Când bancherii centrali se ceartă, recesiunea bate la ușă

64
8 minute de lectură

Untima decizie de politică monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) a fost un eveniment rar în lumea bancherilor centrali. Planul BCE de relansare a economiei a creat tensiuni chiar în interiorul băncii centrale între adepții unei politici monetare stricte, cu dobânzi mai mari și fără achiziții de active, și cei ai unei politici acomodante.

Foto: Getty Images / Guliver

De exemplu, Jens Weidmann, președintele Bundesbank, banca centrală a Germaniei, a criticat relansarea programului de achiziții într-un interviu în cotidianul Bild. Ca element de culoare, trebuie spus că ziarul german îl prezentase deja, într-o caricatură, pe Mario Draghi, președintele BCE, ca pe un vampir care suge sângele depunătorilor germani, botezându-l contele „Draghila“.

BCE a anunțat recent un nou pachet de măsuri de stimulare, în contextul creșterii economice modeste și al temperării inflației. Instituția a decis, la ședința de politică monetară, să reducă dobânda la facilitatea de depozit cu 0,1%, la un nou minim record, de -0,5%.

Rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzilor la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00% și 0,25%.

Totodată, BCE a decis să reia cumpărările de obligațiuni din zona euro din luna noiembrie, ritmul achizițiilor fiind stabilit la 20 de miliarde de euro lunar.

Controverse fără precedent între guvernatori

A mai fost o surpriză. Banca Centrală olandeză a emis un comunicat oficial după decizia BCE. De obicei, președintele băncii își exprima poziția în cadrul unor interviuri de presă, acum banca centrală a apelat la această formă, mai puțin folosită, a comunicatului oficial. Iar comunicatul semnat de Klaas Knot, președintele Băncii Centrale a Olandei și membru în Consiliul guvernatorilor la BCE, este destul de clar: pachetul de măsuri și, în particular, relansarea programului de achiziții de active sunt disproporționate în raport cu situația economică actuală și sunt multe motive să se pună la îndoială eficacitatea sa. Zona euro funcționează la întreaga sa capacitate, iar salariile au crescut. Condițiile financiare pentru consumatori, oamenii de business și guverne sunt acomodative și nu sunt un impediment pentru obținerea de credite pentru consum sau pentru investiții, se afirmă în comunicatul oficial al Băncii Centrale a Olandei.

Cam aceleași sunt și ideile lui Jens Weidemann, președintele băncii centrale germane și membru al boardului BCE, care spune că, din punctul său de vedere, BCE, prin relansarea programului de achiziții de obligațiuni, a depășit o bornă, pentru că situația nu este nici pe departe atât de dezastruoasă. Salariile cresc semnificativ și nu există semne care să arate că ar urma un fenomen deflaționist. Analiștii remarcă faptul că aceste critici nu sunt neobișnuite, ci doar radicalismul lor este aproape fără precedent.

Pro și contra programului de achiziții de obligațiuni

Ele apar și într-un context particular. Ne putem întreba, pe bună dreptate: cât de animate și cât de divergente au fost opiniile în cadrul Consiliului guvernatorilor ai BCE?

De obicei, deciziile sunt luate într-o manieră consensuală, dacă nu chiar în unanimitate. Acum, la decizia din 12 septembrie a.c., este greu de spus cât de complicat a fost de obținut consensul guvernatorilor. Discuțiile sunt confidențiale, dar surse informate arată că situația a fost tensionată. Astfel, mai mult de o treime din membrii consiliului și-au exprimat dezacordul față de măsura reluării programului de achiziții de active.

Dar a fost și o tabără solidă care a pledat pentru reluarea achizițiilor de obligațiuni. De exemplu, șeful Băncii Centrale a Franței, spun surse media, s-a aflat în tabăra lui Draghi. Este posibil ca pozițiile îmbrățișate de guvernatori să fi depins și de interesele particulare ale statelor. Să nu uităm că există o diferență între datoria publică a Germaniei și Franței, cea din urmă fiind mult mai mare ca procentaj din PIB. Este limpede că statele cu datorii mari din zona euro au îmbrățișat călduros ideea reluării programului de achiziții, în timp ce celelalte cu datorii aflate sub 60% din PIB și ușor de finanțat (la costuri reduse) s-au opus măsurii susținute de Draghi.

Chiar președintele BCE a declarat că discuțiile au fost aprinse, dar că a existat un punct de înțelegere asupra „nevoii de relansare bugetară realizată de către state“.

Christine Lagarde găsește BCE mai divizată ca oricând

În orice caz, apropiata preluare a președinției BCE de către Christine Lagarde găsește instituția mai divizată ca oricând și cu o politică monetară care nu se va putea schimba peste noapte. Oficialul german Jens Weidemann chiar afirmă, destul de sugestiv, că, prin decizia luată, BCE „s-a legat de mâini și de picioare“ pentru o lungă perioadă.

Foto: Agerpres / EPA

Cea mai bună dovadă în acest sens este un interviu al guvernatorului Băncii Greciei, Yannis Stournaras, care susține că succesorul la conducerea BCE, mai mult ca sigur Christine Lagarde, va păstra politica monetară relaxată. Este mai mult decât limpede. Fiecare spune ce își dorește. Flancul sudic susține relaxarea cantitativă, iar cel nordic este împotriva ei. Vrând-nevrând ne întoarcem la dilema europeană din timpul crizei. Sudul risipitor, cu datorii și deficite mari, vs nordul cumpătat, cu excedente, cu rigoare bugetară și cu un nivel rezonabil, dacă nu chiar redus, al datoriei publice. Divergențele sud-nord nu sunt noi. Ele au fost vizibile în timpul crizei economice din 2008 și au găsit rezolvări diferite. De exemplu, să ne aducem aminte că, în anii 2009-2010, Germania s-a opus, pe bună dreptate din punctul ei de vedere, mutualizării datoriilor zonei euro prin euroobligațiuni comune. Ideea a fost respinsă, dar BCE a găsit soluția: a lansat pachetul de relaxare cantitativă după modelul deja brevetat de Rezerva Federală americană.   

Va fi interesant de văzut în ce măsură prezența lui Lagarde în fruntea BCE va schimba destul de rapid politica monetară ultrarelaxată și măsurile de stimulare. După ce se întrevede la orizont, șansele sunt destul de mici. 

FED este supusă presiunii prezidențiale

Povestea Rezervei Federale americane (FED) este la fel de complicată precum cea europeană. Economia SUA se află pe o traiectorie ascendentă, din multe puncte de vedere. Mulți indicatori ai economiei americane au o evoluție pozitivă. Cu toate acestea, presiunile președintelui Trump asupra FED sunt cu totul extraordinare și fără precedent prin virulența lor. Șefii FED au fost făcuți de Donald Trump cu „ou și cu oțet“, cerându-li-se o scădere a dobânzii.

Este previzibil că FED va opera anul acesta o reducere a dobânzii-cheie (anunțată, de altfel), dar nu de anvergura dorită și cerută agresiv de președintele american.

În concluzie, economia globală se întoarce oficial la epoca banilor mulți și ieftini în încercarea de „a trage“ de o creștere economică tot mai fragilă. Sunt analiști care cred că, de fapt, zona euro nici nu a ieșit, după criză, din această epocă și, ca atare, deciziile BCE sunt neinspirate și inutile. De asemenea, bancherii comerciali sunt de-a dreptul exasperați de dobânda zero, pentru că ei sunt în legătură directă cu depunătorii. Iar dobânzile zero la depozite bancare descurajează orice economisire. Investitorii instituționali s-au adaptat, caută piețe care le oferă randamente mai mari, dar populația începe să se obișnuiască să țină banii acasă, „la ciorap“, și nu în bănci. Aici adăugăm și dorința președintelui american de a avea un dolar cât mai slab, care să încurajeze competitivitatea produselor americane pe piețele externe. În acest context complicat, economia globală are destule șanse să se îndrepte spre recesiune. ■

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele