
Preşedintele american, Donald Trump, a criticat joi acordul de ieşire din UE negociat de premierul britanic Boris Johnson, care – potrivit lui – nu permite un tratat comercial cu SUA, îndemnându-l pe şeful executivului de la Londra să se alieze susţinătorilor unui Brexit dur pentru alegerile legislative din decembrie, potrivit AFP şi dpa, citat de Agerpres.
Preşedintele american, care promisese anterior Regatului Unit un “acord magnific” odată ce va fi părăsit Uniunea Europeană, a acordat un interviu eurofobului Nigel Farage la postul britanic de radio LBC, în plină lansare a campaniei electorale pentru alegerile anticipate din 12 decembrie.
“Pentru a fi sincer cu voi, cu acest acord, sub anumite aspecte, nu veţi putea face comerţ. Noi nu putem încheia un acord comercial cu Regatul Unit”, a declarat preşedintele american.
“Johnson este într-o poziţie foarte dificilă şi cred că este dispus să facă ceea ce nimeni altcineva nu ar face”, i-a spus Trump liderului Partidului Brexit, Nigel Farage, gazda unei emisiuni la postul de radio LBC din Londra.
“Ştiu că Boris (Johnson vrea să fie foarte atent la aceasta. Pentru că într-un anumit fel ne-am îndepărta, ceea ce ar fi ridicol “, a adăugat el, potrivit Agerpres.