Boeing amână actualizarea de software a modelului 737 MAX

21
Foto: Boeing
1 minut de lectură

Avioanele Boeing 737 MAX vor fi în continuare blocate la sol pentru mai multe săptămâni, timp în care compania va continua să lucreze la o actualizare de software, potrivit Administrației Federale a Aviației (FAA).

Săptămâna trecută, numeroși reprezentanți ai companiilor aeriene au luat parte la o prezentare făcută de Boeing pentru a demonstra modificările de software cu menirea de a face modelul 737 MAX mai sigur.

Cu toate acestea, potrivit FAA, Boeing a ajuns la concluzia că „mai este de lucru“. „FAA se așteaptă să primească de la Boeing ultimul pachet de software pe parcursul săptămânilor viitoare pentru a fi aprobat“, se arată într-un comunicat al agenției. „Boeing are nevoie de mai mult timp, astfel încât investigația […] să se asigure că Boeing a identificat și corectat toate problemele“, precizează comunicatul, citat de CNN.

Boeing a confirmat informația spunând, prin intermediul unui comunicat, că actualizarea de software se va face într-adevăr „pe parcursul săptămânilor următoare“, fără să precizeze de ce a fost schimbat termenul.

„Siguranța este principala noastră prioritate și vrem să facem modificările temeinic, asigurându-ne că am alocat timpul necesar ca totul să funcționeze perfect“, a anunțat Boeing.

O sursă bine informată care a preferat să se exprime sub protecția anonimatului a spus că Boeing a descoperit „un nou fragment de software ce trebuie modificat“ iar integrarea unui nou sistem de control al zborului într-un avion atât de complex necesită timp.

Marc Faur
Format ca artist plastic, Marc Faur a debutat în presă în anul 2001 ca jurnalist de externe la Agenția de știri Mediafax. Cariera sa profesională include publicații precum Realitatea Romanească și Libertatea. A mai colaborat la diferite reviste și a condus un periodic destinat iubitorilor și practicanțior de arte marțiale, Ki, Martial Sports & Philosophy.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele