Aflat în vizită la Craiova, guvernatorul Mugur Isărescu a evocat, nostalgic, patrimonial arhitectural al Băncii Naționale a României, dezvăluind, în premieră, că instituția a pierdut proprietăți valoroase, emblematice pentru Capitală, în perioada comunistă.
de Lidia Moise
„Aceste imobile erau destinate nevoilor funcționarilor, fie ca locuințe, fie ca spații de organizare a activităților sportive și extraprofesionale. Enumăr doar câteva, care sunt foarte cunoscute: Hotelul Triumf de pe bulevardul Kiseleff nr. 12, Blocul Zodiac din Calea Dorobanților, Blocul Rosenthal, cunoscut și sub numele de Blocul Bijuteria, din Calea Victoriei nr. 22-24, unde a fost sediul fostei Casei de pensiuni a funcționarilor BNR”, a spus Isărescu.
Clădirea Accademia di Romania din centrul Romei a fost „ridicată” și ea de BNR, între anii 1924 și 1933, după planurile arhitectului Petre Antonescu, a spus guvernatorul Isărescu, dar „aceasta a fost donată statului român la data de 3 august 1933”. Acum este gestionată de Ministerul de Externe și găzduiește evenimente organizate de Academia Română, de Ministerul Educației sau de către Institutul Cultural Român.
Hotelul Triumf, o afacere imobiliară
Isărescu a evocat și istoria neștiută a hotelului Triumf, din șoseaua Kiseleff, cel care a găzduit generații de parlamentari români până în momentul în care, aproape ruinat, a fost scos la vânzare, pentru vreo 20 de milioane de euro, de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Epopeea nu s-a oprit aici, cabinetul condus de Dacian Cioloș mutând clădirea în patrimoniul Ministerului de Externe, care, negăsind bani pentru renovare, l-a cedat apoi tot regiei patrimoniului de stat.
Hotelul Triumf, confiscat de comuniști pentru a găzdui invitații străini, a fost inițial un Cămin al funcționarilor BNR. Mai întâi, Banca Națională a cumpărat terenul situat la nr. 10-12 de la Constantin Argetoianu și Banca Țărănească în 1922, respectiv familia Blank în 1925. Cândva, aici fusese proprietar și Mihail Kogălniceanu. În 1924, guvernatorul Mihail Oromolu a solicitat Consiliului de administrație al BNR aprobarea pentru a începe tratative cu unul dintre cei mai apreciați arhitecți români, este vorba de Petre Antonescu, în vederea proiectării lucrării. Directorul Constantin Băicoianu s-a opus inițiativei, considerând că amplasamentul este prea departe de Bancă. În cele din urmă, Consiliul de administrație a considerat că zona are potențial de dezvoltare și a decis să solicite lui Petre Antonescu realizarea „unui mare imobil cu trei etaje, cuprinzând apartamente de diferite mărimi pentru funcționari”, a spus Isărescu. Doar terenul a costat 10,2 milioane lei în epocă, iar „în ceea ce privește construcția clădirii, nu avem suma totală plătită, dar știm că, la 21 februarie 1929, valoarea totală a lucrărilor executate de Societatea Edilitatea era de 34,5 milioane de lei. Aceste lucrări se referau doar la construcția imobilului, fără amenajarea grădinii, pentru a cărui împrejmuire doar s-a plătit un avans de 350.000 lei”, a mai spus guvernatorul.
Blocul Rosenthal, subevaluat, ruinat, abandonat
O altă clădire aproape ruinată care a fost în proprietatea BNR este și cea din Calea Victoriei cunoscută sub numele de Blocul Rosenthal, deoarece la parter se afla un magazin de porțelanuri cu acest nume.
Blocul Rosenthal a fost construit în 1938 de arhitectul-șef al BNR, Radu Dudescu, și era destinat Casei de pensiuni, împrumuturi și ajutoare a funcționarilor BNR. În anii comunismului, clădirea a fost preluată de Banca Română de Comerț Exterior, devenită după Revoluție Bancorex. După falimentul Bancorex, clădirea a trecut prin mâinile BCR, apoi ale Direcției Generale a Vămilor, care în 2005 o transferă către RA-APPS. Regia nu investește niciun leu în clădirea de patrimoniu și o evaluează nonșalant la 285.000 de euro, deși amplasamentul ei ultracentral, desfășurarea sa pe amprentă de 2.700 de metri pătrați cu 7.900 de metri pătrați utili și prețurile pieței imobiliare impuneau o evaluare de cel puțin 7 milioane de euro, susțin experții. Ulterior, clădirea a fost măr al discordiei între Primăria Generală a Capitalei și Regia patrimoniului de stat, iar pe acoperiș au crescut copaci.
Arenele să rămână Parcul cu platani
Guvernatorul a ținut să lămurească și un subiect sensibil, acela al Arenelor BNR din Cotroceni, spațiu râvnit de omul de afaceri Ion Țiriac pentru a construi acolo un teren de tenis.
„Întregul imobil a ajuns în proprietatea BNR ca urmare a unei legi. Prin legea 336/1946, Societatea de Dare la Semn era autorizată să schimbe terenul care fusese donat de stat în timpul lui Alexandru Ioan Cuza cu Banca Națională a României. Astfel, Societatea de Dare la Semn a primit de la BNR 345 de milioane de lei, precum și 65 de hectare din pădurea Tunari, cumpărate în același an de banca centrală la prețul de 780 de milioane de lei. Ulterior, în 1948, BNR a mai achiziționat un teren mult mai redus ca suprafață, de doar 280 de metri pătrați, situat în str. Dr. Lister nr. 37, pentru care a achitat suma de 500.000 de lei”, a explicat Isărescu. El a mai adăugat că, încă din momentul preluării de către BNR, existau în „parcul cu platani” din strada doctor Staicoviciu tribune și terenuri de tenis. În perioada interbelică, între 1934 și 1949, Societatea „Tennis Club Român” a închiriat arena.
„Se împlinesc patru ani de când BNR a inițiat o corespondență cu reprezentanții statului pentru a prelua, printre altele, proprietatea asupra arenelor de tenis, și nu pentru că acestea s-ar fi aflat într-o stare avansată de degradare, ci tocmai pentru că ar aduce un plus de valoare sportului românesc”, a menționat Isărescu. El a respins acuzațiile potrivit cărora Arenele BNR, preluate „cu plată” în urmă cu 27 de ani, de la Ministerul Tineretului și Sportului, s-ar fi aflat vreodată în stare de degradare. „Nu se află nici în prezent într-o asemenea situație, dovadă fiind desfășurarea chiar luna viitoare a turneului feminin WTA, în colaborare cu Federația Română de Tenis.
Isărescu a insistat asupra dreptului de proprietate asupra Arenelor și a adăugat că banca centrală a reamenajat parcul în care se află platani protejați de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. „Punerea în valoare a arenelor de sport aflate în cadrul acestui parc trebuie să se facă în condițiile legii pentru ca întregul ansamblu să își păstreze și valoarea de patrimoniu, și cea utilitar-sportivă”, a conchis guvernatorul, lăsând poate să se înțeleagă că dezvoltarea unei baze sportive nu ar trebui să sacrifice platanii, oricât de mulți bani s-ar pierde.