Execuția bugetară pe luna februarie a.c. vine cu o serie de îngrijorări legate de păstrarea echilibrelor macroeconomice. Este mai puțin semnificativ faptul că bugetul are deja deficit, chiar dacă în mod tradițional, în fiecare an, în primele luni, se înregistra excedent bugetar. Cu o excepție, anul trecut, când bugetul avea deja deficit pe primele două luni. Dar anul 2018 este departe de a fi un model în materie de disciplină fiscală, datele Comisiei Europene indicând deja un deficit calculat prin metoda ESA de 3,3% din PIB, peste nivelul deja consacrat al indicatorilor Tratatului de la Maastricht.
Anul acesta, după excedentul simbolic din luna ianuarie (0,007% din PIB), în februarie deficitul a ajuns la 0,51% din PIB. Un deficit comparabil cu cel din aceeași perioadă a anului trecut, ca procentaj din PIB, dar mai mare în valoare nominală.
Singura surpriză plăcută pe care o oferă datele bugetare pe primele două luni ale anului este că ritmul de creștere a veniturilor a depășit ritmul cheltuielilor, respectiv a fost o creștere a veniturilor bugetare cu 10,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, la o creștere a cheltuielilor cu doar 8,6%.
Sunt, totuși, câteva semne de întrebare în aceste evoluții. De exemplu, în ceea ce privește dinamica veniturilor bugetare, surprinde saltul de încasări de la capitolul contribuții de asigurări, puse pe seama creșterii salariului minim, a salariilor, în general, și a creșterii numărului de angajați în economie. Chiar și în aceste condiții, saltul contribuțiilor, plus 27%, este foarte mare. Iar efectul trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat s-a pierdut din statistica acestui an.
Calculele ING arată însă foarte clar situația în care se află cheltuielile bugetare. Astfel, anul acesta, s-a ajuns ca totalul anvelopei salariale la care se adaugă cheltuielile cu asistența socială să reprezinte 85,3% din veniturile fiscale plus contribuțiile sociale. Este cel mai ridicat nivel al așa-numitelor cheltuieli rigide din ultimul deceniu, mai mult chiar și decât nivelul de 81% înregistrat în anul 2009, adică atunci când clasa politică nu se dezmeticise din criza importată de România și încă plătea beneficiile sociale acordate generos în anul 2008.
Nivelul cheltuielilor rigide ar trebui să îngrijoreze orice guvern. Pe de o parte, pentru că o valoare atât de mare oferă un spațiu fiscal extrem de redus pentru cheltuielile cu investițiile. Pe de altă parte, pentru că nivelul cheltuielilor rigide va trebui suportat de buget pe o perioadă lungă.
Guvernul Dăncilă nu pare a fi foarte interesat de aceste corelații bugetare. Drept urmare, continuă ritmul susținut de creștere a cheltuielilor cu salariile bugetare (plus 25%) și aplică deja cunoscuta reducere a investițiilor (minus 78%).
Să mai spunem că veniturile bugetare au scăzut drastic, cu 20%, în luna februarie, față de prima lună a anului, ceea ce pune sub semnul întrebării atingerea țintei de creștere a veniturilor la nivelul întregului an. În plus, consumul a încetinit și el în a doua lună a anului. Sunt auspicii economice complicate care adâncesc temerile că bugetul pe anul 2019 este construit pe indicatori mult prea optimiști.
