Bucuria fotbalului. Cu toate hibele sale, Cupa Mondială din Rusia merită sărbătorită

Iar The Economist are idei despre ce trebuie să facă țările pentru a o câștiga.

48
5 minute de lectură

Ediția tipărită | Lideri

9 iunie 2018

„FOTBALUL este un joc simplu”, explica Gary Lineker, fostul căpitan al echipei Angliei. „Douăzeci și doi de oameni aleargă după o minge timp de 90 de minute, iar la sfârșit câștigă mereu nemții.” Miliarde de fani își vor pune totuși speranțele în Cupa Mondială, care debutează în Rusia pe 14 iunie. Mulți suporteri vor merge acolo, chiar dacă țările lor nu s-au calificat în competiție. Cei din Bangladesh urmăresc cu fervoare Cupa Mondială, nepăsându-le de oficialii care le strică bucuria și care au încercat să îi oprească să mai arboreze steaguri. E vorba despre steagurile Argentinei și Braziliei – echipa națională a Bangladeshului este pe locul 197 din 207 în lume și nu s-a calificat niciodată la Cupa Mondială.

Și The Economist așteaptă cu nerăbdare competiția. Nu deoarece credem că țara care găzduiește sediul nostru central are vreo șansă să o câștige – suntem prea raționali pentru asta. Dar deoarece, mai întâi, atletismul improbabil, dramatismul și eroismul pot ridica acest joc la nivel de artă. Și în al doilea rând, deoarece vedem în Cupa Mondială întruchiparea unora dintre valorile noastre cele mai prețuite.

—, această competiție are multe hibe. Forul său tutelar, FIFA, are o istorie tristă de nepotism și corupție. Turnirul de anul acesta va fi o odă pentru regimul cleptocratic al lui Vladimir Putin. (În luna martie, după ce Rusia a încercat să îl omoare pe un refugiat și pe fiica sa la Salisbury, Anglia s-a gândit scurt timp să se retragă din Cupa Mondială, dar apoi a decis să își exprime dezaprobarea – ce oroare! – instruindu-i pe prinții William și Harry să boicoteze turneul.)

Cu toate acestea, competiția în sine, spre deosebire de procesul obscur prin care se iau deciziile privind locul unde se joacă, demonstrează un progres. Echipele sunt realmente mai bune decât odinioară. Ea răsplătește, de asemenea, buna guvernare. Regimurile autocrate, precum China și Rusia, pot să antreneze fără milă atleți de performanță – într-adevăr, Jocurile Olimpice arată uneori ca o defilare autoritară. Dictaturile sunt însă neputincioase la fotbal, care necesită mai multă creativitate și fler. Contrastul dintre fosta Germanie de Est și de Vest este izbitor. Estul antrena masiv aruncători de greutate musculoși; vestul, discoboli sublimi. Doar patru țări considerate că „nu sunt libere” de organizația Freedom House s-au calificat la Cupa Mondială de anul acesta, și niciuna nu are șanse să meargă prea departe. Ultima țară cu guvernare autocrată care a câștigat turneul a fost Argentina, în 1978. Competiția feminină a fost câștigată doar de democrații (America, Germania, Japonia și Norvegia), deși China a ajuns o dată în finală.

Fotbalul internațional pedepsește țările care privesc în interior și le răsplătește pe cele cu atitudini mai cosmopolite. În alegerea managerilor de echipă, țările înțelepte trec peste eroii lor naționali și numesc antrenori de orice naționalitate, care s-au impus în ligile dure ale fotbalului european. Ele fac, de asemenea, apel la diasporele lor. Țările africane pot să scoată pe teren echipe destul de decente, în mare măsură datorită faptului că mulți dintre jucători și-au perfecționat talentul în străinătate. Echipele din țările bogate beneficiază și ele de talentul imigranților. O jumătate din componența echipei victorioase a Franței din 1998 a fost formată din imigranți.

De ce eșuează națiunile

Țările pot să învețe, de asemenea, din fotbal cum să identifice și să perfecționeze capitalul uman. Cei mai buni performeri nu au doar sisteme pentru identificarea copiilor talentați, ci și modalități de a-i găsi pe cei care se dezvoltă mai târziu și care nu au intrat în primul eșalon. Academiile lor formează jucători inteligenți și creativi, nu roboți care driblează. Apoi, dacă sunt deștepți, îi lasă pe cei mai buni fotbaliști să intre pe o piață competitivă. Un model simplu al aptitudinii țărilor pentru fotbal, în care trag la cântar factori precum bogăția și interesul pentru joc, sugerează că America ar trebui să stea mai bine la acest capitol. O posibilă explicație pentru nereușita echipelor sale masculine este că liga profesionistă de fotbal a SUA este un cartel. Există limite pe salarii, iar echipele din diviziile inferioare, în care s-ar putea dezvolta jucătorii, nu pot fi promovate.

Așa că internaționaliștii liberali ar trebui să se bucure de Cupa Mondială, în ciuda propagandei putinofile, care o va desfigura, fără îndoială, din când în când. Fotbalul, ca și viața, este splendid de imprevizibil. Atâta cât valorează, modelul nostru sugerează că o țară este cel mai bine plasată să domine acest frumos joc; într-adevăr, ea a avut performanțe ușor mai slabe decât ar fi trebuit de-a lungul anilor. Această țară este Germania.

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Cum să câștigi Cupa Mondială”.

Din The Economist, tradus de Roxana Dascălu, publicat sub licență. Articolul original, în engleză, poate fi găsit pe www.economist.com.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele