Ce se va întâmpla după respingerea Acordului de Brexit

Foto: Getty Images

James Smith, economist pentru Piețe Dezvoltate, ING

Un nou eșec pentru premierul britanic, Theresa May, poate prefigura o încercare a parlamentarilor de la Londra de a amâna termenul stabilit pentru 29 martie pentru ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Însă, în cele din urmă, Parlamentul tot va fi pus în situația de a decide care va fi opțiunea de Brexit pe care vor încerca să o obțină. Nu excludem un al treilea vot, pe parcursul săptămânii viitoare, dar estimăm că un Brexit „mai blând“ are cea mai mare șansă de izbândă.

După o zi haotică la Westminster, Acordul de Brexit al premierului Theresa May a fost respins pentru a doua oară. În pofida obținerii, luni, a unei serii de asigurări din partea Bruxellesului, aceste concesii nu au fost suficiente pentru o schimbare a recomandării procurorului general cu privire la situația frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord.

Acest lucru a atras respingerea Acordului de către parlamentarii Partidului Democratic Unionist (DUP) și conservatorii pro-Brexit. Acordul a fost respins cu o diferență de aproape 150 de voturi.

Sub o formă sau alta, o extindere a perioadei prevăzute în Articolul 50 (în virtutea căruia Marea Britanie ar trebui să iasă din Uniunea Europeană la 29 martie – n.r.) pare tot mai probabilă.

Deci ce urmează? După respingerea Acordului în forma negociată de May, probabil că Parlamentul va lua inițiativa în procesul de Brexit pe parcursul zilelor următoare.

Miercuri (după închiderea ediției – n.r.), parlamentarii vor spune dacă preferă un scenariu fără acord. Plecând de la premisa că această întrebare va fi întâmpinată cu un „nu“ răsunător, joi seara va avea loc o nouă votare asupra inițiativei de a cere mai mult timp de la Uniunea Europeană prin extinderea perioadei de doi ani prevăzută în Articolul 50.

Cu 16 zile înaintea termenului 29 martie, pare tot mai probabil ca Parlamentul să susțină ideea unei amânări, deși nu s-a pus încă problema duratei eventualei amânări. Moțiunea asupra căreia se vor pronunța parlamentarii va prevedea probabil o perioadă mai scurtă, însă totul depinde în mare măsură de Uniunea Europeană, care va trebui să aprobe în unanimitate extinderea termenului.

În urma votului de marți, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a reiterat faptul că este nevoie de un motiv decent pentru cererea de amânare. Cu toate acestea, există sentimentul că majoritatea liderilor este suficient de deschisă ideii unei amânări, deși foarte multe depind de alegerile europarlamentare ce vor avea loc la sfârșitul lunii mai.

Totuși, o amânare nu schimbă faptul că Parlamentul va trebui să se pună de acord asupra formulei de Brexit.

Oficialii UE au spus în mod explicit că o extindere va necesita participarea în alegeri a Marii Britanii, pentru că o redistribuire a locurilor alocate Regatului Unit ar presupune un coșmar logistic. Din perspectivă britanică, alegerile europarlamentare ar fi o bizarerie politică pentru partidele importante. Acest lucru ar însemna că laburiștii și conservatorii nu ar participa activ în campania electorală, fapt ce ar îngrijora autoritățile de la Bruxelles în perspectiva unei victorii a candidaților anti-Uniune – potențial coșmar pentru liderii Uniunii Europene, în situația unei extinderi prelungite a Articolului 50.

Totuși, o amânare mai scurtă, de două-trei luni, pare a fi opțiunea mai agreată de ambele părți. Există însă riscul ca acest termen să nu fie suficient pentru depășirea impasului actual. În definitiv, o amânare nu schimbă cu nimic faptul că Parlamentul londonez va trebui să pice de acord asupra formulei de Brexit. Acest lucru înseamnă că există în continuare riscul unui Brexit fără acord, în momentul expirării termenului extins. Și, deși Bruxellesul ar putea fi deschis la noi amânări, cu fiecare dintre acestea există riscul ca liderii UE să-și piardă răbdarea și să spună un „nu“ categoric.

Parlamentul ar putea să propună și un „vot cu semnificație” în vederea mai multor opțiuni pentru Brexit

Pe măsură ce crește apetitul Parlamentului britanic pentru a face tot ce îi stă în putință în vederea evitării unui Brexit dur, atenția va fi canalizată, inevitabil, către propuneri alternative Brexitului.

Anterior au existat sugestii potrivit cărora parlamentarii de rând pot încerca la un moment dat să forțeze guvernul să deruleze o serie de „voturi ilustrative” pentru a vedea dacă o strategie individuală a Brexitului va putea conduce la o majoritate parlamentară.

Opțiunea unui al doilea referendum este încă lipsită de susținere – nu în ultimul rând, pentru că majoritatea laburiștilor încă sprijină părăsirea Marii Britanii din spațiul european.

Totuși, conform presupunerilor din trecut (inclusiv ale noastre), trecerea către un Brexit mai lejer va fi posibilă doar prin obținerea votului unei majorități restrânse din Camera Comunelor. Aceasta ar putea fi asemănătoare propunerii Partidului Laburist, o uniune vamală permanentă, care până la urmă nu este atât de diferită de înțelegerea curentă, care conține o uniune vamală unitară a teritoriului britanic, ca parte a sistemului irlandez de vămuire.  

Situația ar putea fi detensionată considerabil săptămâna aceasta, dacă răspunsul solicitării parlamentarilor britanici va conduce cu succes la o extindere a Articolului 50.

Cu alte cuvinte, dacă ar exista un „vot ilustrativ” în următoarele săptămâni, va fi prea devreme să ne dăm seama dacă una dintre alegeri poate obține o majoritate în Parlament.

Comentarii