
Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii Europene, a declarat că noul acord nu poate fi ratificat joi de către Consiliul European, fiind mai întâi necesar acordul Parlamentului European, informează publicația The Guardian, citat de Mediafax.
Oficialul european s-a declarat încrezător că noul acord va fi ratificat până la 31 octombrie, data la care Marea Britanie ar urma să părăsească Blocul comunitar.
Barnier a mai afirmat că a făcut tot ce este posibil pentru a se asigura că statele membre sunt bine informate, adăugând că nu se așteaptă la surprize în ceea ce privește procesul de ratificare în cadrul UE.