Când lovește necazul, unde te ascunzi? De ce aurul

Teoria Grand Central a piețelor

Buttonwood

Ediția tipărită | Finanțe și economie – 16 februarie 2019

IMAGINAȚI-VĂ că sunteți trimis să întâlniți pe cineva la New York. Nu vi s-a spus unde ar trebui să vă întâlniți cu cealaltă persoană și nici ei nu i s-a spus unde să vă întâlnească. Habar nu ai unde să o găsești sau unde se află de obicei. Nici ea nu știe nimic despre tine. Nu puteți comunica. Trebuie să ghicești cumva cum să vă găsiți unul pe altul și să faci ca aceste deducții să coincidă. Unde să mergi? Și la ce oră din zi?

Un răspuns bun este Grand Central Station (Marea Gară Centrală din New York, n.tr.), la prânz. Acesta a fost răspunsul dat de majoritatea celor întrebați de Thomas Schelling, un teoretician al jocurilor și laureat Nobel în economie, în experimente incluse în „Strategia conflictelor”, publicată în 1960. Oamenii pot adesea să acționeze aidoma în mod tacit, dacă știu că și ceilalți încearcă să facă același lucru, a spus Schelling. Cele mai multe situații dau un indiciu, un „punct focal”, în jurul căruia te poți coordona, chiar dacă este nevoie de tot atâta imaginație, precum și de logică pentru a-l găsi.

Acum închipuiți-vă că economia mondială intră în vrie. Activele riscante se vând în panică. Unde să cauți siguranța? Banii sunt activul cel mai lichid; dar de ce fel? Dolarul este un punct focal natural. Totuși, indisciplina fiscală a Americii și deficitul ei de cont curent apreciabil ar putea spune pauză. Alte monede au și ele punctele lor slabe. Mai există o destinație la care vă puteți gândi, fie doar și pentru faptul că alții au început să se gândească la fel. E vorba despre aur.

Mulți oameni au răspuns la această sugestie dându-se ușor înapoi, în timp ce pretind că au o întâlnire urgentă în altă parte. Aurul are tovarăși destul de ciudați. Adepții fervenți ai aurului par să știe o droaie de lucruri despre armele de foc, cele mai bine locuri cu acces la apă curată și cele mai bune modalități de conservare a alimentelor. Și la urma urmelor, care sunt meritele sale? Se spune că este o acoperire împotriva inflației. Dar nu prea ai împotriva a ce să te acoperi. Inflația abia amenință ținta standard de 2% a lumii bogate. Și după ce a câștigat recent 100 $ uncia, aurul nu mai este ieftin, după standardele trecute, în termeni ajustați la inflație (vezi graficul).

Să ne gândim, totuși, la alternative. Euro are defecte. Nu are un emitent suveran unic care să stea în statele lui. Iar yuanul nu este o monedă cu care să poți negocia ușor. Yenul, trebuie să recunoaștem, este o ascunzătoare bună. Activele externe nete ale Japoniei – ceea ce rezidenții japonezi dețin în străinătate minus ceea ce datorează străinilor – sunt de 3 trilioane $, sau 60% din PIB-ul anual. Într-o criză, o parte din acest capital se întoarce acasă, sprijinind yenul. Cei care caută siguranță urmează această cale. Francul elvețian este la fel de atrăgător. Dar există și o arte negativă. Experiențele trecute sugerează că ambele țări vor pune probabil un prag la evaluarea monedelor lor, prin tipărirea de mai mulți bani. Ratele dobânzilor pe termen scurt au fost negative de ani buni în Japonia, Elveția și zona euro, parțial pentru a împiedica aprecierea monedei. Prin contrast, randamentul la aur al Japoniei – zero – pare aproape îndrăzneț.

Și dolarul? Ca monedă globală, nu are egal. În timpul ultimei mari crize, în 2008, dolarul a crescut. Se făcuseră multe împrumuturi în bancnote verzi pe plan global. Așa că atunci când a lovit criza, lumea s-a repezit după lichidități în dolari. În lume există încă o poziție scurtă pe dolari, deoarece s-au făcut împrumuturi la greu în această deviză dincolo de țărmurile Americii. Totuși, lumea are o poziție lungă la activele în dolari. Firmele americance listate la bursă reprezintă grosul indicilor bursieri globali. Piața americană de obligațiuni guvernamentale a crescut la 100% din PIB. Iar dolarul încă reprezintă grosul rezervelor oficiale.

În mod semnificativ, managerii acelor fonduri pentru zile negre par să fie oarecum îngrijorați că sunt înghesuiți în același punct. Proporția de dolari din rezervele de 10,7 trilioane de dolari raportate la FMI a scăzut de la peste 65%, când a fost ales președinte Donald Trump, sub 62%, conform ultimelor cifre. Asta s-ar putea datora parțial riscurilor politice crescânde. Rolul central al dolarului în comerțul și finanțele globale îi permite Americii să impună sancțiuni financiare cu mare efect. America a făcut asta cu o frecvență sporită, așa că Rusia, de pildă, a redus drastic proporția de dolari din rezervele sale, la 22%, mărind proporția de euro și yuani. Rusia este și un mare cumpărător de aur. În acest sens, nu este singură. Achizițiile nete de aur făcute de băncile centrale au crescut cu 74% anul trecut, atingând cota cea mai înaltă din 1971, anul în care echivalentul în dolari al prețului aurului a fost eliminat.

Acum, ca și atunci, există temeri crescânde că se face un masiv comerț cu dolari. Este ca și cum ar fi atât de mulți oameni în gara Grand Central, că este imposibil să găsești persoana cu care trebuie să te întâlnești acolo – sau dacă o găsești, nu poți să ieși din îmbulzeală fără probleme. De asta aurul începe să pară acum, din nou, un punct de atracție spre care să te îndrepți. Va trebui să stai cot la cot cu oameni ciudați acolo. Dar poți spune sincer că nu vei merge acolo niciodată?


Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Să prinzi morbul aurului”

Comentarii