Câteva considerațiuni paremiologice

Proverbele, zicătorile și expresiile, fie ele vechi ori mai moderne, ar trebui să reprezinte înțelepciunea unui popor. În unele cazuri, chiar o fac. Foarte multe însă par izvorâte dintr-o absență dubioasă a logicii, chiar și a celei practice.

65
5 minute de lectură

Proverbele, zicătorile și expresiile, fie ele vechi ori mai moderne, ar trebui să reprezinte înțelepciunea unui popor. În unele cazuri, chiar o fac. Foarte multe însă par izvorâte dintr-o absență dubioasă a logicii, chiar și a celei practice. Să luăm de pildă „Câinele care latră nu mușcă”. Zicala îi împarte pe câini, absolut arbitrar, în cei care latră și cei care mușcă și exclude în mod extremist varianta unei specii intermediare care și latră, și mușcă. În plus, informația poate fi extrem de periculoasă. Daca cineva ia în serios proverbul și trece pe lângă un câine care latră în spatele lui și-și vede liniștit de drum fără să întoarcă măcar capul? Poate da peste specia hibridă și atunci se poate trezi cu artera femurală secționată. Sigur că într-o instanță extinsă proverbul vizează caractere și nu canide. Autorul colectiv popular vrea să spună că omul care vorbește mult nu-ți poate face rău fiindcă nu mai are timp din cauza debitului verbal, iar cel care tace te poate lovi pe la spate. Ceva gen „tace și face” versus „numai gura e de el”. Și aici aprecierile sunt false. Cuvintele nu presupun lipsa de acțiune, așa cum absența lor nu o favorizează neapărat. Prin urmare, lătratul nu e un semn al bunelor intenții, iar tăcerea nu definește reaua-credință.

Mergem mai departe. „La omul sărac nici boii nu trag.” O primă explicație, cât de cât logică, ar fi că omul, fiind sărac, nu prea are cu ce să-și hrănească boii și atunci din cauza privării de hrană aceștia nu mai au putere să tragă la jug. Însă daca privim economic realizăm că, de vreme ce omul e sărac, nu are cum să aibă boi fiindcă știm bine că aceștia costau în perioada apariției proverbului cam cât costă azi un tractor. Deci amărâtul nu și-i permitea fiindcă leasingul nu apăruse încă. Ca atare, singura modalitate de a ara petecul de pământ pe care-l deținea era fie să tragă singur la jug, fapt atestat istoric, fie să-i împrumute contra produse de la un consătean mai înstărit. Și atunci de ce nu trag îndestulații și recalcitranții boi ai bogatului când ajung pe pământul pauperului? Din dispreț pentru sărăcia bietului om? Din atașament față de îmbuibatul lor stăpân? Puțin probabil. În aceste condiții, săracii ar fi trebuit să moară de inaniție și proverbul să dispară. Ori noi știm că săracii au supraviețuit până în zilele noastre, ba chiar sunt și vor fi, cu sau fără boi, mult mai numeroși decât bogații.

Altul, amar de amuzant. „Cine are carte are parte.” De ăsta râd până și boii care nu voiau să tragă în proverbul anterior. Poate o fi fost așa într-o oarecare măsură pe vremea când s-a născocit zicala. Dar să le spui asta profesorilor și medicilor din zilele noastre se cheamă că faci mișto de ei.

Și unul mai recent care mi-a atras atenția prin imbecilitatea lui, deși într-un fel ne definește. „Cine-i harnic și muncește ori e prost, ori nu gândește.” Bruma de ironie din zicătoare e anulată de truismul cretinoid de la final. „Ori e prost, ori nu gândește.” Chiar și din rațiuni de rimă și metrică nu poți să nu realizezi că în definiția prostului e inclusă lipsa de gândire. Cred că anonimul creator ori era prost, ori nu gândea. Sau o fi fost prost, dar tâmpit?

Sunt și proverbe care se bat cap în cap și totuși coexistă fericite în fondul nostru paremiologic. „Să faci bine înseamnă să-ți bați cuie în talpă.” În antagonism total cu „Bine faci, bine găsești”. Să fie două școli de gândire diferite ale autorilor anonimi? Cam ca materialismul și idealismul?

Închei cu o expresie modernă, o formulare care nu are aparent legătură cu proverbele, dar care e atât de uzitată încât a devenit un loc comun în exprimarea cotidiană. „Era atât de aglomerat, încât n-aveai loc să arunci un ac.” Se folosește de regulă în media audiovizuală când se relatează despre mitinguri sau alte mari adunări. Sigur, expresia are plasticitatea ei, dar analizată psihologic spune multe despre mentalitatea societății. N-am verificat dacă e pur românească sau e un calc după o zicere străină. În oricare caz, de ce ar vrea cineva să arunce un ac într-un loc aglomerat? De ce ar merge acolo înadins înarmat cu un ac? Ce experiment straniu vrea să facă? Și cum își dă seama că acul n-a căzut totuși pe pământ? Mai bine ar arunca acul în carul cu fân ca să le dea de lucru celor care n-au și se tot gândesc de 30 de ani, fără să aibă intenția, să construiască autostrăzi.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele