

USR Bucureşti a anunţat, vineri, că va depune plângere penală împotriva primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în legătură cu situaţia de la Spitalul Gomoiu, potrivit Agerpres.
“Primarul Capitalei a refuzat timp de doi ani să ia măsurile care se impuneau în urma concluziilor raportului Corpului de Control. De asemenea, Gabriela Firea a refuzat să pună la dispoziţia consilierilor municipali USR şi, implicit, la dispoziţia publicului raportul întocmit în urma controlului de acum doi ani de la ASSMB, control ce a vizat intervalul 2010 – 2017. Practic, Gabriela Firea a tăinuit informaţii extrem de grave privind prejudicierea bugetului public cu sume de până la 20 de milioane de euro. Le-a tăinuit nu doar faţă de public, nu doar faţă de Consiliul General, dar le-a tăinuit şi faţă de autorităţile care ar fi putut să cerceteze ilegalităţile, să-i depisteze şi să-i sancţioneze pe vinovaţi”, se menţionează într-un comunicat al USR Bucureşti, mai informează agenția de presă citată.
Urmăriți-ne și pe Facebook.