Bugetul pentru 2021-2027 poate fi primul pas în construcția viitoarei Uniuni Europene. Dar și liniile de tensiune din interiorul Uniunii se află acolo. De obicei, statele ajung la un compromis, după discuții îndelungate. Dar astăzi, în Europa, vremurile par defavorabile compromisului. Mai mult ca niciodată.
Redacția Reporter Global
Europa vrea să joace un rol mai important într-o lume instabilă – iată ideea principală lansată de președintele Juncker în discursul despre Starea Uniunii din septembrie 2017. Și nimeni nu l-a contrazis pe decanul de vârstă al actualei pleiade de lideri europeni. Criza a trecut, economiile se refac, iar provocările de dată recentă au arătat că nu pot fi gestionate de fiecare stat membru separat. Așadar, trebuie să fim mai puternici împreună.
Ce se întâmplă însă dincolo de propozițiile cu care toți sunt de acord? Vom afla din felul cum va decurge adoptarea propunerii Comisiei Europene privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, așa cum este denumit bugetul pe șapte ani în limbajul de Bruxelles.
Agricultura, coeziunea și revolta central-europeană
Mai întâi de toate, Brexitul lasă un gol considerabil în bugetul european – circa 13 miliarde de euro în minus, în fiecare an, se estimează la Bruxelles.
Apoi, vremurile în care fondurile se împărțeau între coeziune, agricultură (plus resturile) se duc încetul cu încetul. A finanța un staul pentru vite sau start-upuri în noile tehnologii, iată o posibilă temă de amplă dezbatere politică în viitor. Pur și simplu, Europa nu mai este cea care a fost. Și nici nu va mai fi.
Când Politica Agricolă Comună a fost lansată, în zorii Comunității Economice Europene, provocarea era de a asigura hrană suficientă și diversificată pentru o jumătate de continent, încă marcat de distrugerile războiului. Și statele au fost gata să plătească pentru asta. Dar este deja preistorie.
Azi, ideea este mai degrabă de a menține exploatațiile în viață și de a prezerva un mod de producție în fața concurenței globale. Din ce în ce mai greu, cu venituri tot mai subțiri în vest și cu agricultori nervoși, gata tot mai des să defileze cu animalele sau să răstoarne hectolitri de lapte pe străzile din cartierul european de la Bruxelles. Dar cu o anumită dinamică în noile state membre.
Comisia Juncker propune acum o reducere cu cinci procente a bugetului pentru subvenții directe. Dar aceasta nu va fi resimțită de toată lumea la fel – și nici măcar de toată lumea.
Un complicat mecanism de compensare, bazat pe principiul mai vechi al micșorării diferențelor de subvenționare dintre noile și vechile state membre, conduce la pierderi pentru cei din vest, la o situație practic neschimbată pentru români și la un câștig substanțial pentru baltici. În schimb, plafonarea subvențiilor pentru exploatațiile foarte mari pare să fie pastila amară pentru toți.
În același timp, provocările sunt noi: terorism, migrație, problemele tinerilor care nu-și găsesc locuri de muncă, securitatea la frontiere, amenințarea rusă, schimbări climatice. Cercetarea și noile tehnologii se cer la rândul lor finanțate.
Comisia propune un buget în valoare totală de 1.135 de miliarde de euro, echivalentul a 1,11% din venitul național brut al UE27 (VNB). O sumă, așadar, crescută față de cele 1.082 de miliarde în perioada 2014-2020, când Marea Britanie era încă aici.
Comisia vrea mai puțini bani pentru Agricultură și Coeziune (tăieri de câte 5% la fiecare), dar și o creștere ușoară a contribuțiilor statelor membre, pentru a putea răspunde noilor provocări.
Politica de Coeziune, care constă în ajutorarea regiunilor mai sărace, al căror PIB pe locuitor se situează, în principiu, la mai puțin de 75% din media europeană, își găsește încă utilitatea în zonele mai sărace din sud, dar mai ales în noile state membre de la est.
Problema este că tocmai acestea din urmă, în frunte cu Polonia (cea care a beneficiat cel mai mult, în cifre absolute, de pe urma politicii de coeziune), sunt acum și cele mai vocale împotriva Bruxelles-ului. Iar aceasta nu poate rămâne așa, se spune la Berlin și la Paris. Franța și mai ales Germania nu au uitat atitudinea statelor Vișegrad din timpul crizei migranților din 2015. Și acum vor să întoarcă fața monedei.
Până unde vor merge Budapesta și Varșovia?
O noutate este propunerea Comisiei Juncker de a lega alocarea fondurilor europene de respectarea standardelor privind justiția și statul de drept.
Pentru o Europă a valorilor, se spune la Bruxelles, nu poți beneficia din plin de banii contribuabilului din statele vest-europene, dar în același timp să refuzi solidaritatea cu acestea, în momente de criză, se spune la Paris și Berlin. Pentru a pedepsi Europa Centrală deoarece își pune întrebări, cum ar fi aceea dacă este bine să primim atât de mulți migranți, se spune la Budapesta, Praga și Varșovia. Și pentru a vira niște sume dinspre Europa Centrală, cu economia ei dinamică, spre zonele sărace din sud, acolo unde – se spune în capitalele statelor nordice, dar, mai nou, și în Grupul Vișegrad – există deja o „tradiție în a arunca banii pe fereastră” sau, dacă vreți, în Mediterană.
Întrebarea este dacă, într-adevăr, ceea ce nu se poate prin celebrul Articol 7 din Tratatul European, în cazul statelor care comit derapaje de la statul de drept, s-ar putea prin intermediul pârghiei bugetare.
De fapt, Bruxelles-ul „fuge” de unanimitatea prevăzută în Articolul 7 din Tratat, condiție imposibil de îndeplinit pentru aducerea la ordine a recalcitranților central-europeni. Însă dă peste unanimitatea care trebuie întrunită pentru adoptarea bugetului multianual.
România a preferat să nu se pronunțe pe acest subiect. Suntem mai interesați de alocări și prea puțin de niște condiționalități care oricum nu ne afectează, spun surse guvernamentale de la București. Dar Budapesta deja a criticat propunerea și este de așteptat ca, alături de Varșovia, să respingă un buget în care acordarea fondurilor va fi condiționată de respectarea unor criterii privind statul de drept.
Dar cât de departe vor fi dispuse să meargă? Până acolo încât să spună că mai bine ca Uniunea Europeană să nu aibă deloc un buget multianual decât unul cu asemenea condiționalități?
Pe de altă parte, fondurile europene sunt vitale pentru dezvoltarea statelor central-europene, astfel încât acestea sunt primele interesate în a avea un buget pe care să se bazeze în anii următori. Pe acest teren, confruntarea dintre statele „nucleului dur” și cele central-europene se va lăsa cu scântei în perioada următoare.
Valori și „realpolitik”
Un alt grup de interese care se profilează este cel al „micilor contributori neți” precum Austria, Danemarca, Olanda sau Suedia. Aici, nemulțumirile sunt mari și, cel puțin până acum, s-au auzit critici vehemente de la Viena și Haga. Două sunt motivele. Odată, fiindcă ar trebui să-și crească contribuțiile și, a doua oară, pentru că ar urma să piardă anumite rabaturi pe care le primeau până acum.
Este adevărat că bugetul multianual a fost mereu o piatră tare. Negocierile au fost de fiecare dată tensionate, înainte de a se ajunge la un anumit consens.
De data aceasta, discuțiile au loc pe fondul înăspririi discursului politic, fără precedent în ultimele decenii, într-un context de revenire a realpolitikului în detrimentul valorilor comune.
Amplificarea acestor tensiuni face parte azi din bagajul politic al multor lideri europeni – și nu este vorba doar despre cei din Grupul Vișegrad.
Uniunea Europeană este cel mai mare compromis politic inventat vreodată, iar bugetul multianual este cel mai disputat subiect din interiorul acestuia. Nicicând însă în Uniunea Europeană atmosfera nu a fost atât de puțin favorabilă compromisului.
Fond pentru susținerea investițiilor în criză
Comisia propune o „Funcție europeană de stabilizare a investițiilor”. Aceasta va contribui la menținerea nivelului investițiilor în cazul unor crize majore. Mecanismul constă într-o serie de împrumuturi reciproce de la bugetul UE în valoare de până la 30 de miliarde de euro, la care se va adăuga o asistență financiară pentru acoperirea costurilor aferente dobânzii.
Împrumuturile vor oferi sprijin financiar suplimentar în momentele în care finanțele publice ale unor state membre vor deveni limitate, însă investițiile prioritare vor trebui menținute. (sursa: ec.europa.eu)
Surse noi de finanțare pentru bugetul UE
Noile priorități necesită noi investiții. Din acest motiv, Comisia propune să le finanțeze printr-o combinație de fonduri noi (aproximativ 80%), realocări și economii (aproximativ 20%).
Comisia propune simplificarea sistemului actual de resurse proprii bazat pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) și introducerea unui „coș” cuprinzând noi resurse proprii care să fie asociat priorităților noastre politice.
Coșul de noi resurse proprii propus cuprinde:
– 20% din veniturile provenite din sistemul de comercializare a certificatelor de emisii;
– o cotă de prelevare de 3% aplicată noii baze fiscale consolidate comune a societăților (care va fi introdusă treptat după adoptarea legislației necesare);
– o contribuție națională, calculată pe baza cantității de deșeuri de ambalaje din plastic care nu se reciclează în fiecare stat membru (0,80 euro per kilogram).
Aceste noi resurse proprii vor reprezenta aproximativ 12% din totalul bugetului UE și ar putea contribui cu până la 22 de miliarde de euro pe an la finanțarea noilor priorități. (sursa: ec.europa.eu)
O șansă istorică pentru România
Ovidiu Nahoi
Există președinții ale Consiliului Uniunii normale (unii le-ar numi chiar „anoste” ) și președinții istorice. Acestea din urmă sunt cele pe timpul cărora dosare vitale sunt deblocate, prin capacitatea de negociere a guvernelor care dețin președinția rotativă.
România tocmai se află în fața unei ocazii de a bifa o președinție istorică, începând cu 1 ianuarie 2019. Aceasta, dacă va reuși să medieze un compromis, de aici și până la 9 mai anul viitor, când la Sibiu va avea loc summitul consacrat viitorului Uniunii Europene. O înțelegere pe spinoasa chestiune bugetară va fi o bază solidă pentru viitoarea construcție europeană și o condiție importantă pentru succesul summitului de la Sibiu.
Dar există câteva obstacole majore.
Unul ar fi experiența. Sau mai curând, lipsa ei. Aflat pentru prima dată în situația de „a face cărțile”, Bucureștiul nu este depozitarul unui număr prea mare de înțelegeri tacite din trecut, pe care să le scoată acum pe masă pentru a le folosi în interesul deblocării dosarului.
Alt obstacol este reprezentat de președinția anterioară, cea austriacă. Viena are propriile nemulțumiri și interese legate de buget, altele decât Bucureștiul. Pentru Austria, la fel ca pentru altți contributori neți precum Olanda, Finlanda sau Danemarca, bugetul european este prea mare și, în consecință, trebuie redus. Aceasta vine în contradicție cu interesul României și al statelor așa-zise ”de coeziune”, care își doresc măcar menținerea alocațiilor bugetare dacă nu creșterea lor.
Însă obstacolul cel mai important pare a fi tocmai angajamentul guvernului de la București pentru valorile europene. România a dat în ultima perioadă semnale îngrijorătoare, care sugerează mai curând o îndepărtare de ”nucleul dur” al Uniunii Europene, reprezentat de Franța și Germania.
Or, fără un angajament ferm în direcția europeană, este realmente imposibil de obținut sprijinul „pilonilor” francez și german, esențial în succesul oricărei negocieri.
România oferă însă prea puține motive de încredere acestor doi jucători europeni de calibru greu. Bucureștiul pare să-și fi abandonat conduita destul de previzibilă de până acum, de a vota cu majoritatea și în oprice caz, alături de ”nucleul dur.
Blocarea de către guvernul român a unei declarații comune a UE în privința capitalei statului Israel a pus Bucureștiul într-o situație incomodă. Adică în grupă cu euroscepticii de la Budapesta și Praga și de partea opusă partenerilor strategici din Uniunea Europeană – Franța, de altfel inițiatoare a proiectului de declarație, și Polonia. Iar încrederea este un element vital pentru succesul oricărui mediator.
Apoi, dinspre București vin tot mai multe semnale care sugerează o creștere îngrijorătoare a distanței dintre vorbe și fapte. Oficial, România își afirmă dorința de a adera la zona euro, în realitate, datele economice arată o îndepărtare de acest obiectiv. În timp ce liderii coaliției de guvernământ resping orice sugestie de la Bruxelles privind corectarea deficitelor și echilibrarea macroeconomică.
Un alt obstacol este de natură internă.
Mai întâi de toate, principalul partid de guvernământ, PSD, trece prin mari frământări interne. Mai multe ”dezertări” din partidul de guvernământ, către noua formațiune a ex-premierului PSD și candidat la președinție Victor Ponta, devenit între timp ”disident”, nasc temeri privind soarta unei viitoare moțiuni de cenzură. Este posibil ca guvernul PSD-ALDE să cadă? Deocamdată, majoritatea pare solidă, însă următoarele săptămâni vor arăta dacă demersul lui Ponta este altceva decât o bătaie cu zambile.
Va putea PSD să ”izoleze” tema negocierilor europene de furtuna prin care trece în plan intern? Sau ”politizarea”, o practică obișnuită pentru acest partid atunci când se află la guvernare, își va spune cuvântul și de această dată?
Dar întrebarea fundamentală este în ce măsură guvernul de la București, aflat într-un conflict deschis cu președintele, inclusiv pe teme europene, chiar are voința necesară pentru încheierea rapidă a negocierilor.
În definitiv, n-ar face decât să-i ofere un cadou lui Klaus Iohannis, cel care va fi amfitrionul summitului ținut chiar în orașul său. Și aceasta, cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale.
