Home Actualitate Barna: 377.000, cel mai mic număr de studenți care încep facultatea din ultimii 20 de ani

Barna: 377.000, cel mai mic număr de studenți care încep facultatea din ultimii 20 de ani

0
Barna: 377.000, cel mai mic număr de studenți care încep facultatea din ultimii 20 de ani
Foto: Bogdan Cristel
2 minute de lectură
Foto: Bogdan Cristel

Dan Barna a afirmat, luni, că 377.000 de studenți încep săptămâna aceasta facultatea, fiind cel mai mic număr din ultimii 20 de ani. Liderul USR susține că de vină este migrația tinerilor și slaba calitate a sistemului de învățământ care se axează pe materie inutilă, informează MEDIAFAX.

„Doar 377.000 de studenți încep astăzi facultatea, cel mai mic număr din ultimii 20 de ani. Cauza? Migrația tinerilor și slaba calitate a sistemului de învățământ care se axează pe multă materie inutilă, fără aplicabilitate în viața reală. Cifra este îngrijorătoare, însă am convingerea că fenomenul poate fi stopat, acesta este și obiectivul meu în calitate de Președinte”, a scris Dan Barna, luni, pe Facebook.

Totodată, liderul USR a îndemnat tinerii care încep facultatea să se bucure de perioada studenției și să fie implicați.

„Dragi studenți, astăzi începe călătoria voastră ca adulți, dar și cei mai frumoși ani. Bucurați-vă de ei și de ce vă oferă, cereți mult de la profesori, fiți curioși, implicați-vă, vorbiți atunci când vi se impune o realitate cu care nu sunteți de acord. Fiți vocea generației voastre și construiți, începând de astăzi, România pe care o vreți în viitor”, a mai adăugat acesta.

Studenţii din toată ţara încep oficial, marţi, 1 octombrie, cursurile anulului universitar 2019-2020.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here