Bombardier cedează în fața competiției cu Boeing și Airbus

84
2 minute de lectură

Compania Bombardier a decis să abandoneze aviația comercială, divizia sa de avioane regionale fiind achiziționată de Mitsubishi Heavy Industries, contra sumei de 550 de milioane de dolari, relatează CNN.

Vânzarea marchează sfârșitul unei ere pentru compania Bombardier cu sediul la Montreal, aceasta fiind nevoită să-și recunoască înfrângerea în fața competiției extrem de dure reprezentate de duopolul Boeing – Airbus.

Directorul executiv al Bombardier, Alain Bellemare, a declarat că vânzarea „reprezintă finalizarea transformării aerospațiale“ a companiei. Bombardier se va concentra acum exclusiv asupra trenurilor și a avioanelor private.

Retragerea companiei din acest sector are loc la mai puțin de doi ani după ce grupul aerospațial Airbus a preluat controlul asupra Seriei C a Bombardier, alcătuită din avioane de pasageri de până la 130 de locuri. Aparatul se numește în prezent Airbus A220.

Boeing și Airbus domină sectorul aviației civile, protejate în fața competitorilor de capitalul imens necesar pentru proiectarea și fabricarea avioanelor comerciale.

Compania braziliană Embraer, care, asemeni Bombardier, a încercat să devină competitivă pe piața aviației comerciale de dimensiuni mici, a fost nevoită se se asocieze cu Boeing în 2018.

Mitsubishi este una dintre puținele companii care mai încearcă în prezent să intre în competiție cu duopolul Boeing-Airbus. Un alt „jucător“ cu aspirații ambițioase este Corporația Aviației Comerciale a Chinei, cunoscută și cu numele Comac.

Programul Aviației Regionale al Mitsubishi a fost afectat de ani de zile de întârzieri, dar și de incertitudini cu privire la nivelul cererilor. Brandingul a fost schimbat cu ocazia Show-ului Aviatic de la Paris ce a avut loc săptămâna trecută. Aeronava se numește acum Spacejet.

Bombardier a anunțat că va continua să asambleze aeronavele regionale în numele Mitsubishi până la onorarea comenzilor primite anterior. Centrul de producție din apropiere de Montreal se va închide cel mai probabil în a doua jumătate a anului viitor.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele