Blocaj sau criză politică?

Decizia Curții Constituționale privind revocarea șefei DNA a depășit cu mult miza înlocuirii Laurei Codruța Kovesi.

44
6 minute de lectură

Decizia Curții Constituționale privind revocarea șefei DNA a depășit cu mult miza înlocuirii Laurei Codruța Kovesi, astfel că procurorul-șef al parchetului anticorupție devine doar un pion vremelnic într-o dezbatere mult mai amplă. Nu este vorba despre persoane, ci despre configurarea pilonilor pe care se sprijină statul. Este vorba despre ierarhia puterilor în stat, despre duplicitarul nostru regim politic, așa cum a fost descris de Constituție și interpretat de CCR. Mai este și despre independența procurorilor.

Până la motivarea CCR, nu pot fi comentate argumentele invocate de judecătorii CCR în stabilirea imperativă că doar ministrul Justiției poate revoca șeful DNA. Din minuta pe care au dat-o publicității membrii CCR, reiese limpede că ministrul Justiției este considerat singura autoritate în raport cu toți procurorii, nu doar cu înalții magistrați aflați la conducerea Parchetelor centrale – Parchetul General, DNA și DIICOT.

Președintele României este scos de către CCR din rolul pe care tot judecătorii CCR i-l confirmaseră în anul 2005, acela de garant al independenței Justiției prin procedura de numire a șefilor parchetelor centrale (pe larg, la pagina …). Redefinirea atribuțiilor șefului statului fără modificarea Constituției – fie prin reinterpretări ale Constituției, fie prin modificări de legi – devine astfel o temă de dezbatere publică (citește și articolul România fără președinte, pagina…)

Ministrul Justiției, stăpânul inelelor

Decizia Curții Constituționale are însă și alte efecte, cu aplicare concretă. Este vorba despre statutul pe care îl capătă ministrul Justiției în raport cu procurorii. Dacă de la negocierile de aderare la UE s-a mers pe definirea ministrului ca fiind doar un administrator în relația cu procurorii, în ultima vreme lucrurile s-au schimbat.

În primul rând, prin legile Justiției. Să ne amintim că Legea 304, a organizării judiciare, este una dintre cele mai disputate modificări ale anului trecut, aflată încă în procedura de verificare a constituționalității. În ultima clipă, coaliția guvernamentală a renunțat la trecerea Inspecției Judiciare din subordinea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în subordinea ministrului Justiției.

Este vorba despre intenția de moment a ministrului Tudorel Toader de a scoate din jurisdicția CSM controlul de carieră al magistraților, care s-a izbit nu doar de opoziția partidelor din afara coaliției, dar și de a organizațiilor profesionale ale magistraților, precum și de criticile Comisiei Europene.

O altă modificare din legile Justiției se referă la posibilitatea ca procurorul ierarhic superior să poată infirma soluțiile adoptate de procuror într-un dosar – tot în Legea organizării judiciare. Dacă inițial în lege scria că un procuror ierarhic superior poate infirma un rechizitoriu sau neînceperea urmăririi penale într-un dosar pentru lipsa de legalitate, acum a mai fost introdusă și vocabula netemeinic. Astfel, soarta unui dosar poate fi schimbată dacă un șef de secție sau de parchet îl consideră neîntemeiat. O astfel de prevedere a legii a fost considerată un risc la adresa independenței procurorilor. Nu doar din perspectiva subordonării ierarhice, însă s-a considerat că în această procedură poate interveni însuși ministrul Justiției.

Disputa despre posibilitatea ca ministrul să poată interveni în soluțiile anchetelor a fost cu atât mai aprinsă cu cât a existat temerea că ministrul, orice nume ar purta, este numit politic, iar definirea sa ca autoritate ierarhică, profesională asupra procurorilor devine posibilă. Trebuie menționat că tocmai statutul de magistrat acordat de-a lungul timpului procurorilor, laolaltă cu judecătorii, a fost o interpretare spre care s-a îndreptat și CCR, dar și parlamentarii, atunci când au construit legile, mai ales după momentul aderării la UE. Asta în condițiile în care procurorii nu sunt inamovibili, așa cum sunt procurorii spanioli, de pildă, cei care au și un parchet special dedicat luptei anticorupție.

Blocajul constituțional

Specialiștii și politicienii au avansat tot felul de soluții în privința aplicării sau nu a deciziei CCR de către președintele Iohannis. Refuzul șefului statului de a aplica o decizie CCR, ca și apelarea la un referendum prin care poporul să fie chemat să-i răspundă Curții Constituționale par, deși vehiculate, soluții forțate. La fel ar putea să fie considerată și rezolvarea venită din tabăra puterii, aceea de a-l suspenda pe Klaus Iohannis.

Până la apariția motivării CCR, este de reținut însă că judecătorii Curții Constituționale au creat două precedente, cărora este foarte greu să le găsești explicația. Au desființat, practic, o decizie anterioară a CCR, din 2005, în care se considera că „este golită de conținut funcția prezidențială” în cazul în care președintele nu are dreptul de a numi șefii parchetelor. De asemenea, i-au indicat șefului unei republici semiprezidențiale să revoce, cu nume și prenume, o persoană (pe șefa DNA), coborând în actualitate și în concret ceea ce se păstrase până acum în orice comunicare publică a CCR – menținerea la nivel strict conceptual a deciziilor Curții.

În privința convocării unui referendum de către șeful statului, mai trebuie precizat că legea de organizare a plebiscitului se află și ea în control de constituționalitate, CCR fiind sesizată, înainte de promulgare, de către Klaus Iohannis, care a avertizat că i se știrbește președintelui una dintre prerogative.

În situație de blocaj se află și statutul deciziei CCR, care a fost luată cu participarea lui Petre Lăzăroiu, judecător CCR care și-a încheiat mandatul încă din luna martie, fără să fie cerută de către Curte înlocuirea sa. Lăzăroiu ar trebui să elibereze funcția de judecător CCR dintre cele trei posturi care i-au fost atribuite spre nominalizare președintelui țării. Însă o nouă numire la CCR din partea Cotrocenilor nu ar schimba balanța în ierarhia voturilor. Scorul rămâne de 5 la 4 în favoarea puterii.

Decizia lui Klaus Iohannis va fi însă hotărâtoare în derularea acestui conflict, care a depășit miza politică. La rândul său, și PSD pare pregătit să aplice o strategie din care rolul unui partid aflat la guvernare cu majoritate confortabilă în Parlament să fie valorificat la maximum de potențial.

Indiferent de decizii, se anunță o vară fierbinte, care deschide un an electoral din care se configurează deja, ca temă de campanie pentru Cotroceni – cât de puternic mai este președintele?

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele