încă cred că au o șansă de a câștiga dacă forțează lucrurile destul de tare, iar eliminarea doamnei May, cea călare pe ambele tabere, nu ar face altceva decât să le confirme convingerea. Este o fantasmă care riscă că ducă Marea Britanie înapoi de unde a pornit în dezbaterea sa referitoare la compromisurile Brexitului.

    Cea mai promițătoare știre de săptămâna aceasta este că Parlamentul a început să caute o cale de ieșire din această fantasmă. După ce, în mod dramatic, a preluat controlul asupra agendei Camerei Comunelor, Parlamentul a început să dezbată diferitele opțiuni realiste de Brexit, înainte de a le supune la vot. După doi ani în care s-a complăcut în tot felul de fantezii referitoare la viața în afara UE – „niciun dezavantaj… doar avantaje considerabile”, așa cum a spus-o cu emfază primul dintre cei trei secretari britanici pentru Brexit – Parlamentul a început să se împace cu ideea compromisurilor dificile pe care le presupune Brexitul. Restrângerea imigrației din Europa înseamnă părăsirea pieței unice; divergența în probleme de reglementare ridică în mod necesar bariere în calea comerțului; menținerea granițelor deschise în Irlanda de Nord este contrară unei politici comerciale independente. Voturile indicative de săptămâna aceasta oferă o cale de a găsi un acord de compromis care să fie realmente consimțit de parlamentari. Este o mustrare la adresa doamnei May, care ar fi fost într-o poziție mai bună azi, dacă ar fi cerut opinii înainte de a începe negocierile pe Brexit.

    Niciunul dintre voturile de săptămâna aceasta nu au produs o majoritate clară – și, în ciuda unei a doua încercări săptămâna viitoare, s-ar putea să nu reușească niciodată. Dar nu trebuie să îi scoatem încă din calcul. Un mare număr de parlamentari au părut în favoarea ideii ca orice acord aprobat de Parlament să fie pus în fața unui referendum de confirmare. Iar propunerea pentru o uniune vamală a căzut la diferență de doar opt voturi. Problema este că dacă ea rămâne în funcție, deoarece acordul ei nu a fost aprobat, așa cum sugerează Downing Street, doamna May ar putea să se stea în calea unui Brexit produs de Parlament. Totuși, dacă se retrage, un nou prim-ministru ar putea să nu fie deloc legat de asta.

    Iar asta ne duce la ultimul motiv pentru care oferta doamnei May ar putea să complice Brexitul: mandatul îndoielnic al succesorului ei. Un lider proaspăt instalat probabil că va dori să își stabilească propriul traseu, în loc să primească ordine de la parlamentari.        Noul prim-ministru va fi fost selectat de cei 120.000 de membri ai Partidului Conservator, care sunt mai albi, mai bătrâni, mai bogați și mult mai dornici să vadă un Brexit dur decât țara divizată care alege Parlamentul (?). În mandatul noului lider nu s-ar reflecta cei 17,4 milioane care au votat pentru ieșirea din UE, ca să nu mai vorbim de cei 16,1 milioane care au votat pentru a rămâne. De ce ar trebui ca Parlamentul să se simtă brusc obligat să se conformeze?

    Indiferent din ce direcție privim lucrurile, plecarea doamnei May lasă parcursul Brexitului la fel de nesigur ca și până acum. Toate opțiunile – inclusiv o ieșire catastrofală, o amânare lungă și o revocare a Brexitului – sunt încă fezabile.

    De aceea, o cale mai bună – poate singura cale – de a ajunge la un acord pe Brexit și de a aproba zecile de legi necesare pentru aceasta ar fi ca Parlamentul să ajungă la un compromis, iar țara să îl confirme printr-un referendum. O majoritate stabilă, consensuală în Parlament și în țară, este fundația pentru etapa următoare. Dacă doamna May s-ar încăpățâna să nu accepte un astfel de plan, plecarea ei ar fi necesară. Dar chiar și atunci, nu ar fi suficientă.


    Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Insulele nătângi”

    LĂSAȚI UN COMENTARIU

    Comentariul:
    Introduceți numele