Când atenienii se temeau că o boală le-ar distruge democrația

Cum să supraviețuiești unei molime

196
7 minute de lectură

Au încercat asta: încrederea reciprocă și informația liberă au fost o apărare puternică

Foto: pixabay

ESTE UNA dintre cele mai sângeroase descrieri în literatură ale unei societăți care se destramă sub șocul unei boli virulente. În 430 î.Hr., în al doilea an al războiului său cu Sparta, vibrantul oraș al Atenei a fost lovit de o ciumă care a cauzat panică, disperare și o pierdere a încrederii în valorile sacre și în instituții. Simptomele includeau o febră galopantă, râgâieli, convulsii și desfigurare. În descrierea lui Tucidide, „catastrofa era atât de copleșitoare, încât oamenii, neștiind ce urma să se întâmple cu ei, au devenit indiferenți față de orice regulă de religie sau lege”.

În cronica sa, Tucidide plasează imaginile groaznice ale molimei imediat după un discurs al lui Pericle despre morții din război — un discurs care celebra deschiderea și optimismul egalitarist al statului atenian. Poate că juxtapoziția avea scopul de a sublinia distrugerea cauzată de flagel. Ca o consolare însă, cercetările moderne sugerează că istoricul antic a înțeles greșit: dovezile documentare sunt parțiale, însă în zilele noastre criza este considerată ca o atestare a rezilienței democrației ateniene mai degrabă, decât a fragilității ei.

Evenimentul a fost în mod sigur umilitor. Atena, steaua orașelor-stat grecești, a fost profund devastată de boală. Epidemia a fost prima dintr-o secvență de evenimente nefericite care s-au derulat de-a lungul a trei decade: greșeli militare, un continuu război civil, care a mocnit între democrați și oligarhi, lovituri de stat violente, și predarea în fața Spartei din 404 î.Hr. Precum bolșevicii de mai târziu, spartanii au trimis oameni înarmați să închidă adunarea orășenească și să impună un regim autoritar. Oricine ar fi văzut asta cu ochii lui ar fi crezut că primul experiment al lumii de conducere de către popor s-a terminat.

Însă acel sentiment ar fi fost prematur. Pesta ateniană și urmările sale nu au fost, până la urmă, un eveniment seismic comparativ cu ciuma de mai târziu care a început în anul 540 d.Hr., care a revenit peste două secole și a distrus lumea romană; sau cu Moartea Neagră, începând în jurul anului 1350, care a distrus societatea feudală a Europei. În Atena, democrația s-a dovedit mai puternică decât boala; în loc să se surpe, argumentează Josiah Ober și Federica Carugati de la Universitatea Stanford într-o lucrare în curs de publicare, sistemul atenian a evoluat.

E adevărat, mai puțin de un sfert din cei aproximativ 300.000 din oamenii care au locuit în oraș sau în împrejurimi au murit — mulți dintre ei, scrie Ben Akrigg de la Universitatea din Toronto într-o carte recentă, din cauza problemelor de aprovizionare cu mâncare mai degrabă, decât de boala în sine. Însă există dovezi că instituțiile ateniene s-au dovedit robuste. Considerați soarta lui Pericle, care a fost ales că unul dintre cei 10 comandanți militari ai orașului în fiecare din cei 30 de ani precedenți. Pe măsură ce furia populară a crescut, el a fost dat jos din funcție la jumătatea mandatului sau — însă printr-o procedură democratică, nu de către o mulțime înfuriată. În anul următor a fost reales, doar ca apoi să moară și el de ciumă.

Sau continuitatea în viața artistică a orașului, inclusiv festivalurile anuale de teatru, care cereau o organizare vastă și scumpă. După cum notează Jennifer Roberts de la City College din New York, atenienilor li s-a prezentat în 429 î.Hr. „Oedip Rege”, o piatră de hotar în literatura mondială. Portretul său, al unui rege care încerca să liniștească furia lui Apollo, care a luat forma unei molime mortale, a rezonat cu spectatorii care suspectau pe jumătate că orașul lor i-a ofensat pe zei. În timpul dificultăților din următorii 30 de ani, dramaturgii au continuat să producă tragedii amare și comedii vesele.

Virtuțile democrației

Foto: pixabay

Cheia acestei reziliențe, crede dl Ober, a fost „avantajul democratic” de care se bucurau atenienii, un lucru comun cu alte societăți bazate pe liberă exprimare și pe un drept la vot larg. „Suntem o democrație”, a reamintit Angela Merkel germanilor, săptămâna trecută. „Nu realizăm lucruri prin forță, ci prin cunoștințe partajate și prin cooperare.” Ceva foarte similar a funcționat în Atena Antică, care în cele mai bune momente ale sale a prețuit adevărul și a făcut ca buna informație să o elimine pe cea proastă.

Lucrurile pe care orașul le-a făcut cel mai bine, cum ar fi organizarea de spectacole sau construcția și navigarea navelor, au necesitat atât fonduri de la stat, cât și contribuții voluntare de la bogați — ceea ce acum s-ar numi parteneriate public-private. Și în ciuda dificultăților, aceste activități, ca și sentimentul de încredere reciprocă și serviciul public care le-a susținut, au continuat în vremurile ciumei. De exemplu, împotriva tuturor probabilităților, în 429-428 î.Hr. atenienii au câștigat o bătălie navală împotriva flotei din Pelopones lângă coastele Patras-ului.

Aceste virtuți democratice s-au clătinat în anii de după ciumă, dominați, cum au fost ei câteodată, de demagogi cinici; însă ele nu au dispărut. A ajutat faptul că oligarhii care au preluat puterea prin forță în 411 î.Hr. erau incompetenți și-au rezistat doar câteva luni — și că, după un război civil, spartanii au părut să își piardă interesul în problemele adversarilor lor învinși, iar democrația a fost restaurată în Atena. Pentru a supraviețui, s-a adaptat.

Împreună cu laurii săi artistici, strălucitorul secol cinci de dinainte de Hristos a văzut apogeul „demos-ului”, organismul cetățenilor liberi, bărbați, care a avut puterea de a conduce orașul. În tăcutul al patrulea secol, demos-ul a fost echilibrat de o procedură judiciară sub care un cetățean putea fi amendat, și ipotetic executat, dacă lua inițiative în adunare care înșelau oamenii sau deviau de la constituție. Aceasta sună draconic, însă dna Carugati vede o analogie cu restrângerile judiciare de mai târziu ale autorității, cum ar fi Curtea Supremă din America.

După o epidemie întunecată, sugerează cazul atenian, toleranța pentru luarea de decizii nesăbuite scade. Între timp, deși hemoragia de forță de muncă a făcut să fie mai dificil de a duce războaie, tacticile prudente și o diplomație isteață au permis unei Atene reformate să își recâștige influența în concursul fără de sfârșit dintre statele grecești.

Impactul molimei, care a reapărut din nou în decursul mai multor ani, nu trebuie desconsiderat. A contribuit la o reacție în lanț care a dus la pierderea imperiului atenian. Însă atât de mare a fost dorința orașului de supraviețuire, că a putut continua, mai mult sau mai puțin democratic, pentru încă opt decade, până când libertățile sale au fost suprimate de Macedonia în 322 î.Hr. Astăzi, acea anduranță este un precedent dătător de optimism, precum era glorioasă ateniană la apogeul său. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Cărți și artă din ediția tipărită, sub titlul „Cum să supraviețuiești unei molime”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele