În prezent, pentru Italia nu există “scenariul unei crize a datoriei publice”. Cu toate acestea, într-un scenariu alternativ în care factorii de decizie politică urmăresc soluții neortodoxe – cum ar fi introducerea unei monede paralele sau a unor măsuri bugetare fără acoperire financiară pentru a eluda constrângerile fiscale stabilite prin tratatele UE – aderarea Italiei la zona Euro ar putea fi pusă la îndoială, se arată într-o analiză La Stampa, preluată de RADOR.
Iar în cel mai rău caz, ar putea apărea o nouă criză de încredere, precum cea din Grecia din iunie 2015. Agenția americană Standard and Poor’s, care a lansat vineri un raport privind ratingurile țărilor din zona euro, a reamintit că Italia este singurul stat suveran cu perspectivă “negativă”.
Aceasta se datorează datoriei publice imense, creșterii tot mai slabe (începând cu anul 2010, economia italiană a crescut în termeni reali doar cu 0,6%, față de procentul de 10,6% din întreaga zonă euro) și a incapacităţii factorilor de decizie politică de a face faţă acestor probleme.
Potrivit S & P, de fapt, “după ce a câștigat alegerile din martie 2018, actuala coaliție guvernamentală a înghețat rapid inițiativele modeste de reformă și a început să se opună
Comisiei Europene în mandatul său de supraveghere a respectării, de către statele membre, a regulamentului fiscal al Uniunii”. S & P reamintește că o controversă de acest tip “are, în general, efecte secundare asupra sectorului privat al economiei, inclusiv asupra bazelor de finanțare ale sistemului bancar. E ceea ce s-a întâmplat în Grecia, o ţară cu o economie multai mică (mai puțin de 2% din PIB-ul zonei euro) în iunie 2015”.
Întrebarea care se pune acum – subliniază analiștii americani – este dacă acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Italia, care are o economie mult mai mare, care reprezintă 15% din PIB-ul UE
Ceea ce este sigur e că fazele turbulente nu ajută. Din contră, provoacă daune. Lucru confirmat şi de Ministerul Economiei, care tot vineri și-a prezentat raportul privind datoria publică italiană.
Potrivit Departamentului de Trezorerie, în ultimul an “dificultățile în formarea unui guvern” și, prin urmare, “zvonurile negate apoi referitoare la un proiect de program care ar fi fost în contrast cu politicile bugetare conduse de guvernele anterioare, au produs tensiuni prelungite şi exacerbate pe piața obligațiunilor de stat”.
În special, “riscurile unei confruntări instituționale cu autoritățile europene din cauza potențialei nerespectări a constrângerilor bugetare” și riscurile unei creșteri suplimentare a datoriei, au determinat scumpirea cu 3,15% a obligațiunilor pe zece ani. Rezultatul este că, costul mediu ponderat al noilor emisii “a crescut semnificativ, ajungând la 1,07%, față de cele anterioar de 0,68%”.
Un nivel, specifică MEF, “care este totuși cel mai scăzut din ultimii 25 de ani”. Deoarece, explică S & P, împrumuturile bancare au încetinit drastic începând cu anul 2010 și pentru că tendința persoanelor private de a “economisi și nu de a investi” a devenit mult mai pronunțată.
Și chiar dacă economia italiană este mult mai bogată decât cea elenă, “rigiditățile care caracterizează piața muncii și ţestutul productiv sunt similare și împiedică intrarea a noi actori și investiții, cu un impact negativ” asupra PIB-ului.