Bolnavii de cancer, fără acces la tratamente din cauza coronavirusului

Victime colaterale

497
9 minute de lectură

”Pacienții bolnavi de cancer mor cu zile. Situația este critică. Cred că se ascund în spatele pandemiei de coronavirus, pentru a nu mai rezolva problemele cu care se confruntă acești bolnavi”, a declarat, pentru Reporter Global, Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din România (APCR).

Foto: Agerpres / EPA

În contextual situației create de pandemia de coronavirus, cel mai mult sunt afectați bolnavii de cancer. Potrivit ultimelor statistici, în România sunt 800.000 de pacienți diagnosticați cu cancer, din care 150.000 sunt în tratament. Cezar Irimia declară că din cauza situației create de coronavirus, pacienții oncologici nu își pot cumpăra rețetele de la farmacii, pentru că nu se eliberează online și pot fi luate doar din orașele unde sunt tratați, nu din localitatea de domiciliu. De exemplu, dacă un pacient locuiește în Alba-Iulia și se tratează la Cluj, poate să-și cumpere medicamentele doar din orașul unde se tratează. Or, în această perioadă deplasarea i-ar expune unor riscuri foarte mari. „Cele mai multe institute care tratează pacienți oncologici funcționează, dar riscul pentru pacienți este imens, pentru că personalul medical nu are echipament de protecție. Am cerut ajutor ca să poată fi protejați și pacienții și personalul medical, dar pe lângă faptul că materialele de protecție sunt și foarte scumpe nu se găsesc. Ies autoritățile și ne dau asigurări că au tot ce trebuie. Și în cazul Colectiv tot așa ni s-a spus, că avem tot ce ne trebuie și au murit zeci de oameni”, declară președintele APCR. El subliniază că, zilnic, în România mor 142 de bolnavi de cancer. APCR amintește că după ce au acceptat cu greu diagnosticul, acești pacienți au ajuns să își cunoască boala și știu că, în condiții normale, speranța de viață e ridicată în zilele noastre, pentru majoritatea tipurilor de cancer. Însă, în plină pandemie, riscul lor de a muri e triplu. „Pe pacienții care astăzi au nevoie de tratament și diagnostic rapid, îi condamnă la moarte sigură sistemul de sănătate din România, bătrânul campion al deceselor evitabile, al infecțiilor intraspitalicești, al mortalității materne ridicate, al finanțării celei mai mici din PIB. Abia acum se va vedea faptul că sistemul de sănătate, la rândul său, e neoplazic, în stadiu terminal, și, mai nou, are ca patologie asociată Covid -19. Ani de zile, obsesiv FABC v-a transmis această «radiografie» a sistemului sanitar, radiografie ignorată de guvernele României! Acum, culegem cu toții rezultatele iresponsabilității”, arată APCR într-o scrisoare deschisă adresată tuturor factorilor responsabili.

Externați peste noapte, fără acces la tratamente

Studii recente arată faptul că pacienții oncologici infectați cu coronavirus au un risc de 3,5 ori mai mare de a necesita internare pe secția de terapie intensivă, cu ventilație mecanică, și de deces, comparativ cu pacienții fără cancer. Este principalul motiv pentru care trebuie să-i protejăm și să nu-i lăsăm fără acces la tratamentul de care au nevoie, oricare ar fi el: chimioterapie, radioterapie, imunoterapie sau chirurgie. „Cu toate acestea, marea majoritate a pacienților oncologici au fost externați peste noapte, trimiși acasă, la sute de kilometri, să aștepte. Pacienții diagnosticați în stadii avansate ale bolii necesită în regim de urgență prescrierea și inițierea tratamentului. Sistemul de sănătate lasă fără tratament sau diagnostic cert în această perioadă foarte mulți pacienți, din varii motive. În primul rând, unitățile spitalicești nu sunt pregătite să asigure protecția minimă necesară nici medicilor, nici pacienților oncologici, care fie sunt internați, fie trebuie să își continue tratamentul în spital. Medicii se tem de interacțiunea directă cu pacienții, pentru a nu-i infecta sau a fi la rândul lor infectați, și în lipsa soluțiilor de testare, evită consultațiile pe cât posibil. Drept dovadă stau apelurile disperate pe rețele de socializare ale centrelor regionale de oncologie în acest sens, cozile de la intrarea acelorași instituții. Acum se încearcă resuscitarea sistemului național de sănătate, rămas anchilozat în epoca pre-digitalizare, și pre-vaccin, prin reconsiderarea rolului medicilor de familie și prin legiferarea telemedicinii”, atrage atenția APCR. În acest context, sunt reconsiderate regulile de prescriere și eliberare a medicamentelor, se caută soluții digitale pentru a ajuta pacienții să rămână în conexiune cu medicul specialist sau de familie. O rețea de servicii paliative și tratament la domiciliu, bine pusă la punct și finanțată corect, ar fi făcut diferența zilele acestea. APCR solicită implementarea unor soluții tehnice ca pacienții oncologici să poată începe sau continua tratamentul salvator în cel mai scurt timp posibil, iar spitalele să asigure un parcurs distinct (un culoar verde pentru pacienții care vin la tratament), testare, săli amenajate special pentru pacienții oncologici și alți pacienți cronici, să implementeze un sistem de programare online. Alianța consideră că doar în aceste condiții medicii pot evalua corect situația fiecărui pacient, punând în balanță riscurile asociate expunerii la infecția cu coronavirus și riscurile aferente amânării tratamentului și de progresie rapidă a tumorii. Se solicită, de asemenea, crearea unui circuit separat pentru pacientul cu cancer infectat cu coronavirus, deoarece acesta poate deveni ușor un focar de infecție pentru ceilalți pacienți aflați la terapie sau pentru personalul medical. În cazul în care pacienții oncologici trebuie să rămână la domiciliu, solicitarea este de a implementa un sistem care să permită consultațiile la distanță și monitorizarea efectelor adverse.De asemenea,o altă reglementare care ar putea veni în sprijinul acestor pacienți ar fi aceea de a li se permite ridicarea tratamentului de către o altă persoană în numele bolnavului, indiferent de tipul de farmacie (circuit deschis sau închis) prin care tratamentul este eliberat, livrarea tratamentului în condiții de siguranță, administrarea tratamentului, inclusiv perfuzabile, și la domiciliul pacientului, precum și recoltarea de analize la domiciliul pacientului oncologic, sub supravegherea personalului medical. „Pentru a-i proteja și a le administra în continuare tratamentul, solicităm reglementări care să permită achiziționarea tratamentului compensat prescris și din județul de reședință al pacientului, pentru a evita deplasarea acestuia. Așa cum arată legislația în vigoare, birocrația îi condamnă la moarte sigură. Cu sau fără amenințarea Covid-19, birocrația pune în continuare semnul egal între cancer și moarte”, subliniază APCR.

Sindicatul apără personalul medical demisionar

Foto: pixabay

Pe lângă lipsa materialelor de protecție, în ultimele zile, sistemul sanitar din România se confruntă și cu un val de demisii în rândul personalului medical, care refuză să trateze pacienți infectați cu Covid-19 și reclamă lipsa materialelor de protecție. Federația sindicală Sanitas sare în apărarea acestora și avertizează că soluția nu este munca forțată. „Se vehiculează în spațiul public posibilitatea emiterii unui document legislativ care să interzică demisiile în sistemul sanitar public! Suntem siguri că, în condițiile actuale, în situația de criză, autorităților le-ar fi ușor să găsească o formă viabilă de a face acest lucru, dar Federația Sanitas din România atrage atenția tuturor factorilor de decizie că soluția nu este «munca forțată», soluția este un plan complet de măsuri”, spun reprezentanții Sanitas. În viziunea organizației sindicale, printre măsurile ce trebuie luate se află: transparența totală în luarea deciziilor care privesc absolut toate măsurile de gestionare a crizei Covid-19, măsuri coerente, clare, eficiente și adaptate fiecărei situații în parte, de organizare a unităților sanitare atât a celor care primesc și tratează pacienți infectați cu coronavirus, cât și a celorlalte unități, transparență totală în ceea ce privește stocurile de echipamente de protecție și a modului în care acestea se distribuie, precum și asigurarea echipamentului de protecție adecvat tuturor salariaților. De asemenea, Sanitas consideră că este nevoie de asigurarea locurilor de cazare pentru personalul care lucrează direct cu pacienți infectați, de asigurarea transportului salariaților din sistemul sanitar public pentru a nu pune în pericol viața celorlalți utilizatori ai mijloacelor de transport în comun, de asigurarea de tratament corespunzător salariaților deja infectați, identificarea rapidă a unei soluții pentru copiii minori ai cadrelor medicale, care rămân singuri acasă, măsuri urgente de reorganizare a circuitelor în spitale și instruirea salariaților pentru utilizarea lor corectă.■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele