
Eurofobul Nigel Farage i-a lansat vineri premierului britanic Boris Johnson provocarea să abandoneze acordul privind Brexitul negociat cu UE şi să realizeze cu el o alianţă pentru alegerile anticipate din decembrie, cu obiectivul de a forma o tabără care să susţină o ruptură clară de UE, iniţiativă neagreată însă de politicienii conservatori, deşi Farage a primit un sprijin surprinzător din partea lui Donald Trump, consemnează AFP, citat de Agerpres.
Premierul conservator Boris Johnson, care mizează pe alegerile din 12 decembrie pentru a-şi reface majoritatea în Camera Comunelor, şi-a lansat campania electorală cu mesajul că el este cel care va scoate în sfârşit Regatul Unit din UE, proces aflat în impas din cauza lipsei unei majorităţi pro-Brexit în actualul legislativ.
Lider al taberei pro-Brexit (tabăra ”leave”), Nigel Farage a răspuns fulgerător, invitându-l joi pe preşedintele american Donald Trump la emisiunea sa cotidiană la postul de radio LBC. Liderul de la Casa Albă a cerut o alianţă Johnson-Farage pentru alegerile din decembrie şi a criticat acordul privind Brexitul, întrucât, în opinia sa, nu permite încheierea unui tratat comercial între Regatul Unit şi SUA, Trump fiind însă contrazis de guvernul de la Londra, care consideră că acest acord îi permite semnarea de înţelegeri comerciale cu state terţe, mai relatează Agerpres.
Urmăriți-ne și pe Facebook.