Fostul guvern, controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc, lasă în urmă o moștenire dezastruoasă. Ce urmează pentru Republica Moldova

46
4 minute de lectură

În urmă cu mai bine de o săptămână, Republica Moldova a fost cuprinsă de o criză politică. Alegerile parlamentare din februarie au dus la un Parlament blocat, fără un învingător categoric dintre cele trei formațiuni principale. După o lungă perioadă de incertitudini, Partidul Socialiștilor al președintelui pro-rus Igor Dodon a încheiat un acord surprinzător pentru formarea guvernului cu alianța proeuropeană ACUM, condusă de Maia Sandu și Andrei Năstase. Ce urmează pentru Republica Moldova, se întreabă, în acest context, Euobserver, într-o analiză semnată de experții Stanislav Secrieru și Paul Ivan.

Fostul Guvern al Partidului Democrat al oligarhului Vladimir Plahotniuc a lăsat în urmă o moștenire dezastruoasă: instituții de stat nefuncționale, o justiție coruptă sau controlată, finanțe incerte, scheme dubioase de extragere a resurselor statului, o presă în mare parte aservită și un sistem de intercepții ilegale practicat la scară largă.

O rezolvare a tuturor acestor nereguli ar putea fi o provocare mult prea mare pentru noua guvernare. Iar problemele nu se opresc aici. Cele două părți ale coaliției de guvernare sunt divizate pe mai multe fronturi, în special în ceea ce privește orientarea politicii externe a țării.

Partidul Socialiștilor al președintelui Dodon a susținut deseori inițiative ale lui Plahotniuc și va pretinde acum că susține un pachet cuprinzător de reforme de stat, estimează euobserver.

Mai mult, înțelegerea dintre principalii jucători internaționali ce a permis o tranziție pașnică ar putea fi de scurtă durată. Este de așteptat ca Rusia să intervină și să facă eforturi pentru a transforma Partidul Socialiștilor în forța dominantă din Republica Moldova.

În acest context, deși etapa acută a crizei a fost depășită, Republica Moldova ar trebui să rămână în atenția Uniunii Europene. Cel mai influent partener internațional al țării, Uniunea Europeană are acum șansa de a acționa. Deși Republica Moldova este un stat mic și sărac, se află la frontiera Uniunii Europene și are un acord de asociere cu spațiul comunitar.

Mai mult, Uniunea Europeană poate exercita o influență substanțială asupra țării, ținând cont de dependența acesteia din urmă față de exporturi și ajutorul financiar din partea Uniunii și a instituțiilor financiare internaționale. Astfel, UE poate avea un rol decisiv în a ajuta și stimula reformele din Republica Moldova ca urmare a evenimentelor politice recente.

Acest lucru ar avea implicații nu doar pentru Republica Moldova și Uniunea Europeană, dar și pentru întreaga regiune, în special Ucraina.

Instituțiile Uniunii Europene și statele membre și-au anunțat deja susținerea pentru noul Guvern de la Chișinău. Iar Republica Moldova depinde în mare măsură de ajutorul venit din străinătate. În condițiile în care Democrații nu au îndeplinit o serie de condiții impuse de Uniunea Europeană, Republica Moldova a ratat sume importante din partea partenerilor săi internaționali.

Această situație pune noul Guvern într-o situație dificilă, mai ales având în vedere că situația financiară a țării ar putea fi și mai gravă, dacă se adeveresc informațiile cu privire la retragerile masive de bani din ultima săptămână.

Pe parcursul anului precedent, Democrații au acționat împotriva reformelor implementate în sistemul bancar sub presiunea externă. La șefia Băncii Centrale a fost numit un om de încredere al lui Plahotniuc, iar a treia cea mai mare bancă din Republica Moldova a fost vândută în cadrul unei tranzacții dubioase înaintea alegerilor. Astfel, Uniunea Europeană va trebui să acorde o atenție deosebită sistemului bancar. Iar investițiile în instituții independente de stat, în special în justiție, dar și o susținere fermă a unui sistem politic curat și competitiv vor fi esențiale pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

Pe de altă parte, așa cum o recentă filmare a demonstrat-o, Rusia a furnizat fonduri ilegale unor partide din Republica Moldova. Uniunea Europeană ar trebui astfel să se asigure că următoarele alegeri din Republica Moldova vor respecta cele mai înalte standarde electorale.

Anul acesta, Uniunea Europeană și vecinii săi celebrează zece ani de la inițiativa Parteneriatului Estic și, așa cum UE a văzut pe parcursul ultimilor zece ani, inactivitatea și neimplicarea sunt mult mai costisitoare decât o atitudine pro-activă.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele