Care-i problema cu America de Sud?

Semifinale europene, a patra Cupă Mondială câștigată la rând de europeni. Este fotbalul sud-american în criză? Sau e doar o întâmplare?

63
4 minute de lectură

E clar, Cupa Mondială la fotbal va rămâne în Europa – și este pentru a patra oară la rând când se întâmplă asta. Ceva nemaivăzut în istoria Mondialelor, cu excepția edițiilor din 1934 și 1938, câștigate consecutiv de italieni. Dar atunci era cu totul alt fotbal, iar turneele finale s-au desfășurat pe pământ european, în Italia și Franța; greu pentru sud-americanii veniți în Lumea Veche cu vaporul, într-o perioadă a fotbalului romantic, în care se știau prea puține despre recuperarea fizică sau adaptarea la diferența de fus orar.

După război, Cupa Mondială a fost o pasionantă competiție între Europa și America de Sud, între fotbalul zis pragmatic al europenilor și cel creativ și ofensiv al sud-americanilor. Nu mai este așa, de patru ediții. Rivalitatea intercontinentală pare de domeniul trecutului.

Este un fenomen sau, așa cum se întâmplă adesea la fotbal, doar rezultatul unei pure întâmplări? Pentru că dintre toate sporturile de echipă, fotbalul este cel mai supus hazardului și surprizei.

De fapt, brazilienii au făcut cel mai bun meci al lor la actuala ediție a Cupei Mondiale tocmai în înfrângerea cu Belgia, care i-a trimis acasă. Și mulți se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă arbitrii video ar fi acordat penalty-ul pe care brazilienii se pare că l-ar fi meritat.

Nu cumva Belgia ar fi putut împărtăși soarta Japoniei, victima sa din sferturi, pe care au întors-o de la 0-2 la 3-2 într-o jumătate de repriză? Nu am fi vorbit atunci despre strălucitoarea Brazilie și uimitorul Neymar?

Uruguay a rămas fără superstarul său, Cavani, accidentat, chiar înainte de duelul din sferturi cu Franța. După cum Columbia a rămas fără James Rodriguez chiar înaintea sfertului contra Angliei. O partidă oricum pierdută la penalty-uri, așadar, la așa-zisa „loterie” în care orice se putea întâmpla.

Până la urmă, nu mult a lipsit ca să avem semifinale cu Brazilia și Columbia, poate chiar și cu Uruguay. Am mai fi vorbit atunci despre „naufragiul” Americii de Sud?

A teoretiza fotbalul poate fi tentant, dar adeseori jocul acesta scapă oricăror reguli.

Și totuși… ceva se întâmplă

Mai întâi că sud-americanii s-au bazat prea mult pe aportul vedetelor incontestabile precum argentinianul Messi, Cavani și Suarez pentru Uruguay, Neymar pentru Brazilia, James Rodriguez și Radamel Falcao pentru Columbia. Jocul acestor echipe a fost gândit în jurul acestor vedete, ținând seama prea puțin sau deloc de aspectul colectiv și fizic al jocului.

Suntem într-o epocă în care fiecare staff tehnic are acces la toate datele statistice și informațiile posibile, astfel încât să poată contracara orice superstar – și vorbim despre jucători exponențiali, dar care vin la Cupa Mondială cu un anumit grad de oboseală, acumulat în lungile campionate și confruntări de Liga Campionilor.

Islanda a demonstrat că, prin organizare și o bună defensivă, poate ține piept supervedetelor argentiniene. Suedia și-a permis să aterizeze în Rusia fără Zlatan Ibrahimovic, dar prin jocul ei muncitoresc a arătat că forța echipei, și nu a unui om, o poate duce până în sferturile de finală. Pur și simplu, sud-americanii au greșit tactic, au ales varianta cea mai simplă a supralicitării vedetelor – și au pierdut, nu fără un dram de ghinion.

Există și explicații mai profunde

Odată cu declanșarea globalizării și a eliminării practic a oricăror restricții legate de transferarea jucătorilor străini, diferența dintre bogații fotbalului și cei cu mai puține resurse financiare a scăzut semnificativ.

Pe de altă parte, corupția din asociațiile de fotbal și în general din societățile sud-americane, lipsa mijloacelor economice, talentele exportate prea devreme și metodele depășite de formare a tinerilor fotbaliști au dus la degradarea unor școli de fotbal altminteri geniale.

Talente în America de Sud se vor mai naște, fără îndoială. Peste patru ani, națiuni precum Brazilia, Argentina, Columbia, Uruguay și, cine știe, Chile sau poate chiar Peru sau Ecuador vor propune jucători minunați.

Dar există o bună probabilitate ca America de Sud să naufragieze din nou, în lipsa unei reinventări a propriei școli de fotbal. Iar întrebarea este dacă așa ceva chiar e posibil, în interiorul unor societăți aflate ele însele în criză.

Cum spuneam, fotbalul nu e știință, iar șansa, forma de moment sau o execuție de geniu venită într-un moment anume pot da peste cap orice teorie.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele