Boeing dorește să plătească 100 de milioane de dolari familiilor afectate

66
1 minut de lectură

Compania aviatică Boeing s-a angajat în sprijinirea familiilor afectate de accidentul aviatic din Indonezia și Etiopia. Constructorul american dorește să doneze 100 de milioane de dolari familiilor celor 346 de persoane implicate în accident, relatează Deutsche Welle.

Cu toate acestea, Boeing nu va distribui banii direct familiilor, ci guvernelor și organizațiilor non-guvernamentale care vor investi acești bani în educație și locuri de muncă.

Familiile și cei dragi ai celor care se aflau la bord au simpatia noastră profundă, iar noi sperăm că această acțiune îi poate ajuta să depășească momentul, a declarat Dennis Muilenburg, director executiv al Boeing.

Robert Clifford, reprezentantul familiilor și al rudelor celor decedați în accidentul aviatic a precizat că „a fost o sumă prea mică pentru totalitatea acestor pierderi”.

„Eu nici nu aș spune că e un bun început”, a mai adăugat el.

Modelul 737 MAX, cu cel mai bine vândut avion al Boeing, este menținut la sol din martie, la nivel mondial, în urma unui accident cu un aparat al companiei Ethiopian Airlines, și după un dezastru asemănător cu un aparat de zbor al companiei Lion Air, în luna octombrie. În cele două accidente au pierit 346 de persoane. Boeing nu a actualizat încă software-ul la FAA, fiind încă preocupat să obțină aprobările necesare pentru a permite decolarea avioanelor 737 MAX. 

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele