Home Actualitate Cotidian turc pro-guvernamental: Trebuie proclamată Republica Turcească a Ciprului/ Acuzații la adresa SUA

Cotidian turc pro-guvernamental: Trebuie proclamată Republica Turcească a Ciprului/ Acuzații la adresa SUA

0
Cotidian turc pro-guvernamental: Trebuie proclamată Republica Turcească a Ciprului/ Acuzații la adresa SUA
4 minute de lectură

Agitaţia militară, ameninţările reciproce şi numeroase manipulări fac ca apele să se încălzească tot mai mult pe zi ce trece în Mediterana de Est. Mai corect este să spunem că este o tactică de escaladare a tensiunilor pusă în practică de Trump, care vrea să transforme Mediterana într-un lac american, relatează cotidianul turc pro-guvernamental Milliyet într-un articol preluat de RADOR.

Redăm articolul integral:

Fiindcă SUA, care folosesc presiuni şi şantaje împotriva Turciei, precum ameninţarea că nu îi va mai da avioane F-35 dacă ia sisteme ruseşti S-400, că o va exclude din programul F-35 sau că îi va impune sancţiuni economice, vor să aplice aceeaşi tactică şi în Mediterana de Est. Pentru a pune probleme Turciei, SUA spun că Republica Cipru este un partener strategic cheie, că Israelul este un partener strategic fundamental şi că Grecia este o ţară vitală pentru asigurarea stabilităţii Mediteranei de Est.

În plus, au fost incluse şi Franţa şi Egiptul în acest front creat şi sprijinit de Statele Unite. Adică SUA vor să excludă Turcia şi Republica Turcă a Ciprului de Nord (partea de nord a insulei este recunoscută ca stat doar de către Ankara – n.red.), să le izoleze şi să le răpească drepturile în Mediterana de Est. Din acest motiv, Mediterana de Est devine principala ameninţare din punctul de vedere al Turciei.

Prin urmare, Turcia trebuie să ia urgent o serie de măsuri, în afară de operaţiunile ostentative de prospecţiune. Mai ales dacă luăm în calcul posibilitatea ca SUA să ia decizii care vor spori şi mai mult tensiunea, ajutându-se de acest front pe care l-au format împotriva Turciei.

„Atunci să spunem şi noi Republica Turcească a Ciprului”

Generalul de brigadă în retragere Naim Babüroğlu, specialist în strategii, vorbeşte despre ce s-ar putea întâmpla şi ce măsuri ar trebui luate: „SUA consideră drept parteneri strategici Grecia şi Administraţia Grecească a Ciprului de Sud, pe care le sprijină în Mediterana de Est în ciuda Turciei. În acest sens, vor fi impulsionate măsuri precum stabilirea de noi baze americane în Grecia şi în Ciprul de Sud sau reîncălzirea subiectului candidaturii Ciprului de Sud la NATO. De aceea, Turcia trebuie să susţină că nu este posibil un model de soluţie bazat pe federalizare şi trebuie să proclame Republica Turcească a Ciprului de Nord drept Republica Turcească a Ciprului. Pentru că şi ceilalţi tot folosesc numele Cipru. Nu spun Ciprul de Sud, spun Republica Cipru sau Insula Cipru. Atunci să spunem şi noi Republica Turcească a Ciprului. Dacă nu o recunosc, să o recunoaştem noi şi să nu mai ne referim în cadrul platformelor internaţionale la Ciprul de Nord. În cadrul relaţiilor internaţionale, este important să dăm un răspuns proporţionat”.

„SUA încearcă să pună o bază”

Babüroğlu susţine că în lumina celor mai recente evoluţii, Turcia trebuie să înceapă imediat activităţi de prospecţiune în parcelele disputate cu Ciprul de Sud şi că trebuie să stabilească baze maritime şi aeriene în Republica Turcească a Ciprului de Nord: „Da, Turcia a luat decizia de a stabili o bază maritimă dar trebuie făcută imediat împreună cu o bază aeriană. Nu trebuie să mai aştepte. Pentru că celelalte ţări stabilesc baze. Franţa o face, Anglia are deja acolo o bază aeriană şi îşi consolidează poziţia. SUA încearcă să pună o bază. Dacă am face şi noi o bază maritimă, ar fi important din punct de vedere al logisticii şi al diverselor activităţi ale flotei. Prezenţa unei baze maritime turceşti este o măsură de siguranţă pentru Republica Turcească a Ciprului de Nord. Totodată va fi un element de descurajare a frontului care se formează în Mediterana de Est împotriva Turciei”.

Adică şi dacă există S-400 şi dacă nu există, este obligatoriu să fie înfiinţată o bază?

„Clar este obligatoriu. Turcia trebuie să ia aceste măsuri fără să mai piardă timp. Pentru că Mediterana de Est a devenit foarte riscantă, dacă situaţia continuă aşa, Mediterana de Est se va transforma într-un lac al Statelor Unite şi al Greciei. Controlul Turciei se va diminua puternic acolo”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here