Pandemia provocată de noul coronavirus va produce un puternic șoc în economiile lumii, de amplitudinea unui dezastru natural global. A devenit deja clar că nu va putea fi evitată o recesiune globală, fie și pentru că măsurile de distanțare socială, impuse pentru a limita contaminarea, vor încetini dramatic activitatea economică. Însă unda de șoc nu va pune la podea economiile lumii dacă autoritățile vor livra un răspuns coerent și eficient prin măsuri fiscale și monetare. Deși noi avem un spațiu fiscal consumat de politicile populiste, măsurile fiscale, sub forma reducerilor imediate ale obligațiilor fiscale merită încercate, deoarece ar face diferența între recesiune controlată și criză economică haotică.
Lumea se mândrea de mulți ani cu o creștere economică solidă, ridicarea nivelului de trai și reducerea decalajelor sociale în multe țări. Factorii de risc la adresa creșterii economice estimați pentru 2020 veneau din conflictele politice și militare, în timp ce riscurile din războiul comercial SUA – China se domoliseră, iar cele aferente Brexit-ului fuseseră deja internalizate, într-o oarecare măsură. Ochii rămâneau ațintiți pe Orientul Mijlociu. Noul obiectiv european de a reduce gradual amprenta de carbon și digitalizarea păreau direcții sigure pentru următorul deceniu. Bursele crescuseră vertiginos în ultimii trei-patru ani și multe voci se întrebau când și cum se va face corecția. Nimeni nu bănuia că economia mondială ar putea fi închisă peste noapte de un virus! Globalizarea a făcut ca virusul din provincia chineză Wuhan să se extindă în numai câteva săptămâni pe toate continentele. La începutul anului, lumea se uita absentă la eforturile autorităților chineze de a controla extinderea unui virus local, SARS-CoV-2, care cauzează gripa Covid-19, și de a drămui resursele materiale și umane aflate în prima linie a acestei lupte.
Au tras de timp…
Nicio țară nu a reacționat proactiv, ci abia când numărul bolnavilor a început să crească exponențial, iar trasabilitatea persoanelor posibil infectate a devenit dificilă. Primul caz raportat de China apare în 8 decembrie 2019 în provincia Wuhan și se extinde cu repeziciune pe toate continentele, astfel încât, în 11 martie 2020, OMS a declarat că situația generată de noul virus este pandemie (epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare, cuprinzând mai multe țări, continente). Covid-19 este a cincea în ultimii 150 de ani: gripa porcină H1N1 din 2009, HIV în 1981, gripa spaniolă în 1918, ciuma bubonică în 1937 și Variola în 1870. Costul unei pandemii, conform calculelor Băncii Mondiale, ar fi de aproape 570 de miliarde de dolari americani, aproximativ 0,7% din PIB-ul mondial.
Primul pas: protecția
Primul pas în lupta cu coronavirusul este încetinirea ritmului de răspândire prin măsuri de protecție – de igienă, de creștere a distanței sociale și de reducere la minimum a deplasărilor. Viteza de reacție este elementul-cheie în lupta cu acest nou virus cu răspândire rapidă, inclusiv adaptarea producției la noile nevoi de echipamente și aparatură medicală, protejarea locurilor de muncă și a companiilor, mai ales cele mici şi mijlocii. Aceste măsuri cresc gradul de adaptare a sectorului sanitar la nevoi în creștere și, alături de măsurile de protecție, ar face posibilă administrarea situației până la descoperirea unui tratament. Evident, această fază implică schimbarea comportamentului economic și social în mod subit pentru întreaga populație, ceea ce generează o adevărată criză la nivelul producției și consumului, a activității economice în general. Această criză este una particulară ca urmare a rapidității, întinderii geografice și afectarea aproape simultană a cererii și a ofertei. Un element diferențiator între criza „corona” și o criză „normală” este motivația și reacția actorilor economici: dacă în general crizele sunt însoțite de probleme de încredere, aceasta este amplificată de panica, la rândul ei alimentată de necunoscut, dar și de știri false (fake news).
Semnalul FED
Dimensiunea implicațiilor economice este reliefată de magnitudinea pachetului de măsuri luate de banca centrală a SUA, Federal Reserve, care a folosit toate instrumentele de politică monetară aflate la dispoziție: a scăzut rata dobânzii de referință cu un punct procentual la aproape zero, a anunțat injecție de lichiditate de 700 de miliarde dolari, a redus rezervele obligatorii la zero și a mărit la 90 de zile scadența împrumuturilor de refinanțare oferite băncilor de către Fed. Mesajul șefului Federal Reserve a venit rapid și concis, subliniind nevoia măsurilor imediate pe fondul temerilor crescânde de recesiune și pentru protejarea firmelor și a locurilor de muncă. El a făcut apel și la politica fiscală care poate ajuta direct industriile și salariații afectați. De amintit că în perioada 2016 – sfârșitul anului 2019, Federal Reserve a crescut rata dobânzii de referință de la zero la 2,25%, în contrapondere la politica fiscală prea relaxată a administrației americane. Deși dezechilibrele macroeconomice persistă sub forma deficitelor interne și externe, ceea ce ar reclama o politică monetară restrictivă în timpuri normale, iminența unei recesiuni economice a făcut ca banca centrală să pună pe primul loc protejarea economiei și a locurilor de muncă, lăsând în plan secund nevoile de corectare a dezechilibrelor acumulate. Este adevărat că SUA își permit o asemenea schimbare de priorități, finanțarea deficitelor fiind facilă. Confruntată cu aceleași tipuri de deficite – bugetar și de cont curent – economia românească își permite mult mai puțin și la un preț mult mai mare să ignore rigorile macroeconomice în favoarea protejării firmelor şi populației, chiar și în perioade critice.
Criza are și avantaje…
La rândul ei, Comisia Europeană a anunțat sprijin financiar, „îndulcirea” regulilor de guvernanță din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și modificarea normelor privind ajutorul de stat, respectiv împrumuturi nerambursabile și facilități fiscale, subvenții pentru ratele dobânzilor și garanții pentru toate sectoarele economice, precum și măsuri specifice pentru agricultură. Mesajul Comisiei Europene este că va închide un ochi la depășirea plafonului de 3% din PIB stabilit pentru deficitul bugetar. Vestea ne bucură într-o mică măsură, deoarece România depășise deja acest plafon înainte de criza din sănătate, fiind singura țară a Uniunii Europene care a încheiat 2019 cu deficit bugetar de 4,64% din PIB, față de o medie UE de numai 0,9% din PIB; pentru 2020, ținta de deficit bugetar în condiții „normale” este de 3,6% din PIB.
Serviciile și industriile, semiparalizate
Măsuri economice imediate au fost anunțate în majoritatea țărilor pentru limitarea dimensiunii recesiunii economice care se conturează rapid. Panica conduce la contracția bruscă a consumului și la amânarea deciziilor de investiții. În paralel, restrângerea activităților din zona serviciilor nefinanciare – hoteluri, restaurante, transporturi, activități educative și recreative, sport – înseamnă scăderea bruscă a ofertei și frânarea bruscă a activității economice, ceea ce se traduce prin faliment și șomaj pentru mulți dintre actorii economici actuali. Dincolo de zona serviciilor, sectorul producției deja se resimte: constructorii auto Volkswagen, Renault şi Ford au anunțat deja suspendarea activității în câteva fabrici din mai multe țări europene. Vestea dă fiori multor exportatori români și autorităților, în condițiile în care exporturile românești către firmele producătoare de mașini depășesc 30 de miliarde de euro.
Mesajul de panică al burselor
Primele efecte economice apar, ca de obicei, pe canalele financiar şi valutar. Bursele au închis pe roșu, ratele dobânzilor au crescut, multe monede, inclusiv leul românesc, s-au depreciat, prețul petrolului a coborât la valori apropiate celor din 2004, de circa 30 de dolari pe baril, iar tendința de scădere continuă. Bursa americană a pierdut tot ce acumulase în mandatul președintelui Trump, iar bursele asiatice și europene au scăzut până la limita de tranzacționare. Randamentele implicite cerute de piețe au crescut, astfel încât finanțarea deficitelor în creștere devine mai costisitoare, lăsând puțin spațiu de manevră țărilor pe care pandemia le-a prins pe picior greșit. Instituțiile financiare internaționale – FMI și Banca Mondială – au pus la dispoziție 50, respectiv 12 miliarde de dolari pentru statele mai sărace. FMI a revizuit deja creșterea economică globală cu cel puțin 0,1 puncte procentuale, față de cea mai recentă valoare de 3,3% pentru 2020. Creșterea economică a Chinei în acest an a fost redusă la 5,6%, în scădere cu 0,4 puncte procentuale față de prognoza din ianuarie.
Combaterea acestei crize presupune un sprint fantastic, urmat de un lung maraton. Nu toate țările pornesc la fel de bine pregătite, iar România este una dintre cele mai firave economii aliniate la acest start. Obosită după trei ani de politici economice incoerente și prociclice, România intră deja cu dezechilibre mari, poate cele mai mari din UE. Totuși, politicile monetară și fiscală, alături de măsuri la nivelul pieței muncii, trebuie folosite simultan pentru a susține deopotrivă cererea și oferta. Măsuri rapide de dezvoltare a capacităților de producție pentru materiale și echipamente sanitare au fost deja aplicate, iar noile reguli de ajutor de stat vizează exact asemenea adaptări. Politica monetară trebuie să acționeze rapid, pe modelul american, chiar și în economiile în care mecanismele de transmisie a politicii monetare sunt mai „ruginite”, cum este cazul țării noastre. Injectarea de lichidități în piață, de exemplu prin operațiuni repo (banca centrală oferă băncilor lichiditate, temporar, pe baza garanțiilor sub forma titlurilor de stat deținute de acestea), conduce la reducerea ratelor dobânzilor și ieftinirea creditelor, precum și la relaxarea condițiilor pentru împrumuturile publice. Un al doilea efect simultan, mai puțin dorit, este deprecierea monedei naționale, mai ales într-o economie precum cea românească, în „foame” de valută, cu un deficit de cont curent de aproape 5% din PIB. Din păcate, deprecierea monedei are un efect imediat negativ asupra rambursării creditelor în valută, devenite astfel mai scumpe. Relația pozitivă dintre depreciere și creșterea exporturilor este una mai degrabă teoretică, cu atât mai mult cu cât cererea externă se contractă. Reducerea rezervelor minime obligatorii ar lăsa în piață resurse suplimentare pentru nevoile companiilor sau ale guvernelor, iar România ar putea folosi acest instrument, având în vedere rata actuală a rezervelor minime obligatorii de 8% pentru activele în lei și 6% pentru cele în valută.
Cele mai rapide și vizibile măsuri, dar și cu mesaj puternic pentru firme, rămân măsurile fiscale, sub forma reducerilor imediate ale obligațiilor fiscale. Cu vânzările prăbușite și confruntate cu nevoia protejării salariaților, singura certitudine a acestor companii este dată de plată a dărilor către stat. Reducerea parțială sau totală a acestor obligații ar oferi o gură de oxigen firmelor și le-ar permite protejarea locurilor de muncă. Aceste măsuri sunt foarte costisitoare, dar mai ieftine decât o recesiune abruptă. Anularea parțiala a contribuțiilor pentru pensii și sănătate pentru două-trei luni – care reprezintă cea mai mare cheltuială fiscală a unei companii – ar da un răgaz mediului de afaceri să se adapteze. Efectul imediat pentru bugetul statului ar fi brutal, pierzând astfel resursele pentru finanțarea pensiilor și a sectorului de sănătate, în contextul unor condiții dificile de împrumut. Dar merită încercat, deoarece ar face diferența între recesiune controlată și criză economică haotică. ■
