Cât de mare va fi buretele care șterge datoriile?

Cu fiecare declarație a ministrului Finanțelor, mai aflăm câte ceva despre amnistia fiscală. Astfel, dacă lucrurile afirmate azi nu se vor schimba mâine, persoanele fizice nu vor fi incluse în procesul de amnistie. Legea care șterge obligațiile restante către stat se va adresa doar companiilor.

470
8 minute de lectură

Cu fiecare declarație a ministrului Finanțelor, mai aflăm câte ceva despre amnistia fiscală. Astfel, dacă lucrurile afirmate azi nu se vor schimba mâine, persoanele fizice nu vor fi incluse în procesul de amnistie. Legea care șterge obligațiile restante către stat se va adresa doar companiilor.

Mesajele oficialilor guvernamentali au pregătit, în ultimele două luni, o amnistie fiscală. Dar a existat și multă confuzie. La începutul acestei luni, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a prezentat o cifră care a reușit să-i surprindă pe specialiști: persoanele fizice au datorii de 15 miliarde de lei către stat. După cum a declarat chiar Teodorovici, suma include datorii către bugetele de stat, către bugetele locale și chiar amenzile. Valoarea este neașteptat de mare, întrucât există deja o prejudecată în România care spune că cetățenii sunt cei mai buni platnici. Cozile la ghișeele administrațiilor fiscale întăresc această idee. Numai că Eugen Teodorovici și cele 15 miliarde de lei zdruncină serios ideea. Ministrul Finanțelor a mers chiar mai departe. A spus că „trebuie găsit un mecanism care să încurajeze plata acestor sume”. Era o primă ocazie în care apărea, în mod voalat, ideea unei amnistii fiscale.

Obligațiile de plată restante către stat reprezintă 10% din PIB

Între timp, lucrurile au evoluat și o altă cifră a fost făcută publică: 98 de miliarde de lei, datorii cumulate ale persoanelor fizice și juridice. Iar ceea ce părea să se configureze, adică ștergerea datoriilor restante ale persoanelor fizice, nu intră în calculul guvernanților. Acum, amnistia fiscală are contur, este o certitudine, persoanele fizice au fost excluse din procesul de stingere a datoriilor. De altfel, volumul obligațiilor de plată restante, către bugetele statului, face imposibilă ștergerea lor totală. De ce? Pentru că, la produsul intern brut (PIB) estimat pentru anul acesta la aproximativ 950 de miliarde de lei, nivelul datoriilor reprezintă aproximativ 10% din PIB, un procentaj important.

Crede cineva că datoriile se șterg dintr-o mișcare cu o baghetă magică? Nicidecum. O companie poate beneficia de anularea unei datorii către stat, dar la celălalt capăt al drumului se află bugetul care preia la datoria publică sumele șterse de la societățile comerciale. Cu alte cuvinte, prin absurd, dacă guvernul ar decide să șteargă cu buretele toate obligațiile restante către stat, datoria României ar sări, în acest moment, cu 10% din PIB. Își permite un guvern să facă acest lucru peste noapte? Puțin probabil, chiar dacă România se află, acum, încă destul de departe de limita maximă impusă de criteriile de la Maastricht privind datoria publică. Guvernanții români ar trebui să citească și analizele Băncii Naționale care arată că nivelul datoriei publice în PIB va crește, în următorii ani, în actualul ritm de creștere a deficitului bugetar.

Amnistia fiscală creează avantaje neloiale în mediul de afaceri

Cu siguranță, se va căuta un mecanism de aplicare a amnistiei fiscale care va lua în calcul fie vechimea datoriilor, fie destinația lor bugetară (bugetul de stat, bugetul de asigurări sociale, bugetul local sau Fondul național de sănătate), fie obligația de a plăti o parte din datorie, fie metoda care a mai fost încercată, și anume plata datoriilor la zi și scutirea de la plata penalităților și a dobânzilor de întârziere. Vom vedea. Cert este că discuția despre amnistie a reaprins dezbaterea privind hazardul moral al ștergerii datoriilor. Adică avem din nou o indignare justificată a celor care și-au plătit corect și taxele, și impozitele către stat față de cei care au acumulat datorii. Iar acest principiu este valabil atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice. Fenomenul acumulării de datorii este cu atât mai grav în cazul firmelor, întrucât generează un avantaj neloial în interiorul mediului de afaceri.

Atunci când se aduce în discuție o amnistie fiscală, există o nemulțumire justificată din partea acelora care sunt buni platnici, indiferent că este vorba despre firme sau cetățeni. Ei constată acum că a fi corect, a-ți plăti taxele și impozitele la zi este o dovadă de inocență economică. Dar se merge mai departe și se afirmă că o amnistie îi invită și pe cei buni platnici să nu mai facă plăți.

Este doar o presupunere. Pentru că puțini dintre cei care își achită astăzi obligațiile fiscale la zi își vor putea schimba comportamentul economic. De fapt, marea temă a amnistiei fiscale nu este ștergerea datoriilor, ci cum a fost posibil ca acestea să ajungă la un nivel atât de ridicat. Adică tema importantă este toleranța pe care statul o arată la acumularea datoriilor de către companii, publice sau private, sau persoane fizice.

Este aproape imposibil ca micii întreprinzători să poată acumula datorii mari către stat. Aceștia sunt somați să le plătească, le sunt poprite conturile și sunt executate silit. Cu cei mici, statul este zmeu, intolerant. Cu unele companii mari, statul este mielușel, îngăduitor până la a închide ochii în fața acumulării de datorii până la cuantumuri enorme. 

Datoriile către stat se șterg azi, reapar mâine

De fapt, amnistia fiscală parțială ar putea fi acceptată, dar cu o condiție esențială, înscrisă în lege, ca firmele care beneficiază de ștergerea datoriilor să nu mai poată acumula altele. Adică toleranța statului să nu mai funcționeze. Până acum, în cei 29 de ani de economie liberă, România a dovedit că nu poate stăpâni fenomenul acumulării datoriilor. Le ștergi azi, reapar mâine.

Cazul marilor datornici persoane fizice către stat este diferit de cel al firmelor. În listele publice cel mai celebru nume este cel al primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. Mai sunt și alții. Dar cazurile sunt speciale, pentru că persoanele fizice nu pot ajunge la sute sau zeci de milioane de lei datorii pentru că nu și-au achitat taxa pe parcarea din fața blocului, impozitul pe apartament sau pe vreun teren. Datoriile vin din specularea unor prevederi legale. A existat o perioadă în care construcția unei case era scutită de la plata TVA. Prevederea se adresa, evident, persoanelor fizice. Doar că au apărut persoane fizice care au construit nu o casă, ci blocuri sau cartiere întregi „pe persoană fizică”. Peste câțiva ani, Fiscul a venit și a recalificat construcția și vânzarea apartamentelor drept tranzacții având ca scop obținerea de profit (ceea ce și era). Astfel, au început litigiile dintre Fisc și persoanele fizice care acționau ca dezvoltatori imobiliari și, implicit, s-au acumulat datoriile imense cu care aceștia apar pe lista datornicilor persoane fizice.

În fine, o ultimă temă complicată a amnistiei pentru companii este legată de modul în care va respecta regulile ajutorului de stat de la nivel european. Pentru că, în mod evident, o ștergere de datorii este un ajutor de stat. Ministrul Finanțelor dă asigurări că nu vor fi probleme și că totul se va face respectând normele europene. Va trebui să așteptăm și opinia Comisiei Europene, atunci când autoritățile române vor defini o schemă a amnistiei fiscale.

Ce costă mai mult: datoriile la stat sau creditul bancar

De ani de zile, întreprinzătorii români își fac un calcul pragmatic. Unde sunt costurile mai mari? Să amân plata unor datorii către stat, sau să iau un credit bancar pentru a acoperi un gol de lichiditate? În anii ’90, creditul fiscal era incomparabil mai avantajos și fără riscuri suplimentare. Astăzi, lucrurile s-au schimbat radical. O datorie către stat, dacă nu este amnistiată, este cu mult mai împovărătoare decât un credit bancar.

Dobânda pentru obligațiile fiscale principale neachitate la scadență este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, adică 7,3% pe an. La aceasta se adaugă penalitatea de întârziere, care este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere, adică 3,65% pe an.

Pentru taxele locale neachitate în termen, majorarea este de 1% pe lună, adică 12% pe an.

În ceea ce privește obținerea unui credit bancar, calculul este mai complicat. În sensul că firma trebuie să fie bancabilă, adică să corespundă criteriilor prudențiale ale băncii creditoare și să aibă garanții. Conform datelor BNR, pentru creditele în lei acordate societăților nefinanciare, dobânda medie este de 5,4% pe an.

În consecință, un credit bancar este mai ieftin decât creditul fiscal, dar, pentru a avea acces la împrumuturi, firma trebuie să demonstreze băncii faptul că are capacitatea de rambursare a creditului.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele